Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Alexandros Papadiamantis, scriitorul din „Umbra Athosului” (insula Skiathos), simbolul conştiinţei creştine literare neoelene, supranumit şi „sfântul literelor”, este unul dintre cei mai studiaţi şi iubiţi scriitori din literatura neoelenă a ultimelor două secole.

Papadiamantis rămâne pentru spaţiul literar poate cea mai importantă şi autentică fizionomie teologică a secolului trecut. Conştiinţa teologică a lui Papadiamantis este o con­ştiinţă a comuniunii şi, mai presus de toate, a vieţii liturgice. Toate capătă sens prin săvârşirea Sfintei Liturghii şi prin practicarea rugăciunii. În acest context trebuie menționată propunerea, întemeiată desigur, a introducerii acestuia în rândul sfinţilor Bisericii Ortodoxe.

„Cât despre mine, atât cât voi trăi şi voi respira şi voi avea cugetul nevătămat, nu voi înceta niciodată, mai ales în vremea acestor preastrălucite zile pascale, să slăvesc cu evlavie pe Hristosul meu, să descriu cu iubire natura şi să zugrăvesc cu duioşie obiceiurile creştine autentice.”

Alexandros Papadiamantis („Psalt Pascal”)

Se apropie Crăciunul. Copiii iau parte la un concurs literar în școala mănăstirii, și fiecare ar vrea să câștige. Unul dintre ei încearcă să afle dacă este adevărat că în Ajunul Crăciunului poți auzi animalele vorbind și, fără știrea nimănui, se furișează în grajdul mănăstirii.

...Dar nu întotdeauna planurile noastre se potrivesc cu ceea ce este mai bine pentru noi. Din fericire, Dumnezeu veghează și lucrează neîncetat!

Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.
A‑i desluși slovele înseamnă a te ruga Domnului și apoi Maicii Sale, Sfinților și, nu în cele din urmă, Cuviosului din Eghina, tămăduitor și mijlocitor la Hristos pentru lumea întreagă.
Căci Cel Atotsfânt își arată grija față de Biserica luptătoare prin Sfinții Săi, primindu‑le rugăciunea fierbinte pentru ea. Și e limpede că o asemenea legătură de unire cu ei, având drept călăuzitor pe Sfântul Nectarie, ne înflăcărează inima, înviorează simțirea și îndeamnă spre urmarea acestor pilde de viață creștină.

„Nimic din viața noastră nu e asemenea Născătoarei de Dumnezeu Maria; colindă, omule, întreaga zidire cu gândul și vezi dacă există ceva deopotrivă sau mai mare decât Fecioara de Dumnezeu Născătoare; cutreieră pământul în lung și‑n lat, caută asupra mării, scrutează văzduhul, cercetează aerul, cerurile cu cugetul, gândește‑te la toate puterile nevăzute și încearcă să afli dacă e o altă minune aidoma ei în toată zidirea…”.
Sfântul Ioan Gură de Aur

De ce plangi? Opreste-te din plans si asculta ce-ti voi spune! Eu sunt Sfantul Efrem. Dragostea aceea pe care tu o cauti - dragostea cea adevarata - o are numai Dumnezeu. El o da tuturor fapturilor Sale, care Il iubesc pe Dansul si pe care si El le iubeste. Acum am venit ca sa-ti binevestesc despre dragostea lui Dumnezeu pentru tine. Atunci cand ai aceasta dragoste, nu trebuie sa-ti fie frica de nimic, nici macar de moarte! Dragostea lui Dumnezeu poate sa te izbaveasca si sa te fereasca de necazuri si de boli. Ea te poate pazi intocmai ca un zid, pe care nu-l va darama nici un om. Sa fii cu multa luare-aminte, pana in ultima zi a vietii tale, ca sa nu schimbi dragostea lui Dumnezeu pe iubirea omeneasca.

Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

În nuvela istorică Întotdeauna să biruiești se reflectă nu doar binecuvântarea statornică a propovăduirii apostolice, ci și dorința fierbinte a oricărui adolescent care intră în viață, urmându‑și chemarea vie, sădită în noi de Dumnezeu, de a‑și descoperi menirea și rostul veșnic.

Așa este și Eutihie, un tânăr de viță nobilă, din Constantinopolul de altădată, care alege să se pună în slujba idealului sporirii nu a unui Imperiu pământesc, ci a Împărăției Cerurilor, dedicându‑și viața predicării Evangheliei la sfârșitul primului mileniu creștin, într‑o tensiune socio‑culturală similară celei din zilele noastre.

Călătorind de‑a lungul și de‑a latul Balcanilor – creștinați de înșiși Apostolii lui Hristos, dar mereu asaltați de populațiile migratoare, care n‑au încetat să se așeze aici –, Eutihie este martorul biruirii acestora prin mesajul creștin, dar și prin strădaniile unor suflete tinere, nevinovate, înarmate cu știință de carte și iubire. 

Căci adevărata biruință nu poate fi decât în duhul iubirii de aproapele și în numele lui Hristos.