Savatie (Ştefan) Baştovoi este autorul unui halucinant roman despre efectele manipulării comuniste asupra minţii copilului – "Iepurii nu mor" – apărut la editura Polirom, care l-a situat printre primii cinci cei mai vînduţi autori români într‑un top făcut de Tîrgul Internaţional de Carte Gaudeamus (2007). În anul 2008 a fost premiat de Consiliul Europei pentru romanul "Nebunul" şi volumul de eseuri "Cînd pietrele vorbesc – Biserica faţă în faţă cu propria imagine". Este deţinătorul mai multor premii pentru poezie (fiind prezent în antologii din Franţa, SUA, Germania ş.a.) şi al Premiului pentru Eseu, acordat de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova în 2007 pentru volumul "Ortodoxia pentru postmodernişti". 

"Audienţă la un demon mut" este o carte perfectă pentru toţi cei pasionaţi de istoria ideilor, de polemicile purtate între marile religii, de uneltirile organizaţiilor oculte şi teoria conspiraţiei. Documente hotărîtoare, începînd de la scrisorile secrete ale lui Lenin cu privire la exterminarea preoţilor şi pînă la dezbaterile recente din cadrul întrunirilor Consiliului Mondial al Bisericilor, fac obiectul cercetărilor unui profesor de fizică de la Chişinău, fost agent KGB, care, în anul 1987, a participat la şedinţa secretă de la Kremlin unde au fost impuse noile strategii de infiltrare a agenţilor securităţii statului în rîndurile ierarhiei bisericeşti. Acţiunea se desfăşoară pe axa Moscova-Chişinău-Bucureşti-Bruxelles. 

Ortodoxia rusă a suferit două lovituri majore din partea ideologiei masonice: prima, cînd Lenin a scos religia din școli, și a doua, cînd Kuraev a readus-o.” 
„Trebuie să avem în vedere și faptul că de la Lenin ­încoace, adică timp de aproape un secol, statul rus nu și-a revizuit politica față de studiul religiei în școlile de stat.” 
„Nici una dintre religiile înregistrate pe teritoriul Federației Ruse nu va avea de cîștigat de pe urma ­introducerii studiului religiei în școli, pentru simplul fapt că nici o religie nu are voie să fie reprezentată în punctele sale esențiale. Corectitudinea politică față de culte atinge în cazul Rusiei lui Putin aceleași limite diabolice pe care le-a tratat Rusia leninistă.” 
„Manualul numit Bazele culturii ortodoxe al cărui ­autor este diaconul Andrei Kuraev propune un creștinism fără sfinți, o biserică fără preoți și o «sfințenie» fără Dumnezeu. De aceea, toată epopeea readucerii religiei în școlile din Rusia, prezentată ca o corectare a unei nedreptăți istorice săvîrșite cîndva de Lenin, este o mascaradă. Religia pe care o aduce Kuraev în școli nu este cea pe care a scos-o Lenin, ci una de modă nouă, întocmită în așa fel încît și Lenin și-ar face cruce în fața ei.” 

O carte unică în spaţiul ortodox, în care tema predicii şi a predicatorului este tratată din perspectivă imagologică. Autorul analizează principalele hibe ale misiunii creştine, aşa cum sînt oglindite ele de către propaganda ateistă, începînd de la Iluminismul Francez şi pînă la afişul anticlerical din perioada stalinistă. Totodată, tradiţia predicii ortodoxe este prezentată în splendoarea ei prescolastică, oferindu-se o clasificare originală a tipurilor de predicatori, de la Proroci pînă la Nebunii în Hristos, şi a tipurilor de predică posibile în condiţiile manipulării şi a dezinformării universale. 

Nonconformist, dar nu teribilist, nu abandonează scrisul, ci îl pune în relaţie cu practica ortodoxă, publicînd sub numele monahal Savatie mai multe volume de succes [...] Tînărul călugăr nu întoarce, aşadar, spatele lumii noastre, ci o asumă, iar mărturisirile sale publice - inclusiv cele literare - arată maturitate cultivată, echilibru şi o anume înţelepciune. (Paul Cernat, Bucureştiul Cultural) 

Precocitatea şi fecunditatea, manifestate anterior pe plan literar, s-au manifestat în ultimii ani pe plan misionar şi mărturisitor. „Schimbat la faţă”, fratele Savatie a pornit, cu pana sau prin viu grai, „în căutarea aproapelui pierdut”. Te surprind la el inteligenţa, realismul şi cultura teologică agonisită în doar cîţiva ani. De la regretatul N. Steinhardt (părintele Nicolae de la Rohia), predica ortodoxă n-a mai nimerit atît de bine calea de mijloc între tradiţie şi actualitate, între literă şi duh. (Răzvan Codrescu) 

Articolele reunite în acest volum nu pot fi numite altfel decît „cronici”, deoarece surprind evenimentele în timp real. Multe dintre ele au apărut în ziarele națioale de la București și Chișinău. Întîmplări precum revolta anti­co­munistă de la Chișinău, alegerile de patriarh în Rusia, scandalul în jurul paradelor gay, războiul din Georgia, dar și multe altele, au devenit deja istorie. Noi catastrofe și tragedii umane ne surprind aproape în fiecare zi. Este cu neputință să le urmărești pe toate și cu atît mai mult să le răspunzi pe măsură. Există totuși lucruri pe care le putem prevedea și le putem împiedica să se întîmple. 

