(lipsa text)

Vremurile grele prin care trecem, feluritele stramtori care ne preseaza, obligatiile de crestini si datoriile de cetateni Romani, adeseori ne silesc sa privim inapoi la viata petrecuta si sa observam cu atentie la virtutile mult folositoare pe care sa le pastram, dezvoltandu-le si la viciile pagubitoare, contra carora sa luptam spre a le smulge din fiinta neamului nostru.

Unul dintre viciile care a pagubit mult neamul nostru, sugand ca o lipitoare agonisita si vlaga romanului, este moda cu luxul, impodobirile, inzorzonarile, slutirile si feluritele impopotonari.  Moda, luxul si impodobirile acestea desarte, au secatuit multi bogati romani, a facut pe multi functionari (si functionare) saraci, sa-si amaneteze leafa pe luni de zile inainte, spre a putea face fata in lume dupa moda zilei si asa, unii dintr-insii saracind, nealimentandu-se omeneste, au cazut in felurite boli si s-au pierdut in mizerie.

Din cuprins:

Credința deșartă în destin
Vrăjitoria sau magia neagră este oprită de Dumnezeu și Biserica Lui
Păcăleala ghicirii cu cărțile
Păcăleala ghicirii cu ghiocul
Păcăleala ghicirii în cafea
Păcăleala ghicirii cu bobii
Superstiția numărului 13
Păcăleala ghicirii în palmă
Spiritismul, necromanția sau vorbirea cu morții
Felurite superstiții strecurate în cultul și ceremoniile religioase

Rugaciuni si invataturi despre post si iesirea sufletului. 

• * Cand sa ne rugam? 
• * Cui sa ne rugam? 
• * Sa ne rugam lui Dumnezeu in orice loc, vreme si imprejurare 
• * Mesele zilei 
• * Rugaciune de calatorie 
• * Roaga-te cand pleci de acasa... 

Cărticica de faţă este alcătuită la cererea multor cititori care şi-au exprimat dorinţa de a avea o lucrare de mici proporţii din care să cunoască ce trebuie să facă atunci când moare cineva din familie, care sunt parastasele şi soroacele lor şi ce însemnătate au acestea.

"Oglinda duhovniceaca" este o lucrare cuprinsa in sase volume, ce insumeaza aproximativ 3.000 de pagini. Autorul si-a dorit ca, parcurgand textul acestei lucrari, cititorul sa-si priveasca adevaratul sau chip moral, sufletesc, ca intr-o oglinda, cu trasaturile lui bune sau rele, pentru a-si da seama de adevarata lui stare, sa poata alege calea ce si-o doreste, si sa stie ce-l asteapta la sfarsitul acestei vieti.

