Parintele Justin duhovnicul inimilor. Marturii si minuni

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-93939-0-1
Status: in stoc

Parintele Justin duhovnicul inimilor. Marturii si minuni

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Ortodoxia
Numar de pagini: 112

“Părintele Justin este cel mai mare sfânt al ţării noastre! Dacă vă rugaţi lui Dumnezeu pentru Părintele Justin, îi va da un dar foarte mare cu care va ajuta foarte mult lumea!” - Pustnic care se nevoieşte în munţii României


Cuvintele pustnicului, spuse la puţin timp după adormirea Părintelui Justin despre cel ce a fost şi este Iubitorul, Mângâietorul, Rugătorul, Luptătorul, Sfântul nu sunt deloc exagerate. Acestea reies, chiar dacă într-o foarte mică măsură, şi din mărturiile din această carte, care arată încă o dată nivelul duhovnicesc la care se afla Părintele în timpul vieţii pământeşti, iar apoi cinstea pe care Dumnezeu i-a oferit-o în Împărăţia Cerească.


Cu siguranţă că Părintele Justin Pârvu alături de ceilalţi sfinţi minunaţi vor continua să ocrotească neamul românesc cu şi mai multă căldură cu cât vremurile vor deveni mai grele.


Vlad Herman

Pret: 20.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Carti scrise de acelasi autor

    • Plecat la Domnul de peste 180 de ani, Sfântul Serafim de Sarov continuă să facă mari minuni pentru poporul rus, dar şi pentru toţi cei care îl cheamă în ajutor, indiferent de ţara în care trăiesc. O mică parte din aceste minuni sunt cuprinse în paginile de mai jos, care nu ar fi văzut lumina tiparului fără sprijinul şi permisiunea maicilor de la Mănăstirea Diveevo, unde se află astăzi moaştele Sfântului Serafim.

      Minunatele mărturii au o importanţă deosebită în aceste vremuri, căci confirmă faptul că deşi a trăit în urmă cu aproape 200 de ani, Sfântul Serafim de Sarov nu s-a oprit niciodată din misiunea de a-i aduce pe oameni mai aproape de Dumnezeu.

      De altfel, în carte sunt cuprinse câteva mărturii în care se arată cum atei au devenit buni creştini datorită intervenţiei minunate a Sfântului Serafim în viaţa lor.

      Pentru cei care nu au reuşit să ajungă în Rusia la moaştele şi lacurile binecuvântate ale Sfântului Serafim, această carte vine ca o mângâiere şi mai ales ca o întărire a faptului că, deşi nu au cum să se roage “la faţa locului”, pot să-l cheme prin rugăciune pe marele Sfânt al Ortodoxiei, pentru a le fi aproape.

      După ce am citit pe larg viaţa Sfântului Serafim, acesta şi-a făcut loc în inima mea; astfel am considerat publicarea mărturiilor de mai jos necesară pentru cinstirea şi mângâierea atât a celor care îl iubesc, cât şi a celor care nu cunosc prea multe despre Sfântul Serafim de Sarov.

      Vlad Herman

watch series