Odata cu primirea sfantului botez, Pantelimon a dobandit de la Dumnezeu darul de a vindeca bolile, chiar si pe cele incurabile, precum si darul de a alina suferintele trupesti si sufletesti ale oamenilor.  Pentru toate vindecarile pe care le facea, el nu accepta nici un fel de plata, ba mai mult, dupa moartea tatalui, toata averea sa a impartit-o saracilor.  Aceste fapte ale sale i-au adus numele de doctor fara de arginti.

Cateheza este o lectie de religie pe care dascalul o expune sistematic elevilor sai.  Deseori ea se prezinta ca un dialog, fie din dorinta elevilor de a invata mai mult si mai deslusit, fie din aceea a dascalului de a controla si completa cunostintele elevilor.

In fapt, toata invatatura Mantuitorului Iisus, cuprinsa in cele patru Evanghelii, e o suita de cateheze.  De aceea El Se numea si era numit Invatatorul, iar cei ce-L ascultau se numeau si erau numiti invatacei, adica ucenici, elevi.  Numarul ucenicilor depasea cu mult pe al celor doisprezece, dar acestia au fost primii si cei mai apropiati beneficiari ai catehezelor rostite de Domnul.

Colecţie de cuvinte duhovnicesti şi sfaturi referitoare la viaţa interioară, la bunul mers al despătimirii, la buna înţelegere a celor sfinte.

Din cuprins:
Sfaturi pentru viata duhovniceasca a calugarilor.

(lipsa text)

(lipsa text)

Preotul trebuie sa ia aminte de sine si de toata turma, ceea ce inseamna ca el trebuie sa se ingrijeasca in primul rand de viata sa personala, iar in al doilea rand sa-si indeplineasca menirea de a conduce turma spre mantuire, deci sa se ingrijeasca de activitatea sa externa. Sf. Apostol Pavel aseaza aici in primul rand datoria preotului de a lua aminte la sine, nu numai pentru a-i atrage acestuia atentia asupra celei mai insemnate datorii fata de propria sa persoana, mantuirea sufletului sau, ci mai ales pentru faptul ca pastorul sufletesc inainte de toate trebuie sa fie posesorul unei vieti pline de sfintenie si curatenie, din care sa izvorasca pentru pastoritii sai roadele apostoliei sale, iar dupa aceea, prin viata sa, trebuie sa fie pentru acestia un exemplu viu, vrednic de urmat si nu o pricina de sminteala.

Pentru oricine care se va apleca asupra evoluției literaturii noastre culte, va fi evident faptul că aceasta se așază pe o coordonată de spiritualitate religioasă, în speță creștină. Primele texte în limba română (manuscrise și apoi tipărite) sunt de regulă cărți bisericești. Tocmai de aceea, unii critici și istorici literari vorbesc despre o literatură beletristică propriu-zisă începând abia de prin secolul al șaisprezecelea, din epoca modernă. Ce te faci însă cu literatura "vechilor cazanii", cum se exprimă poetul, care a contribuit din plin la formarea conștiinței poporului nostru, la formarea limbii naționale, la inițierea culturală și cu evidență, spirituală a românilor?! Faptele trebuie văzute în firescul manifestărilor lor... În cuprinsul acestei cărți am înserat comentarii analitice sau comparatiste asupra unor asemenea opere literare pe care le-am considerat ca fiind făclii (candele) de veghe bîn istoria culturii noastre, marcate cu evidență de filonul religios, subteran or de suprafață, datoare unor vrednici mărturisitori asupra destinelor istorice și culturale ale neamului românesc. E o carte mai degrabă de atragere a atenției asupra atâtor pagini de frumoasă literatură create în spațiul istoric național, de-a lungul vremilor, de iluștri luminători ai conștiinței noastre creștine.

Constantin Cubleșan

Această carte oferă o introducere în istoria Bisericii Ortodoxe şi a diferitelor sale jurisdicţii din secolul XX, în Europa Occidentală, ţară după ţară. Scopul principal al acestor articole este acela de a le permite oamenilor să descopere sau să cunoască mai bine geneza şi istoria acestor comunităţi ortodoxe din Europa Occidentală şi, de asemena, să înţeleagă situaţia de astăzi a Bisericii Ortodoxe dintr-o Europa Occidentală unită şi fără frontiere. Nădăjduim ca această carte să fie de folos nu numai la nivelul dialogurilor ecumenice creştine şi inter-religioase, dar mai ales pentru ortodocşi, cei care adesea ignoră aceste istorii atât de apropiate de noi în timp şi spaţiu.

Christine Chaillot

În volumul de faţă mitropolitul Kallistos abordează problema mântuirii din perspectiva tradiţiei ortodoxe şi în contrapondere, oarecum, cu doctrina protestantă. Creştinul nu are certitudinea mântuirii ci doar nădejdea dobândirii ei, aspect ce implică modul sinergiei – respectiv al conlucrării dintre harul dumnezeiesc şi libertatea umană. Mântuirea se dobândeşte în Biserică ceea ce înseamnă că ea nu are un caracter izolat ci unul comunitar, interpersonal. Însă ea nu are doar implicaţii eclesiale, ci şi sociale şi chiar cosmice, câtă vreme Mântuitorul Iisus Hristos, Logosul cel veşnic, este cheia şi împlinirea întregii creaţii.

Sfântul Apostol Pavel, referitor la propovăduirea cuvântului mântuitor, este foarte limpede: Credinţa este din auzire, iar auzirea, prin cuvântul lui Hristos (Romani 10, 17). Iar cel ce seamănă cuvântul este preotul, mai mult sau mai puţin pregătit să facă această lucrare...
Niciodată, dacă nu ne pregătim, nu putem predica bine. Aşa se face că Părintele Profesor univ. dr. Vasile Gordon le pune preoţilor la Indemână acest „Vademecum omiletic: 100 de schiţe pentru predici, la toate duminicile şi sărbătorile anului bisericesc. Cu un adaos de 12 pareneze". Părintele, fiind specialist în Omiletică, le oferă predicatorilor un ghid util.
Binecuvântând această lucrare, le dorim preoţilor noştri să predice convingător, bine fiind pregătiţi, atât din punct de vedere duhovnicesc, cât şi omiletic.

Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului