Odata cu primirea sfantului botez, Pantelimon a dobandit de la Dumnezeu darul de a vindeca bolile, chiar si pe cele incurabile, precum si darul de a alina suferintele trupesti si sufletesti ale oamenilor.  Pentru toate vindecarile pe care le facea, el nu accepta nici un fel de plata, ba mai mult, dupa moartea tatalui, toata averea sa a impartit-o saracilor.  Aceste fapte ale sale i-au adus numele de doctor fara de arginti.

Cateheza este o lectie de religie pe care dascalul o expune sistematic elevilor sai.  Deseori ea se prezinta ca un dialog, fie din dorinta elevilor de a invata mai mult si mai deslusit, fie din aceea a dascalului de a controla si completa cunostintele elevilor.

In fapt, toata invatatura Mantuitorului Iisus, cuprinsa in cele patru Evanghelii, e o suita de cateheze.  De aceea El Se numea si era numit Invatatorul, iar cei ce-L ascultau se numeau si erau numiti invatacei, adica ucenici, elevi.  Numarul ucenicilor depasea cu mult pe al celor doisprezece, dar acestia au fost primii si cei mai apropiati beneficiari ai catehezelor rostite de Domnul.

Colecţie de cuvinte duhovnicesti şi sfaturi referitoare la viaţa interioară, la bunul mers al despătimirii, la buna înţelegere a celor sfinte.

Din cuprins:
Sfaturi pentru viata duhovniceasca a calugarilor.

(lipsa text)

(lipsa text)

Preotul trebuie sa ia aminte de sine si de toata turma, ceea ce inseamna ca el trebuie sa se ingrijeasca in primul rand de viata sa personala, iar in al doilea rand sa-si indeplineasca menirea de a conduce turma spre mantuire, deci sa se ingrijeasca de activitatea sa externa. Sf. Apostol Pavel aseaza aici in primul rand datoria preotului de a lua aminte la sine, nu numai pentru a-i atrage acestuia atentia asupra celei mai insemnate datorii fata de propria sa persoana, mantuirea sufletului sau, ci mai ales pentru faptul ca pastorul sufletesc inainte de toate trebuie sa fie posesorul unei vieti pline de sfintenie si curatenie, din care sa izvorasca pentru pastoritii sai roadele apostoliei sale, iar dupa aceea, prin viata sa, trebuie sa fie pentru acestia un exemplu viu, vrednic de urmat si nu o pricina de sminteala.

În volumul de faţă mitropolitul Kallistos abordează problema mântuirii din perspectiva tradiţiei ortodoxe şi în contrapondere, oarecum, cu doctrina protestantă. Creştinul nu are certitudinea mântuirii ci doar nădejdea dobândirii ei, aspect ce implică modul sinergiei – respectiv al conlucrării dintre harul dumnezeiesc şi libertatea umană. Mântuirea se dobândeşte în Biserică ceea ce înseamnă că ea nu are un caracter izolat ci unul comunitar, interpersonal. Însă ea nu are doar implicaţii eclesiale, ci şi sociale şi chiar cosmice, câtă vreme Mântuitorul Iisus Hristos, Logosul cel veşnic, este cheia şi împlinirea întregii creaţii.

Dacă istoria are un sens, dacă scapă repetiţiei ciclice şi destinului şi dacă este istorie în sensul propriu al cuvantului - adică viaţă, nu doar trecere -, acsestea se întâmplă pentru că Întruparea este un fapt unic, ivit în viaţa oamenilor. Un eveniment care, în mod tainic, restaurează umanitatea. Împărţind timpul şi viaţa credincioşilor, sărbătorile slujirii creştine se situează în acest cadru. Deoarece a sărbători nu înseamnă doar a rememora şi a ne aduce aminte, ci şi a ne deschide unui har mereu actual şi prezent.

„Ritul bizantin actual este rezultatul a doua traditii confluente: una, caracteristic constantinopolitana, avandu-si radacinile indepartate la Antiohia si probabil si in Capadocia; alta, palestiniana, inspirata de slujbele de la Ierusalim si din manastirile din imprejurimi. De cand vechea randuiala constantinopolitana a fost abandonata, oficiul divin bizantin actual [cele sapte Laude] apartine celei de a doua traditii; dimpotriva, Liturghia Euharistica este categoric de origine constantinopolitana si a pastrat randuielile capitalei. Ansamblul celor trei antifoane era o structura liturgica ce aparea frecvent in slujbele constantinopolitane si il putem considera ca una dintre caracteristicile acestui vechi rit. Nu este intalnit in slujbele traditiei palestiniene. Deci, pentru a studia cele trei antifoane de la inceputul Liturghiei, cel mai valoros document de care dispunem este Tipiconul Marii Biserici”. (J. Mateos, S.J., Celebrarea Cuvantului in Liturghia Bizantina, p. 34)

"Înflorirea stăreţismului rus începe către ultima treime a secolului al XVIII-lea, îşi atinge apogeul în secolul următor şi continuă, fără a se întrerupe, până la revoluţia din 1917. Astfel, această tradiţie duhovnicească se iveşte odată cu reînnoiorea vieţii monahale din Rusia, din vremea în care arhimandritul Paisie Velicikovski face să renască adevăratul cenobitism în mănăstirile din Moldova, de unde ucenicii lui se răspândesc în ţara sa, mai cu seamă în regiunile Kaluga, Kursk şi Orel. Ea se sfârşeşte - sau cel puţin devine imperceptibilă pentru ochiul din afară - în momentul în care monahismul cenobitic dispare în Rusia, sub revoluţie."

Vladimir Lossky

“Pledoarie pentru o viaţă morală curată”. Într-o lume în care păcatul este afişat peste tot şi chiar lăudat, viaţa morală trebuie să fie cea care să ne integreze pe drumul lui Hristos. Cartea Î.P.S. Andrei pleacă de la analiza lucrurilor bune şi rele, ca fiind premergatoare faptelor noastre. Rănile fiinţei omeneşti, cum sunt toxi-comaniile, homosexualitatea, desfraul, alcoolismul, au ca mijloace de vindecare dragostea, rugăciunea, paza minţii, culminând cu spovedania şi împărtăşania cu Trupul şi Sângele lui Hristos.

In grija noastra de a va pregati teologic si practic pentru preotie, va suntem datori cu infatisarea ei sub toate aspectele, cu toate sarcinile, greutatile, durerile, satisfactiile si bucuriile ei, cu folosul si cu paguba ce poate avea pentru dumneavoastra, pentru noi si pentru Biserica, preotia Dumneavoastra, dupa vrednicia noastra si a dumneavoastra.
Preotia este sfanta si sublima slujire a lui Hristos, in scopul mantuirii oamenilor...