Credinta lucratoare si marturisitoare

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-973-1981-39-
Status: in stoc

Credinta lucratoare si marturisitoare

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Agaton
Numar de pagini: 224

În har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi acesta nu e de la voi, este darul lui Dumnezeu (Efes. 2, 8). Când Dumnezeu cheamă un suflet la cunoaşterea Sa, îi dă în dar Harul Său, sub formă de râvnă şi de credinţă, precum şi prin alte manifestări pricinuitoare de veselie ale darurilor Sale. Dar apoi, Dumnezeu retrage Harul Său şi lasă pe ostaş singur, pentru ca să-i încerce credinţa, deoarece credinţa în Dumnezeu sporeşte şi se întăreşte prin ispite şi necazuri. Astfel, credinţa arătată prin fapte, prin lucrare şi mărturisire, ne uneşte cu Dumnezeu, devine Împărăţia lui Dumnezeu în noi. „Ar fi foarte nimerit să-i numim pe credincioşi frumuseţea popoarelor, pentru că nu se află nimic mai frumos pe această lume decât oamenii credincioşi” – Sf. Ioan Gură de Aur CUPRINS CREDINŢA – de la părere la trăire Sensurile cuvântului „credinţă” / 5 Credinţa în raport cu raţiunea, voinţa şi sentimentul / 10 Forme de manifestare a credinţei / 11 Necesitatea credinţei / 33 Însuşirile credinţei / 38 Cine poate avea credinţă? / 46 Cum apare credinţa în Dumnezeu? / 47 Cum sporim în credinţă? Treptele credinţei / 50 Fapte de credinţă / 61 CREDINŢA lucrătoare şi mărturisitoare Credinţa adevărată (ortodoxă) este Împărăţia lui Dumnezeu din lăuntrul nostru / 69 De la credinţă la cunoaştere supranaturală / 80 Credinţă şi raţiune (în Răsărit şi în Apus) / 87 Credinţa şi faptele bune (credinţa lucrătoare prin iubire) / 97 Binefacerile credinţei / 107 Lucrarea credinţei omului şi a credinţei lui Dumnezeu / 112 Puterea credinţei celorlalţi (şi puterea rugăciunii în comun) 133 Prigonirea credinţei. Prigonirea din afară şi cea din lăuntru / 124 Mărturisirea credinţei şi binefacerile ei 130 Urmările nemărturisirii / 139 Ereziile – orbirea minţii (ochiul sufletului) În spatele fiecărei erezii există o femeie desfrânată! / 141 Orbirea minţii / 146 Ecumenism ortodox şi ecumenism eretic / 150 Biserică Ortodoxă - locaşul lui Dumnezeu în lume Ce reprezintă Biserica Ortodoxă? / 155 Biserică Ortodoxă - locaşul lui Dumnezeu în lume / 157 Însuşirile dumnezeieştii Biserici Ortodoxe / 160 Cum se poate înfăptui unirea dumnezeiască a bisericilor? / 162 Credinciosul şi necredinciosul Cum trebuie să fie credinciosul? / 164 Păcatele împotriva credinţei / 168 Necredinţa şi necredinciosul / 171 Îndoiala şi puţina credinţă. Întărirea în credinţă / 176 Simbolul credinţei – CREZUL / 189 Note / 190

Pret: 16.00 LEI   
  Cumpara

Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:

  Trimite comentariul

(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)

Carti similare

    • Editie ingrijita de Pr. Nicolae Nicau
      Profunzimea înţelepciunii părintelui Proclu Nicău este bine cunoscută de credincioşii moldoveni şi nu numai. Trăind ca simplu monah, cu o viaţă închinată întru totul ascultării de Dumnezeu, sihastrul din Munţii Neamţului aşezat la Mitocul Bălan după îndelungi ascultări din diferite mănăstiri sub povaţa părintelui Cleopa Ilie şi după ispitele şi vieţuirea în pustie, continuă să povăţuiască turma cea cuvântătoare pe calea mântuirii.

      Fiind nepotul părintelui Proclu, am considerat plăsmuirea cărţii de faţă ca o datorie morală. Cunoscându-i viaţa duhovnicească îndeaproape, am căutat să conturez învăţătura curată a monahului Proclu, pe deplin folositoare sufletului şi întotdeauna ortodoxă. Nu am trecut cu vederea nici frumuseţea limbajului neaoş moldovenesc zugrăvit în cuvintele pline de înţelepciune ale părintelui, totul îmbrăcat într-o cadenţă asemănătoare Patericului.

      Este foarte folositor pentru orice creştin să cunoască aceste sfaturi şi poveţe ale părintelui Proclu în legătură cu diverse probleme, întrucât va putea, astfel, să se lumineze mai mult şi va şti mai bine cum să le depăşească. Fiind o carte duhovnicească, se impune a fi citită cu luare aminte, pentru maturizarea şi progresul spiritual al credinciosului. Volumul se prezintă ca o sinteză a feluritelor sfaturi şi îndrumări ale părintelui Proclu date schivnicilor, monahilor, preoţilor şi oamenilor din lume şi tratează diferite probleme din mai multe perspective. De exemplu, progresul în dobândirea adevăratei smerenii ne va călăuzi spre progresul în dobândirea adevăratei iubiri, apoi a păcii inimii, a iertării celor care ne-au greşit etc.

      Dorim din adâncul inimii ca toţi creştinii să se folosească de această lucrare în viaţa lor duhovnicească, iar atunci când o vor răsfoi şi vor găsi cuvinte folositoare şi înălţătoare de suflet, să înalţe rugăciune de iertare şi pentru noi, păcătoşii.

      Fie să avem parte de rugăciunea părintelui Proclu, să-l simţim aproape, să ne mângâie şi să ne călăuzească pe drumul ce duce la Dumnezeu.

Volume apartinand de la aceeasi editura

watch series