Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

De ce, oare, această inițiativă care comportă multă muncă, dificultăți, timp și investiție materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăință” cum rostește o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei Împărtășanii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre ființă”.
„Chipuri de pocăință” găsim în viața sfinților din primele veacuri creștine, în viața sfinților cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăință” găsim, de asemenea, în viața bineplăcuților lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. Cuvioșii Stareți de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăință”, printre „geniile sfințeniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
Intenția publicării unei colecții dedicate vieții mănăstirești de la Optina are și un alt scop și anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viață monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenței exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea Neamț. În viața celor 14 stareți ai Optinei, canonizați de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia și prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Țările Române, din Rusia și din alte părți ale Bisericii Ortodoxe a fost influențat de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii Neamț de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai ușoare. Influența vieții duhovnicești rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din Sfinții Părinți, redobândirea libertății în spațiul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenței Sfântului Paisie asupra vieții creștine ortodoxe.
Publicarea colecțiilor dedicate stareților mănăstirii Optina se dorește a fi, așadar, și un omagiu adus Sfântului Paisie de la Neamț.
Prin intermediul acestei colecții creștinul de azi intră în legătură cu un izvor de viață care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. Viața și învățăturile stareților de la Optina arată, dincolo de locul și timpul în care ei au trăit, că existența omului fără Hristos și fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareții de la Optina, în veacul al XIX-lea și începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulțimi de călugări, țărani și moșieri, prinți și intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei și simțeau că la umbra sfinților de la Optina găseau izvorul umplerii vieții lor cu duh și adevăr.
Astăzi, omenirea trăiește și mai dramatic decât în veacurile XIX și XX, tragedia singurătăți, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-și regăsi echilibru vieții interioare și, prin aceasta, să redescopere sensul existenței sale?
Răspunsul nu este și nu poate fi altul decât: HRISTOS. „Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existența omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minții și a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmași. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos și călăuză avem pe cei ce au parcurs același drum: pustnicii din Egipt sau cei din Carpați, cuvioșii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia și a ostenitorilor din cadrul Editurii și Tipografiei Mitropoliei Moldovei și Bucovinei care fac posibilă publicarea colecției „Cuvioși stareți de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze și pe tine, cititorule al acestei cărți, conducându-te prin pocăință, rugăciune și iubire, la viața în Hristos, singura care-ți va oferi bucurii adevărate, libertate reală și lumină în viață. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei)

ercetările contemporane au evidențiat impactul pe care îl are consumul excesiv de zahăr asupra organismului nostru. Dincolo de bucuria momentană pe care o aduce o prăjitură sau un desert cu zahăr, consecințele pe termen lung pot fi serioase. Din fericire, opțiunile precum deserturile fără zahăr devin o alegere tot mai populară și benefică pentru sănătatea noastră.
Consumul excesiv de zahăr este asociat cu diverse probleme de sănătate, precum creșterea riscului de obezitate, diabet de tip 2 și afecțiuni cardiace. Cercetările au arătat că zahărul adăugat în exces poate duce la inflamații cronice în organism, afectând în mod negativ funcțiile sistemului imunitar și ale organelor interne.

Optarea pentru deserturi fără zahăr reprezintă o modalitate de a ne satisface pofta de dulce fără a compromite sănătatea. Aceste deserturi sunt adesea realizate cu îndulcitori naturali, precum mierea, ştevia sau fructele, oferindu-ne gustul dulce fără a recurge la efectele negative ale zahărului rafinat.

Pe lângă beneficiile evidente pentru sănătate, deserturile fără zahăr se încadrează perfect într-un stil de viață echilibrat și într-o dietă sănătoasă. Ele pot fi o sursă valoroasă de nutrienți esențiali și pot contribui la menținerea unui nivel constant de
energie, evitând creșterile bruște și scăderile de zahăr din sânge.
Astfel, alegerea deserturilor fără zahăr nu este doar o opțiune delicioasă, ci și o decizie înțeleaptă pentru sănătatea noastră pe termen lung.

