Odata cu primirea sfantului botez, Pantelimon a dobandit de la Dumnezeu darul de a vindeca bolile, chiar si pe cele incurabile, precum si darul de a alina suferintele trupesti si sufletesti ale oamenilor.  Pentru toate vindecarile pe care le facea, el nu accepta nici un fel de plata, ba mai mult, dupa moartea tatalui, toata averea sa a impartit-o saracilor.  Aceste fapte ale sale i-au adus numele de doctor fara de arginti.

Cateheza este o lectie de religie pe care dascalul o expune sistematic elevilor sai.  Deseori ea se prezinta ca un dialog, fie din dorinta elevilor de a invata mai mult si mai deslusit, fie din aceea a dascalului de a controla si completa cunostintele elevilor.

In fapt, toata invatatura Mantuitorului Iisus, cuprinsa in cele patru Evanghelii, e o suita de cateheze.  De aceea El Se numea si era numit Invatatorul, iar cei ce-L ascultau se numeau si erau numiti invatacei, adica ucenici, elevi.  Numarul ucenicilor depasea cu mult pe al celor doisprezece, dar acestia au fost primii si cei mai apropiati beneficiari ai catehezelor rostite de Domnul.

Colecţie de cuvinte duhovnicesti şi sfaturi referitoare la viaţa interioară, la bunul mers al despătimirii, la buna înţelegere a celor sfinte.

Din cuprins:
Sfaturi pentru viata duhovniceasca a calugarilor.

(lipsa text)

(lipsa text)

Preotul trebuie sa ia aminte de sine si de toata turma, ceea ce inseamna ca el trebuie sa se ingrijeasca in primul rand de viata sa personala, iar in al doilea rand sa-si indeplineasca menirea de a conduce turma spre mantuire, deci sa se ingrijeasca de activitatea sa externa. Sf. Apostol Pavel aseaza aici in primul rand datoria preotului de a lua aminte la sine, nu numai pentru a-i atrage acestuia atentia asupra celei mai insemnate datorii fata de propria sa persoana, mantuirea sufletului sau, ci mai ales pentru faptul ca pastorul sufletesc inainte de toate trebuie sa fie posesorul unei vieti pline de sfintenie si curatenie, din care sa izvorasca pentru pastoritii sai roadele apostoliei sale, iar dupa aceea, prin viata sa, trebuie sa fie pentru acestia un exemplu viu, vrednic de urmat si nu o pricina de sminteala.

Dumnezeu există, ajunge să asculți pietrele. Ajunge să asculți, de-a lungul mileniilor, sfinții, înțelepții, prorocii, smeriții creatori de dragoste și frumusețe, cei care țes neobosit în țesătura trupească un fir de veșnicie pentru a împiedica pânza să se rupă. Martorii Răsăriturilor și Apusurilor. Cei peste care Dumnezeu Își revarsă razele. Cei pe care-i arde cu absența Sa. Cei care se duc în pustie și a căror jertfă curată scapă lumea de asfixie. Cei care se așază la masa păcătoșilor pentru a întrupa infinitul în dragoste.
Dumnezeu există, de asta putem noi să ne vorbim, cu răbdare și respect...
În El nu mai suntem separați. În El, ființa lumii își află incandescența. El este spațiul fără limite al libertății noastre.
Fără El, noi nu am fi decât niște fărâme derizorii din univers și din istorie, niște bule la suprafața neantului, amoebe complicate de întâmplare.
Dumnezeu este și arcul și săgeata și ținta, începutul, mijlocul și sfârșitul, centrul și circumferința, sau mai curând Cel nesituat, Cel mereu dincolo și totuși locul nostru. Căci El este Cel cu totul altul și totodată este mai noi decât noi înșine.
Olivier Clément

Dacă istoria are un sens, dacă scapă repetiţiei ciclice şi destinului şi dacă este istorie în sensul propriu al cuvantului - adică viaţă, nu doar trecere -, acsestea se întâmplă pentru că Întruparea este un fapt unic, ivit în viaţa oamenilor. Un eveniment care, în mod tainic, restaurează umanitatea. Împărţind timpul şi viaţa credincioşilor, sărbătorile slujirii creştine se situează în acest cadru. Deoarece a sărbători nu înseamnă doar a rememora şi a ne aduce aminte, ci şi a ne deschide unui har mereu actual şi prezent.