Cartea de faţă cuprinde volumele Despre credinţă şi îndoială şi De­spre întâlnirea cu Dumnezeu, apărute la Editura Cathisma, care au reprezentat prima traducere în limba română a cuvântărilor mitropolitului Antonie al Surojului (Anglia), spicuite din celebrul ciclu Omul în faţa lui Dumnezeu, răspândit în alte limbi în aproximativ un milion de exemplare.

„Eutanasia va fi un instrument esențial al societății noastre viitoare”, scria socialistul Jacques Attali (director al Băncii Centrale Europene și consilier privat al lui ­Mitterand, în volumul colectiv Viitorul vieții, Ed. Seghers, Paris, 1991). „[…]din clipa în care a fost depășită vîrsta de 60-65 de ani, omul trăiește mult prea îndelungat fără a produce și costă foarte scump societatea […]. Într-adevăr, din punctul de vedere al societății, este mult mai preferabil ca mașina umană să se oprească brutal decît să se deterioreze progresiv. […] Logica socialistă este libertatea și libertatea fundamentală este sinuciderea. În consecință, dreptul la sinucidere, directă sau indirectă, este o valoare absolută în acest tip de societate”, conchide cinicul politician-profet.

Cum ar arăta lumea dacă un astfel de scenariu ar deveni realitate? Diavolul este politic corect constituie o proiecție în viitor a unor legi, proiecte de legi sau afirmații ale unor politicieni și formatori de opinie despre ceea ce ar dori ei să fie lumea. Falsele „valori” ale lumii moderne, precum avortul, distrugerea familiei nucleare, promovarea homosexualității, reducerea populației – toate pe fondul unui ateism agresiv – își arată adevărata lor față într-un roman plin de cruzime și candoare, care se citește mai ușor decît ai privi un film.

„Eufemistic, cancerul e numit «boala care nu iarta», o boala despre care medicul european nu vorbeste mai niciodata in fata pacientului, totul fiind lasat pe seama unei macabre conspiratii cu membrii familiei.  Mai pragmatic, medicul americano-canadian ii comunica pacientului teribilul diag­nostic in convingerea ca moartea se cere gospodarita cu aceeasi grija ca si viata.  Asa se face ca Florica Batu, mama a sase copii, dintre care ultimul inca ne-ntarcat, afla ca are leucemie si ca de-acum va trebui sa se pregateasca pentru o moarte relativ apropiata.  Totul invita la disperare.  Dar tragicul deznodamant pare a se amana de la sine… si-n loc sa se dea de ceasul mortii, Florica Baau se apuca si scrie o carte.  O carte frumoasa si adevarata, cum nu se scriu multe in dulcele grai romanesc.“

Mitropolitul BARTOLOMEU ANANIA

Carte de‑suflet‑folositoare despre multele chipuri în care tristețea se abate asupra omului, cu pilde și cugetări din viața mea

Acum douăzeci de ani, cînd m‑am gîndit să scriu o carte despre tristețe, credeam că m‑am întristat destul la viața mea ca să știu totul despre subiect. Am întors pe toate fețele tristețea mea și toate tristețile văzute, auzite și citite, pînă cînd am înțeles că tristețea nu este o simplă stare care se abate asupra noastră și nici măcar un motiv care poate sta închis între coperțile unei cărți, ci este, mai degrabă, un personaj care ne bîntuie în cele mai nepotrivite ceasuri ale vieții, apărînd sub diferite chipuri și înfățișări. Uneori, tristețea conviețuiește cu noi ca animalele sălbatice care se furișează fără să le vedem, ca o pasăre ascunsă sub acoperiș, ca șoarecele care fuge cînd se aprinde lumina. Simțim că este pe undeva, dar nu știm în care ascunziș al sufletului petrece. Alteori, tristețea e ca o degerătură într‑o noapte de primăvară, despre care nu știm dacă a stricat floarea copacilor sau nu. Deși, între toate arătările tristeții, există și cea pe care Însuși Dumnezeu o trimite, odată cu fericirea lacrimilor celor curățitoare de păcate.

Parintele Selafiil nu a scris niciodata nimic. Cartea de fata este o ofranda adusa celui a carui viata a fost o stradanie continua de a se ascunde de ochii oamenilor, de lauda lor. Viata lui însa a intrat în vie-­­tile celor care l-au cunoscut, umplîndu-i de nadejde si de dragoste, deschizîndu-le inimile spre a dori binele, schimbîndu-i în adîncurile lor. O asemenea viata este vrednica de a fi povestita. Totodata, prin iconomia dumnezeiasca, s-au pastrat mai multe înregistrari din chilia Parintelui, care ne îndreptatesc sa punem numele lui pe cartea de fata. 
Cititorul are fericita ocazie sa parcurga un secol de experienta si sa se împartaseasca de belsugul dragostei care izvoraste din cel care a fost si ramîne Parintele Selafiil. 