În bucătărie, explorarea și adoptarea unor rețete creative fără zahăr devin o oportunitate de a experimenta cu ingrediente sănătoase și de a încorpora gusturi noi și inovative în dieta noastră. Astfel, putem transforma modul în care privim și selectăm deserturile, contribuind la un stil de viață mai echilibrat și plin de vitalitate.

Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

Aceasta carte a fost tiparita pentru a-l face cunoscut pe Sfantul Iov Codrea credinciosilor din Romania.  Vremurile pe care le traim sunt vremuri de racire a credintei, vremuiri de apostazie si desfrau, si de aceea fiecare nou sfant canonizat de Biserica aduce multa mangaiere in sufletele credinciosilor.

Sfantul Iov din Uglea a trecut la Domnul pe 28 iulie 1985, si a fost canonizat in anul 2008.  Viata sa a fost o viata de patimiri.  Citindu-le, ne vom intari in credinta.  Pentru ca Sfantul Iov Codrea ne arata  ca vremea sfintiei nu a trecut.

Ediție îngrijită de Mihaela Raluca Tănăseanu
Volum coordonată de Ciprian Voicilă

Pe fratele Marin Răducă l-am onorat, ca semn al prețuirii pentru mărturia de-o viață pentru credință și neam, conferindu-i Crucea Nordului, cea mai înaltă distincție a Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. Nu ca și cum fratele Marin ar fi avut nevoie, la venerabila sa vârstă, de astfel de semne ale cinstirii, ci pentru că noi avem nevoie de astfel de modele. Noi avem nevoie să-i onorăm pe cei care au dus crucea mărturisirii în vremuri de prigoană, cu atât mai mult cu cât asistăm, în viața publică, la o repudiere din ce în ce mai vehementă a martirilor și eroilor noștri. O vehemență care înceracă să ne deconecteze de la lanțul de jertfe și de experieri ale harului în persecuție, rodit în întunericul din temnițele comuniste...

PS Macarie al Episcopiei Europei de Nord

Cartea aceasta este un manual de rezistență ortodoxă în vremuri de prigoană. Figura lui Marin Răducă este reprezentativă pentru soborul noilor mucenici și mărturisitori din secolul XX. Chiar dacă, din pricina corectitudinii politice, mulți s-au sfiit să alerge la el pentru cuvânt duhovnicesc atâta vreme cât s-a aflat între noi, acum a venit vremea ca mărturia lui să iasă la lumină. Cei nouăsprezece ani de temniță prin care a trecut au fost pentru el o universitate a suferinței din care a învățat lucruri de mare folos pentru noi, cei de azi...

Sfanta Evanghelie pe intelesul copiilor este o lucrare care isi trage seva din doua izvoare exceptionale care au influentat pozitiv cursul umanitatii: textul Sfintei Scripturi, care a fost adaptat pentru a deveni pe cat se poate accesibil copiilor, si manuscrisul miniat, rafinata arta care sta la baza cartii ilustrate, asa cum o stim astazi.

Faptul ca aceasta carte apare la Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei nu este deloc o intamplare, ea facand legatura intre ilustratia de carte contemporana si miniatura cu care un artist desavarsit precum Gavriil Uric impodobea in anul 1429 Tetraevangheliarul de la Neamtu, una dintre cele mai frumoase lucrari de miniatura care au iesit din atelierele europene ale acelei perioade atat de infloritoare si in ceea ce priveste artele frumoase.

