„Ceea ce reiese din Tradiţia patristică este faptul că teologia are un caracter pur terapeutic, şi că scopul teologiei nu e să-l ducă pe om nici la înţelegerea lui Dumnezeu, nici la exprimarea lui Dumnezeu, căci şi exprimările, şi înţelesurile, şi cuvintele despre Dumnezeu au un singur scop: tămăduirea omului, care se dobândeşte atunci când omul a trecut de la luminare la îndumnezeire.
Monahismul este purtătorul spiritualităţii ortodoxe. Este purtătorul Tradiţiei ortodoxe, numită şi psihiatrie duhovnicească. Psihiatria duhovnicească înseamnă vindecarea energiei noetice a omului. După cum exista o tradiţie în ştiinţa medicală a psihiatrilor, chirurgilor, microbiologilor, ca şi în toate ştiinţele, la fel şi în ştiinţa medicinei duhovniceşti există o tradiţie cu o metodologie.
Din câte văd, marea problema, din punctul de vedere al metodologiei, e că Ortodoxia a căzut în mâinile unor oameni care n-au practicat metodologia ştiintelor de astăzi, în nici o tradiţie experimentală, care nu văd nici o nevoie de-a ajunge la nişte rezultate, şi sunt ca doctorii care te tratează cu vorbe şi cu promisiuni, fără să te aducă vreodată la vindecare.
Închipuiţi-vă numai cum ar fi să te duci acum la un doctor şi întrebi, într-un sat: «Aveţi doctori, aveţi spital, aveţi sală de operaţii» Deci te doare dintele, şi te duci la dentist şi, în loc sa înceapă cu aparatele, îţi citeste o rugăciune, să zicem, şi-ţi spune c-o să te faci bine pe lumea ailaltă.
Sau ai o criză de apendicită, fugi la doctor, te ia, te duce în sala de operaţii, te pune pe masă şi, în loc să-ţi facă injecţii, vine asistenta şi-ţi citeşte rugăciunea injecţiei. Şi vine şi doctorul şi-ţi citeşte rugăciunea operaţiei, şi apoi îţi spune: «Foarte bine, vă mulţumim că aţi venit pe la noi etc.», «Da', dom' doctor, mă doare…» «N-are nimica, după ce-o să muriţi o să vă faceţi bine…» Adică, orice-ai face e numai pentru viaţa cealaltă, din punctul de vedere al ştiinţei medicale. În halul ăsta am ajuns azi. Creştinii merg la biserică şi nici măcar preoţii nu mai ştiu ce-i aia curăţire şi luminare, deşi vindecarea omului este curaţirea şi luminarea.”
Pr. Ioannis Romanidis