Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

De ai stăpâni toată lumea, o, omule, ca marele împărat Alexandru Machedon, și de ai avea minte și înțelepciune mai multă decât Samson și Iraclie, dacă ai fi bogat mai mult decât Midas și Priam și mai frumos decât Narcis, - și pe scurt, de ai covârși pe toți oamenii în trupeștile daruri, iar ticălosul tău suflet se va munci, ce folos vei avea? Sau ce vei lua în cealaltă lume pentru vredniciile de mai sus zise? Mai nimic. Ci gol, precum te-ai născut din pământ, iarăși într-însul te vei întoarce. Dacă poftești, o omule, aur, argint și orice altă bogăție, care este foarte dorită de cei mai mulți, caută aici și vei afla, nu bogăție neasigurată și pieritoare, ci veșnică și stătătoare. Dacă dorești și poftești cinste, slavă și laudă, aceasta ți-arată chipul ca să dobândești nu cinstea cea întâmplătoare și vremelnică, ci o asemenea cinste și slavă, încât să ți se supuie toate zidirile, demonii să se teamă și să fugă, iar Îngerii să ți se cucernicescă. De voiești înțelepciune și pricepere, aceasta te face mai înțelept decât Solomon. De poftești sănătate și frumusețe de mulți ani, aici te învrednicești să te faci nemuritor și să strălucești mai mult decât soarele, după cuvântul Domnului. Și în sfârșit, oricâte bunătăți poftești, în această carte vei afla meșteșugul și chipul cum să le dobândești.

Dacă omul porneşte pe o nouă cale, complet necunoscută lui, mai bine să se folosească de îndrumarea potrivită şi să nu se limiteze la propriile presupuneri. La început, omul umblă ca prin ceaţă sau ca printr-o pădure mohorâtă şi prin mijlocul mrejelor. De aceea, mai bine să-i întindă mână cuiva care îl poate scoate de acolo şi îi va pune pe loc desfătat picioarele sale (cf. Psalmul 30, 9). Este bolnav duhovniceşte, deci cum ar putea decide să se tămăduiască singur de bolile sale sufleteşti, extrem de subtile, de vreme ce nu-şi tratează trupurile lor de unii singuri nu numai pacienţii obişnuiţi, ci nici medicii înşişi?

Le putem deprinde fără învăţare numai pe cele pe care le-am dobândit în mod natural, odată cu naştere (instinctele), însă ştiinţele şi artele se însuşesc de obicei prin învăţare. De exemplu, să scriem, să desenăm, să cântăm etc. Or, lucrarea mântuirii este arta artei şi ştiinţa ştiinţei, ce se poate face aici fără un învăţător? Cine acţionează în acest fel, acela chiar la începutul căii mântuirii adoptă cea mai dăunătoare atitudine, şi anume: încrederea prea mare în sine şi îngâmfarea. Cu adevărat, Unul este Învăţătorul nostru: Hristos (cf. Matei 23, 8), Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre (Romani 8, 26) şi ungerea Lui ne învaţă despre toate (cf. I Ioan 2, 27). 

Credinţa este ghidul virtuţilor. Ea este singura care îţi poate arăta tot ceea ce poţi găsi în ţara virtuţilor. Credinţa îţi vorbeşte despre Împărăteasa Iubire, despre sfetnicul Înţelepciune, bunicul Nădejde, despre marele vistiernic Milostenie şi despre toţi dregătorii Împărăţiei. Ea îţi arată toate frumuseţile din ţara virtuţilor şi îţi spune cum să te pregăteşti încă de pe pământ ca să poţi intra în această dorită împărăţie. Mai mult decât atât, această minunată virtute îţi dă şansa să schimbi ce vrei din Împărăţie. Poţi să te gândeşti la ceva frumos şi îndată să apară. Te gândeai să transformi un lucru în ceva urât sau nefolositor? Nu vei reuşi. În această împărăţie gândurile rele şi urâte au dispărut. Dar dacă o iubeşti încă de pe acum pe această prietenă a iubirii, poţi într-adevăr şi pe pământ să schimbi lucrurile şi faptele ce le faci în unele cu totul bune şi frumoase. Dar nu vei putea face aceste minunate lucruri doar cu credinţa, având lângă tine pe Egoismul cel rău. Când îmbrăţişezi credinţa, nu uita că lângă ea mereu trebuie să stea Iubirea şi va trebui să o îmbrăţişezi şi pe ea. Doar aşa vei putea face cele ce ţi-am spus.

Everghetinosul este o carte mare foarte din toate punctele de vedere. Cum se face că ea iese la lumină abia acum e un lucru mai presus de ştiinţa noastră. Cartea a avut cumva soarta Filocaliei: când traducătorul acesteia a avut ideea publicării ei, „distinşii” teologi de atunci s-au dat înapoi de la a pune umărul la traducerea ei, întorcându-se la „ţarinile” şi „boii” lor (cf. Luca 14), trebuind să treacă aproape jumătate de veac până la desăvârşirea ei prin sârguinţa unui singur om. Tot aşa şi acum, „ţarinile” sunt pline de lucrători care pretind a curăţa mărăcini, a ara cu boii şi a semăna grâu pe care mărăcinii nu vor zăbovi a-l înăbuşi din nou, dar puţini sunt aceia care se îngrijesc să caute sămânţă bună pentru care să se grijescă a o face roditoare prin voia Tatălui, cu împreună-lucrarea lui Hristos şi cu ploaia Duhului. Pentru Everghetinos însă, a trebuit să treacă mai bine de două veacuri pentru a fi scos la lumină. 
Voronca Stefan 

Everghetinosul este manualul monahului. Asa cum conducatorilor unei armate le este de mare ajutor sa citeasca lucreri despre arta razboiului, tot asa monahilor le este de mare ajutor sa citeasca acest manual de razboi duhovnicesc. 
Chiar daca in secolul XXI se citeste din ce in ce mai putin, chiar si in manastiri monahii fiind ocupati cu diferite ascultari, totusi exista carti de referinta( precum Patericul egiptean sau Pelerinul rus) care ar trebui citite de toti. 
Everghetinosul este o lucrare iesita din comun. De ce? Asta vor intelege cei care vor avea rabdarea sa parcurga intregul text. Lung, dar si folositor e pe masura. 
Editorul 

„Nu există păcat mare sau mic. Dacă zăpada cade pe o suprafaţă umedă, se topeşte degrabă. Astfel este şi cu păcatul, dacă este umezit cu lacrimi, îndată se topeşte. Dumnezeu ne iartă întotdeauna dacă arătăm o pocăinţă sinceră.

„Să nu vă descurajeze problemele mari şi greutatea drumului pe care trebuie să-l străbateţi în lupta cu patimile voastre. Luptaţi-vă neosteniţi până la biruinţa finală”.

Părintelui Lazăr, Stareţul Mănăstirii Ostrog