Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Ne place sau nu, moartea este o realitate care face parte din viata noastra, a tuturor.  Odata cu constientizarea acestui fapt, se naste negresit intrebarea: Ce urmeaza apoi?  Sigur, ni se ofera tot felul de raspunsuri posibile, ramanandu-ne noua dificila misiune de a discerne intre fals si adevarat, intre pueril sau grav.  In cartea de fata, Arhimandritul Serafim Alexiev ne ofera raspunsul ortodox, intemeiat pe Sfanta Scriptura si pe invatatura Sfintilor Parinti, la aceasta intrebare existentiala.  Printre randuri razbate glasul unui duhovnic contemporan experimentat, bland chiar si cand vorbeste despre chinurile vesnice.  Desi realist in demersul sau, parintele Serafim nu uita sa isi imbrace cuvintele intr-un optimism care izvoraste din chiar inima Ortodoxiei.  Daca Raiul si iadul sunt realitati de netagaduit, nimeni nu e sortit in mod fatal unuia sau celuilalt.  Darul libertatii omului ii permite acestuia sa-si fie propriul stapan si sa-si aleaga calea.  Cheia care deschide portile Imparatiei este pocainta, iar Raiul sau iadul il castigam prin comuniunea cu Dumnezeu sau prin refuzul iubirii Sale.  Cum se impaca dreptatea lui Dumnezeu cu milostivirea Lui, de ce un pacatos primeste o pedeapsa vesnica pentru niste pacate savarsite in timp si alte intrebari paradoxale isi gasesc raspunsul simplu si temeinic in aceasta carte.

Daca virtutea curatiei este cea mai minunata cununa asezata pe fruntea crestinilor celor curati cu inima, smerita cugetare este insa cea mai discreta si ca mai inmiresmata floare a acestei cununi.  Nu intamplatorunii numesc smerita cugetare viorea intre virtuti. 

Problema suferinţei în lume a frământat dintotdeauna conştiinţa omului. Ne întrebăm, credincioşi sau mai ales necredincioşi, de ce suntem afectaţi de boli ori de alte suferinţe trupeşti şi sufleteşti. Parcă mai mult decât orice, ne contrariază suferinţa celor nevinovaţi, cum ar fi pruncii. La vederea suferinţei lor, un strigăt sfâşietor se înalţă din adâncul fiinţei noastre, vrând parcă să străpungă cerul pentru a-L trage la răspundere pe Însuşi Dumnezeu.
Omul frământat de asemenea întrebări va găsi în această carte o abordare a rostului suferinţei în lumina Revelaţiei Dumnezeieşti. Prin demersul său, autorul oferă cititorilor un ajutor temeinic pentru a da un sens suferinţelor – inevitabile de altfel în viaţa oricărui om – şi, mai mult decât atât, pentru a transforma pătimirile în trepte ale creşterii duhovniceşti spre desăvârşire

Dumnezeu spune: Mila voiesc, iar nu jertfa! (Osea 6, 6; Matei 9, 13).  Inima milostiva, dragoste catre aproapele, si nu jertfe mari, care adesea slujesc la hranirea mandriei noastre, slavei desarte si orgoliului!  Mila, iar nu jertfa!

Sa ne smerim si sa ne impacam unii cu altii, iar nu sa ne mandrim si sa ne dezbinam!  Ca de veti ierta oamenilor gresealele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel ceresc; iar de nu veti ierta oamenilor gresealele lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greÈ™ealele voastre.

(Matei 6, 14-15)

Dumnezeu spune: Mila voiesc, iar nu jertfa!(Osea 6, 6; Matei 9, 13).  Inima milostiva, dragoste catre aproapele, si nu jertfe mari, care adesea slujesc la hranirea mandriei noastre, slavei desarte si orgoliului! Mila, iar nu jertfa!

Sa ne smerim si sa ne impacam unii cu altii, iar nu sa ne mandrim si sa ne dezbinam!

(lipsa text)