Minunile Sfintei Cruci în viețile sfinților

Păsările zburătoare numai după ce îşi întind aripile în chipul Crucii, pot a se ridica de pe pământ şi a se înălţa în văzduh. Tot
astfel şi noi oamenii, după ce ne vom crucifica corpurile noastre cu patimile şi cu poftele, vom putea reuşi a ne ridica deasupra ispitelor pământeşti, deşertăciunilor lumeşti, curselor diavoleşti şi a ne înălţa sus, sus în ceruri la Creatorul nostru, spre a ne uni cu El.
Numai astfel făcând, vom putea fi ai lui Hristos. Acesta a fost scopul Dumnezeirii când ne-a zidit, prima şi a doua oară, după chipul şi asemănarea Sa.
Mult milostivul, Atotputernicul şi Atotpurtătorul de grijă Dumnezeu, ne-a adus pe noi oamenii aici în lume spre a lucra la mântuirea şi fericirea noastră. Voia Lui este să nu piară nici un om, oricât de păcătos ar fi el; ci să se întoarcă spre a fi viu. „Pentru ce mori casa lui Israel? – zice Domnul. Că Eu nu voiesc moartea păcătosului; ci ca să se întoarcă şi să fie viu“.
„Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut…“.
„Dumnezeu voieşte – mărturiseşte Sfântul Apostol Pavel – ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină”.
Voia lui Dumnezeu spre mântuirea fiecărui om este o roată, o aripă puternică, este Dumnezeiescul semn al Sfintei şi purtătoarei de viaţă Cruci a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, este pomul vieţii, care dă viaţă celor ce se folosesc cu înţelepciune de ea. Cealaltă roată, aripă, cu ajutorul căreia să putem alerga şi zbura pe calea vieţii, străbătând cerurile spre Tronul Dumnezeirii, la Patria Cerească, în Ierusalimul cel de sus, trebuie să ne-o punem noi, prin felurite osteneli, umiliri, jertfiri şi crucificări bine chibzuite.
Ei bine, când vedem că Dumnezeu ne-a pus în dar această roată, aripă, Dumnezeiescul semn al Sfintei Cruci, spre a alerga şi zbura pe calea vieţii în sferele luminatelor lumi veşnice, sfinţite, strălucite, fericite şi îndumnezeite, sus în Biserica Triumfătoare, oare nu-i păcat greu a lâncezi, a ne lenevi de a ne pune şi noi cealaltă roată, aripă şi a lucra spre îndeplinirea acestui scop Dumnezeiesc? Oare nu-i groaznic păcat a tot amâna de azi pe mâine lucrarea mântuirii
noastre?
Negustorul când vede că-i merge rău în afaceri, munceşte, întrebuinţează toate mijloacele şi face toate sacrificiile, spre a nu da faliment. Omul întemniţat, încărcat cu lanţuri grele, procurându-şi o pilă, rupe lanţurile, sparge zidul şi se foloseşte de slăbiciunea paznicilor ce dormitează, fuge şi se salvează. Călătorul ce trece prin locuri necunoscute, pline de prăpastii cu felurite fiare rele şi reptile otrăvitoare, sau printr-o ţară duşmană, în care la orice pas este primejduit de oameni răi, vicleni, tâlhari, ucigaşi, înaintează pe drumul său cu multă purtare de grijă şi prevedere, până ajunge la locul dorit. Bolnavul suferind, aleargă în toate părţile, cheltuieşte, se jertfeşte, spre a scăpa de boala care-l torturează ziua şi noaptea, îmbrâncindu-l spre mormânt cu paşi repezi. Aceste sforţări, jertfiri, crucificări, făcute de aceştia şi de alţii, până se văd ieşiţi
deasupra primejdiilor, înseamnă a se salva, a se mântui.
Noi creştinii, pentru a ne mântui, trebuie să facem ceva mai mult. La mântuirea noastră nu-i vorba de restabilirea afacerilor lumeşti, spre evitarea falimentului; ci e vorba de salvarea sufletului din căderea în osânda veşnică, e vorba de recâştigarea fericirii noastre veşnice. Aici nu e vorba de zdrobirea lanţurilor vremelnice de fier; ci este vorba de zdrobirea lanţurilor păcatelor, care ne trag în întunecoasele şi torturătoarele temniţe ale iadului. Aici nu e vorba de o călătorie vremelnică, ci e vorba de călătoria în veşnicie. Călătoria noastră spre Patria Cerească, e presărată cu groaznice prăpastii şi cu sumedenii de vrăjmaşi înverşunaţi ai vămilor văzduhului. De vom lucra şi noi creştinii la mântuirea noastră cu acela zel, cu care
lucrează negustorii spre a se salva de faliment; cei întemniţaţi spre a se salva de mizeriile şi torturările temniţei; călătorii spre a se salva de fiarele sălbatice ori din cursele oamenilor răi, vicleni, tâlhari şi ucigaşi şi bolnavii spre a scăpa de bolile ce-i torturează ziua şi noaptea; la capătul vieţii vom sta cu fruntea luminată înaintea lui Dumnezeu.

Minunile Sfintei Cruci în viețile sfinților din sec. III

Cu ajutorul mult Milostivului Dumnezeu, Care voieşte ca tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină, în această carte vom continua a vorbi mai departe despre Dumnezeiescul semn al Sfintei şi de viaţă purtătoarei Cruci, în vremea secolului III.
Cu cât cercetăm mai bine istoria creştinismului adâncindu-ne cât putem mai mult, cu atât vedem ivindu-se, de după perdeaua negurosului trecut, Dumnezeiescul semn al Sfintei Cruci, revărsând în lume: lumină dătătoare de viaţă celor deznădăjduiţi, încurajare şi putere celor slăbiţi, însănătoşire celor bolnavi, salvare celor înviforaţi, înaripare celor primejduiţi, mântuire celor prăbuşiţi în prăpastiile pierzării vremelnice şi veşnice.
În secolul III întâlnim, ca şi în secolele I şi II, ba chiar şi mai des, Dumnezeiescul semn al Sfintei şi de viaţă purtătoarei Cruci, cu feluritele şi minunatele ei puteri şi binefaceri. În dorinţa aprinsă de a lămuri cât putem mai bine pe iubiţii noştri fraţi creştini, dreptcredincioşi, dăm drumul în lume şi acestei făclii, pentru a-şi împlini cu prisosinţă misiunea ei sfântă, spre
binele obştesc, luminarea tuturor şi slava lui Dumnezeu. Milostivul Dumnezeu să-i deschidă uşă largă şi să-i dea putere a lucra cu succes în ogorul fiinţei tuturor dreptcredincioşilor creştini şi al altor oameni.
„Darul Domnului nostru Iisus Hristos dragostea lui Dumnezeu Tatăl, şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu noi cu toţi. Amin“ (2 Cor. 13, 14).



