Vietile sfintilor casatoriti. Casatoria - cale spre sfintenie

Format: 17x24 cm
ISBN: 978-973-136-943-3
Status: in stoc

Vietile sfintilor casatoriti. Casatoria - cale spre sfintenie

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Sophia
Numar de pagini: 416

Credința ortodoxă nu este abstractă, ci personală. Menirea sa nu este aceea de a elabora principii generale ori vreun cod teoretic de conduită morală, ci mântuirea tuturor oamenilor – ființe unice și irepetabile, zidite după chipul lui Dumnezeu. Această carte ne aduce aproape câteva persoane deosebite, care s-au distins prin faptul că au aflat sfințenia și desăvârșirea întru Hristos cu precădere pe calea căsătoriei. În exemplele alese uimeşte, mai înainte de toate, diversitatea lor, care acoperă aproape patru mii de ani, din vremea Vechiului Testament până în zilele noastre.

Țelul suprem al căsătoriei este ca soțul și soția să se ajute unul pe altul să intre în Împărăția cerurilor. Prin dragostea reci­procă și părtășia vieții, amândoi – împreună cu copiii lor, dacă Dumnezeu le-a dăruit urmași – sunt chemați a se aduce unul pe altul mai aproape de Hristos. Ca unire veșnică între două persoane unice și veșnice, Taina Nunții nu are altă menire decât aceasta. 

Fie ca toți soții și soțiile care citesc această carte să fie învredniciți, prin rugăciunile sfinților pomeniți aici, să aducă, pe cât de deplin se poate, ofranda cununilor nunții lor lui Hristos Împăratul. Și fie ca noi toți, ori că suntem căsătoriți, ori monahi, ori celibatari, privind la icoanele însuflețite ale Sfintei Treimi în paginile ce urmează, să ajungem la o mai adâncă prețuire și înțelegere ale acestei „mari taine” (Efes. 5, 32).

† Kallistos, Mitropolit de Diokleia

Pret: 40.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • Titlul cartii de fata nu se refera la o tema liturgica, nu are, asadar, scopul de a supune analizei vreo slujba a Bisericii.  Se intrebuinteaza in aceasta carte sintagma, Vremea lucrarii, din doua motive cu totul diferite de cele pentru care ea se foloseste in sfera slujirii bisericesti.

      Remarcam in primul rand faptul ca in zilele noastre se dezbat adesea subiecte ce tin de domeniul teologiei.  Pe piata circula nenumarate scrieri teologice ziditoare de suflet, pe care multi se multumesc doar sa le achizitioneze, prea putini lucrand, insa, si cu fapta cele citite.  Se aud multe cuvinte teologhicesti, dar se vad putine fapte.  Cele ce sunt in carte ne vor ajuta sa constientizam mai deplin trebuinta de a trai personal adevarul Bisericii.  Teologia sa nu este o ideologie pe care trebuie sa o invatam spre a ne folosi de ea la nevoie, ci este, mai cu seama, viata pe care suntem chemati sa o traim noi insine.

      In al doilea rand, este nevoie sa se faca mai bine cunoscuta in zilele noastre Traditia niptica a Bisericii.  Traim intr-o epoca in care ne-au potopit fel de fel de curente si ideologii din spatiul Occidentului sau al Orientului.  Biserica Ortodoxa detine, insa, o Traditie niptica sanatoasa, ce poate infrunta antropocentrismul devenit chiar, in multe privinte, demonism.  De aceea, exprimarea si trairea Traditiei sunt astazi de neaparata trebuinta.  Cu alte cuvinte, lucrarea de capetenie a Bisericii Ortodoxe este de a aduce la lumina Traditia sa niptica, pe care multi dintre credinciosi o traiesc si astazi.

    • Format 13x20 cm
      240 pagini

      Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas
      Anul aparitiei 2011

      Cele mai frumoase rugăciuniale Sfântului Efrem Sirul, alcătuite de Sfântul Teofan Zăvorâtul după asemănarea Psaltirii

      După cum Sfântul David este cu deosebire psalmist între Proroci, şi Sfântul Efrem este cu deosebire rugător între Sfinţii Părinţi. Acest Sfânt Părinte poate fi numit, pe bună dreptate, Psalmistul creştinătăţii. În Psalmi, pe lângă rugăciuni avem dogme, avem istorie, avem morală. Toate lucrurile acestea le găsim şi în cartea de faţă, care cuprinde rugăciuni alese din scrierile Sfântului Efrem, după numărul Psalmilor. Am urmărit ca fiecare rugăciune să cuprindă ceva deosebit. Cel care citeşte cu luare‑aminte va băga de seamă lucrul acesta, cu toată aparenta monotonie a stilului – însă chiar şi cel căruia unele rugăciuni i se vor părea monotone trebuie să le citească fără plictis, aşa cum nici cel căruia îi place să se roage nu se plictiseşte să repete de nenumărate ori: „Doamne, miluieşte!” sau „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte‑mă pe mine, păcătosul!”
      Dorim din toată inima ca oricine va deschide această Psaltire să afle mereu în ea lucrurile de care are nevoie potrivit stării duhului său: fie povaţă, fie umilinţă duhovnicească, fie însufleţire, fie mângâiere şi îmbărbătare. Pentru rugăciunile Sfântului Părintelui nostru Efrem Sirul să ne dăruiască tuturor lucrul acesta Domnul. (Sfântul Teofan Zăvorâtul)

watch series