Cartea aceasta cu invataturi folositoare de suflet, „care din limba greceasca in limba romaneasca s-au ostenit preacuviosul intre ieromonahi kyr Filothei Svetagoretul”, adica Aghioritul, s-o talmaceasca, a aparut pentru prima data in romaneste la 1700 prin osardia lui Gheorghe Radovici, ucenic al Sfantului Antim Ivireanul.  Dupa un veac si jumatate a ramas indragita si cautata, iar in anul 1861 staretul Manastirii Neamtu hotaraste retiparirea ei spre folosul crestinilor, pentru pricinile ce sunt descrise atat de frumos si limpede in predoslovia primei editii, care in romana vremurilor de astazi ar suna astfel:

„In aceasta carticica, iubiti cititori, nu veti afla cuvinte anevoie de inteles, ca sunt invataturi simple, pe scurt si usoare, care se inteleg fara osteneala de fiecare.  Aceste invataturi nu sunt date doar pentru cei lepadati de lume si pentru cei ce petrec pururea in rugaciuni neincetate, ci si catre cei care vietuiesc in lume si nu cunosc atat de curat tainele lui Dumnezeu, ca pot si acestia, dupa ce se ingrijesc de treburile lumesti, sa le citeasca, intrucat le prisoseste putintica vreme si pentru mantuirea lor.  De nu vor putea s-o citeasca toata intr-o zi, vor putea sa citeasca in fiecare zi cate un capitol, inainte de a incepe treburile.  Dimineata, dupa ce veti sfarsi rugaciunea catre Dumnezeu, cititi cate un capitol, insa cu luare-aminte, ca sa puteti intelege bine.  De nu va lasa treburile sa cititi dimineata, puteti si catre seara, inainte de a va culca.  Aceste invataturi, chiar daca sunt mici, intra in sufletul nostru si-l pecetluiesc...”

Prologul Filocaliei grecești, tipărite la Veneția în 1782, îl invocă pe sfântul Ioan Gură de Aur ca promotor al rugăciunii isihaste a lui Iisus.
„Tomosul” primului Sinod palamit din iunie 1341, urmat de „Metoda-Canon” de viață isihastă a cuvioșilor Calist și Ignatie Xanthopouloi inclusă în Filocalie, citează în acest sens ca referință de autoritate o „Epistolă către monahi” a lui Ioan Hrisostom.
Cercetări din ultimele decenii au evidențiat existența în manuscrise a trei variante ale unui veritabil manifest „hrisostomian” îndemnând la practicarea rugăciunii lui Iisus foarte popular în Bizanțul secolelor XI–XV. Avem de-a face cu un document esențial al spiritualității bizantine apărut la mijlocul intervalului dintre secolul IV — veacul de aur al patristicii și monahismului originilor — și reînviorarea lor filocalică în secolele XIV și XVIII.
Volumul de față restituie în texte comentate dosarul acestui remarcabil, dar uitat, manifest isihast „hrisostomian” însoțit de cel al comentariilor bizantine la invocarea „Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă/ne!”.

Sinteză a revelației biblice și hristologiei dogmatice, rugăciunea lui Iisus — rezumată în neîncetatul „Doamne miluiește” care răsună la ecteniile de la toate slujbele cultului divin ortodox și însoțește rugăciunile fiecărui creștin în parte la altarul inimii — e o sinteză practică a întregii Ortodoxii. Rezumat al întregului creștinism, este chemată să devină pentru toți creștinii respirația duhovnicească a sufletului. În formula memorabilă a „epistolelor” monahale „hrisostomiene” — lecturi isihaste ale omiliilor despre rugăciune ale marelui predicator Gură de Aur —, scopul ultim este nu altul decât ca „inima să înghită pe Domnul și Domnul să înghită inima”.

Volumul Părintele Dumitru Stăniloae – mărturii şi evocări (208 p., coordonator: Arhim. Timotei Aioanei) a fost alcătuit cu prilejul împlinirii, în anul 2013, proclamat An comemorativ al Părintelui Dumitru Stăniloae de către Sfântul Sinod, a 110 ani de la nașterea Părintelui Dumitru Stăniloae și a 20 de ani de la mutarea sa la cele veșnice.