Minunile Sfintei Cruci în viețile sfinților din sec. III

ÎNVIEREA LUI HRISTOS – BIRUINȚA ASUPRA MORȚII –
Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor: har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt



Iubiți frați preoți, Iubit popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iașilor,

Veniți de luați lumină! Hristos a înviat! Adevărat a înviat Hristos! Cuvinte mari; cuvinte de aur; lumină multă strălucind în întunericul din noi și dintre noi! Anul acesta auzim mărturisirea acestor cuvinte din locuri diferite. Preoții la biserică, credincioşii la casele lor. În duh, încercăm să fim împreună şi să înţelegem semnele vremii. Constatăm, în primul rând, cât de mult ne-a cuprins frica morții, mai ales în ultima perioadă! Trăim intens teama de a nu fi molipsiți de ceva care ne-ar îmbolnăvi și ne-ar duce spre moarte. Dincolo de toate acțiunile justificate privind prevenția, atitudinea noastră arată cât de mică ne este credința în Înviere. Ne comportăm ca și cum viața de aici ar fi veșnică. Pe de altă parte, neliniștea din noi trădează îndoiala care ne roade cu privire la certitudinea vieții de după moarte.

Trecem printr-un moment de cernere. Sunt limpezite multe lucruri. Apele se separă unele de altele, iar gândurile multor inimi se dau cu adevărat pe față. Stăm de multe ori ascunşi cu teama de a nu fi contaminați precum stăteau ucenicii Domnului închiși într-o cameră de teama de a nu fi descoperiți. Acum, ca și atunci, Hristos Dumnezeu vine între noi, cei îndoielnici, înspăimântați și înfricoșați, adresându-se nouă: „Pace vouă!” ; „Eu sunt, nu vă temeți!” ; „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!” ; „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” . În mijlocul nedumeririlor, neliniștii și lipsei de lumină Se arată Hristos cel mort și înviat. Chiar în iadul nostru lăuntric cuprins de temeri, întuneric și lipsă de sens, Hristos Dumnezeu coboară, ne ia de mână și ne ridică la lumină „Veniți la Mine, zice El, toți cei osteniți și împovărați şi Eu vă voi odihni pe voi.”

Minunile Sfintei Cruci în viețile sfinților din sec. III

Iubiți credincioși,

Situația dificilă prin care trecem nu este cu totul nouă. În istorie, au fost multe momente de derută, de confuzie și de haos. Au fost invazii și războaie, cutremure și imense revărsări de ape, molime și tot felul de boli necunoscute. În fața unor asemenea situații, oamenii au avut atitudini diferite. Cei care nu L-au avut pe Dumnezeu în viața lor, au căzut doborâți de teamă, neliniște și spaimă. Și despre ei a vorbit Domnul Hristos, spunând: „Oamenii vor muri de frică și de așteptarea celor ce au să vină peste lume”.

Este ştiut, că lumina Dumnezeieştilor învăţături ale Domnului nostru Iisus Hristos, s-a răspândit şi conservat în lume şi prin primirea serviciului divin, însufleţit prin credinţa vie, nădejdea neclintită şi dragostea înflăcărată, alimentate de vrednicia preoţească. Strălucirea slujbelor Dumnezeieşti, întraripează şi înalţă tainic gândurile oamenilor, pe care apoi le înlănţuieşte şi edifică în adunarea drept-credincioşilor creştini. Fiecare binecredincios-creştin în timpul acestor slujbe Dumnezeieşti, simte în inima sa o bucurie cerească. Sufletul creştinesc înaripat de dragostea sfântă, suie în zbor cu o mare repeziciune treptele cerurilor, pentru a ajunge acolo grăbit şi a se uni cu Ziditorul său; încât, adeseori nici omul nu-şi poate explica în sine, cauza transformării, care se produce în fiinţa sa. Fiori mistici foarte plăcuţi şi binefăcători, străbat organismul creştinului evlavios, care ascultă cu atenţie şi dragoste slujbele Dumnezeieşti şi îi înviorează sufletul călător spre cerurile înalte ale cugetărilor sfinte.

Protos. Nicodim Măndiţă