(Ieromonahul Savatie Bastovoi) 

"…romanul răspîndește o lumină puternică: strălucirea unei scriituri formidabil întocmite și pline de finețe. (…) Maniera sa de a restitui propaganda stalinistă, repetată cu insistență atît în școlile moldovenești, cît și în cele românești, nu este deloc dogmatică: ea reliefează mai degrabă poezia absurdului." Le Monde / CATHERINE SIMON

"Nu este jurnalul unui bătrîn nebun, ci o carte de actualitate a unui copil considerat naiv, asemenea unui primitiv prost educat sau unui iepuraș uimit. (…) Acest roman colorat, care suprapune visul și realitatea, este o critică în acte, veselă și radicală, a dogmelor comunismului, care aruncă în aer limbajul de lemn al sloganelor prin splendoarea stilului." Le Canard Enchainé / DAVID FONTAINE

"O bijuterie literară ne-a venit din Moldova, primul roman al unui soi de geniu polivalent. (…) Această operă multiformă – poetică, romanescă, dramatică – mărturisește o copilărie sovietică într-un univers vast, dar înfundat: cuvintele par să nu aibă nici un sens, nimic nu leagă oamenii între ei decît neîncrederea." Le Figaro / ASTRID DE LARMINAT

"OZN literar, pepită romanescă, această operă cu tentă autobiografică ne povestește despre viața unui băiețaș de 9 ani, în Moldova sovietică, în anii ce au precedat prăbușirea Uniunii Sovietice. O povestire despre inocență, confuzie, credința în Lenin, presărată cu un panteism vesel, cu bucăți de poezie pură."
Le Vie / MARIE CHAUDEY

"Baștovoi își deplînge amintirile și dezvoltă atitudinea lui critică: el descrie comunismul statului văzut prin ochii unui copil. Propaganda nu mai rezistă. Ea este adevărata boală infantilă a socialismului. (…) Ciudățenia șocantă a paginilor lui Baștovoi ține de tabloul acestor vieți consumate cu îngurgitarea de slogane. Oamenii mari sînt puerili, iar copiii, ființe ce ar fi avut șansa să devină poeți dacă nu ar fi fost victimele școlii. Odată ajunși pe mîna profesorilor, școlarii sînt sortiți acestui destin de a deveni demni de Lenin și de cravata roșie. Propaganda este astfel cu atît mai urîtă, cu cît ea infectează suflete pure. Nu este permis să fie abuzați copiii. Adulții sînt deja incorigibili. Poate tocmai de aceea Baștovoi a preferat societății lor chemarea Cerului." Le Point / SYLVAIN TESSON (laureat al premiului Goncourt pentru literatură)

Ieromonahul Savatie Baștovoi este un nume singular în literatura contemporană, fiind unul din cazurile rare cînd un scriitor excelează în toate genurile literare, fiind premiat de Uniunea Scriitorilor la toate secțiunile: poezie, proză și eseu. Această trăsătură îi face pe jurnaliștii de la Le Figaro să scrie despre Baștovoi ca despre „un geniu polivalent care scrie o operă deopotrivă poetică, romanescă și dramatică”, iar Le Monde remarcă „o scriitură luminoasă și impecabil construită”. 
 
Festivalul de poezie de la Berlin l-a inclus, în 2007, cu poezia Rusoaica, în antologia poeziei de dragoste mondiale, alături de Omar Khayyam, Shakespeare, Esenin și alte nume sonore ale literaturii universale. 
 
Este autorul a peste 20 de cărți, vîndute într-un tiraj cumulat de peste 200.000 exemplare. Apariția în Franța a romanului Iepurii nu mor, scris la 21 de ani, adună cel mai bun dosar de presă dintre toate cărțile românești traduse în Franța în ultimii ani. Chiar în aceste zile, romanul apare în Italia. 
Cartea despre femei este o bijuterie dăruită la maturitate, care se înscrie în darurile pe care copilul de cîndva le făcea mamei. 
Educația artistică primită în familie și, mai tîrziu, la școlile de artă, străbate de această dată în forma cea mai directă, cartea fiind ilustrată cu acuarele ale autorului. 
 
„Cînd ești copil nu știi să scrii, cînd ești mare nu știi să vezi”. 
Savatie Baștovoi

Subiectul acestui roman porneste de la o intamplare reala petrecuta intr-un orfelinat din Moldova pe care mi-au povestit-o doi copii de acolo, deveniti personaje in roman.  De copiii din orfelinate ma leaga o poveste de peste treizeci de ani.  La redarea scenelor sensibile m-au ajutat si cei cincisprezece ani de comunicare cu oameni din penitenciare.  A scrie despre cele vazute si traite impreuna cu acesti oameni respinsi am considerat ca este o datorie morala.  E cea mai tulburatoare, poetica, vesela, trista, frumoasa si urata carte a mea.

SAVATIE BASTOVOI