Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Părintele James Bernstein s‑a născut într‑o familie evreiască de tradiție hasidică, originară din Vechiul Ierusalim. La 15 ani a început să citească pe furiș Noul Testament și astfel și‑a început uimitoarea călătorie către Hristos, ajungând să înțeleagă că Ortodoxia creștină este cea mai firească continuare și împlinire a Ortodoxiei iudaice. 

Cu adevărat, părintele James Bernstein este un suflet de poet! În sensul în care Sfântul Porfirie explică ce înseamnă să fii poet: „Pentru ca cineva să devină creștin, trebuie să aibă suflet de poet. Inimile poetice îmbrățișează iubirea, o așază înlăuntrul lor, o simt în adâncuri”. Indiferent dacă scrie poezie sau nu, poetul este neapărat un om care iubește cu toată ființa sa – iubește oamenii, iubește făptura creată, Adevărul, Frumosul, iubește valorile înalte. Iubește viața și, în ultimă instanță, Îl iubește pe Dumnezeu, cel mai mare Poet, Cel Care „Dragoste este”. (Tatiana Petrache)

***

„Mai sunt evreii poporul ales al lui Dumnezeu?” Răspunsul meu este: „Da”! Dar „ales” pentru ce?... „Ales”, mai întâi de toate, să ofere o pildă de sfințenie printre neamuri. Iar asta presupune pocăință, credință și dragoste. Să-ți recunoști căderea este primul pas. Așa cum a făcut Apostolul Pavel după ce a fost părtaș la uci­de­rea primului mucenic creștin, Ștefan. Așa cum a făcut Apostolul Petru după ce s-a lepădat de Hristos de trei ori în ceasul încercării Lui. Să-ți recunoști căderea de a-L fi respins pe Hristos ca Mesia. Căderea de a nu fi primit Evanghelia Sa și Biserica Sa. 
Eu unul mă simt foarte onorat să fac parte dintre cei de un neam, după trup, cu Domnul nostru Iisus Hristos și cu Fecioara Maria, cei mai mari evrei care au existat vreodată. 
Părintele James Bernstein

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

În ziua în care patriarhul familiei, Petru Leopardos, părăsește lumea aceasta, la vila „Buna Speranță” își face apariția cerșetoarea Roza, femeia care l-a părăsit în urmă cu cincizeci și cinci de ani, pentru o dragoste efemeră, abandonându-și atunci și singurul fiu –pe Ștefan. Nimeni nu-i cunoaște identitatea. Nici ea nu e conștientă de evoluția bizară a destinului. Taine bine ascunse ies la iveală, protagoniștii se simt privați de presupusa lor fericire și sunt puși în fața unor alegeri de o importanță vitală. Iar un preot, duhovnicul familiei și prietenul lui Petru, își asumă slujirea tainelor iubirii, iertării și pocăinței. Unii vor răspunde acestei chemări, alții nu. Pentru că iubirea nu este deloc ușoară și necesită efort.
O viață între două mame, o viață între iertare și ură,  între Cruce și Înviere.
O carte care ne vorbește despre consecințele nefaste ale lipsei de maturitate lăuntrică în momentul căsătoriei și ale ușurinței dizolvării familiei din narcisism și lașitate, dar și despre extraordinara forță regeneratoare a pocăinței.
Un roman ce se adresează sufletului fiecăruia dintre noi, care ne confruntăm cu probleme esențiale, precum însemnătatea alegerilor noastre, atitudinea față de cei care ne-au rănit și sinceritatea față de noi înșine.
Urmărind viața personajelor cărții, cititorul este provocat la o meditație serioasă asupra pildei fiului risipitor sau a vameșului și a fariseului, fiind condus treptat spre imaginea dramatică a celor doi tâlhari răstigniți de o parte și de alta a lui Iisus, ce ne învață că fără Cruce nu există Înviere.

Lumea, ruptă de rădăcina ei cerească şi iconică, este inexistentă. Singur neantul nu este icoană a nimic, e gol meta­fizic ­absolut. Dimpotrivă, orice existenţă ­vizibilă ­este „chipul făcut de mâna lui Dumnezeu” şi care îşi povesteşte ale sale mirabilia. Aşa cum psihologia nu poate exista fără suflet şi fundamentează existenţa acestuia, aşa cum orice Li­turghie, orice epicleză este ­deja
răspunsul lui Dumnezeu şi manifestarea Prezenţei Sale, la fel icoana este evidenţa strălucitoare a Împărăţiei. Lumina taborică face din icoa­nă argumentul iconografic al existenţei lui Dumnezeu.
Paul Evdokimov

Iconografia, ca şi teologia, este un element viu din trupul cel viu al Bisericii și nu se poate mulţumi cu simpla reproducere a unor modele date o dată pentru totdeauna.

Arta iconografică, dacă se mărgineşte la aplicarea unor reguli, la exercitarea unei tehnici, la reproducerea unor procedee, este o artă moartă. Iconarul e dator, aşadar, să fie creator. Şi nu poate fi creator decât dacă este artist cu adevărat. Dar e mare deosebirea dintre iconar şi artistul profan.

Artistul profan îşi află izvorul inspiraţiei în străfun-durile, adesea tulburi, ale inconştientului său; -iconarul este insuflat de învăţătura Bisericii și luminat de Duhul Sfânt.

Artistul profan se exprimă pe sine folosindu-se de întregul său talent ca să-şi manifeste şi să-şi afirme individualitatea, căutând notorietatea şi gloria; iconarul îşi exprimă personalitatea ca mădular al Bisericii, unit cu Dumnezeu şi cu semenii; talentul şi-l pune în slujba înfăţişării lui Dumnezeu, a Maicii Domnului şi a sfinţilor, pentru ca aceştia să fie cinstiţi şi slăviţi prin icoane. Geniul propriu artistului şi puterea sa de creaţie nu se sting, dar, puse în slujba Bisericii şi disciplinate prin asceză, capătă o altă dimensiune, sunt transfigurate.

Traducere din limba franceza de Marinela Bojin

Aceasta carte reprezinta un fenomen unic si inestimabil in literatura ortodoxa a secolului XX: un sfant al vre­murilor moderne, cu experienta unui razboi mondial, a inchisorilor si prigoanelor, ia una dintre Evanghelii si o explica de la un cap la altul folosind limbajul si notiunile omului contemporan, facandu‑i acestuia mai accesibil decat oricand cu­van­tul lui Dumnezeu.  Scrisa cu rar talent literar, plina de numeroase exemplificari si istorii din viata, aceasta lucrare monumentala, fara egal in ultima suta de ani, se citeste pe nerasuflate: frumusetea stilului, limpezimea expunerii, bogatia cunoasterii duhovnicesti pe care o aduce se impletesc intr‑una dintre cele mai ziditoare lecturi care pot fi recomandate crestinilor vremii noastre.