Savatie (Ştefan) Baştovoi este autorul unui halucinant roman despre efectele manipulării comuniste asupra minţii copilului – "Iepurii nu mor" – apărut la editura Polirom, care l-a situat printre primii cinci cei mai vînduţi autori români într‑un top făcut de Tîrgul Internaţional de Carte Gaudeamus (2007). În anul 2008 a fost premiat de Consiliul Europei pentru romanul "Nebunul" şi volumul de eseuri "Cînd pietrele vorbesc – Biserica faţă în faţă cu propria imagine". Este deţinătorul mai multor premii pentru poezie (fiind prezent în antologii din Franţa, SUA, Germania ş.a.) şi al Premiului pentru Eseu, acordat de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova în 2007 pentru volumul "Ortodoxia pentru postmodernişti". 

"Audienţă la un demon mut" este o carte perfectă pentru toţi cei pasionaţi de istoria ideilor, de polemicile purtate între marile religii, de uneltirile organizaţiilor oculte şi teoria conspiraţiei. Documente hotărîtoare, începînd de la scrisorile secrete ale lui Lenin cu privire la exterminarea preoţilor şi pînă la dezbaterile recente din cadrul întrunirilor Consiliului Mondial al Bisericilor, fac obiectul cercetărilor unui profesor de fizică de la Chişinău, fost agent KGB, care, în anul 1987, a participat la şedinţa secretă de la Kremlin unde au fost impuse noile strategii de infiltrare a agenţilor securităţii statului în rîndurile ierarhiei bisericeşti. Acţiunea se desfăşoară pe axa Moscova-Chişinău-Bucureşti-Bruxelles. 

Ortodoxia rusă a suferit două lovituri majore din partea ideologiei masonice: prima, cînd Lenin a scos religia din școli, și a doua, cînd Kuraev a readus-o.” 
„Trebuie să avem în vedere și faptul că de la Lenin ­încoace, adică timp de aproape un secol, statul rus nu și-a revizuit politica față de studiul religiei în școlile de stat.” 
„Nici una dintre religiile înregistrate pe teritoriul Federației Ruse nu va avea de cîștigat de pe urma ­introducerii studiului religiei în școli, pentru simplul fapt că nici o religie nu are voie să fie reprezentată în punctele sale esențiale. Corectitudinea politică față de culte atinge în cazul Rusiei lui Putin aceleași limite diabolice pe care le-a tratat Rusia leninistă.” 
„Manualul numit Bazele culturii ortodoxe al cărui ­autor este diaconul Andrei Kuraev propune un creștinism fără sfinți, o biserică fără preoți și o «sfințenie» fără Dumnezeu. De aceea, toată epopeea readucerii religiei în școlile din Rusia, prezentată ca o corectare a unei nedreptăți istorice săvîrșite cîndva de Lenin, este o mascaradă. Religia pe care o aduce Kuraev în școli nu este cea pe care a scos-o Lenin, ci una de modă nouă, întocmită în așa fel încît și Lenin și-ar face cruce în fața ei.” 

O carte unică în spaţiul ortodox, în care tema predicii şi a predicatorului este tratată din perspectivă imagologică. Autorul analizează principalele hibe ale misiunii creştine, aşa cum sînt oglindite ele de către propaganda ateistă, începînd de la Iluminismul Francez şi pînă la afişul anticlerical din perioada stalinistă. Totodată, tradiţia predicii ortodoxe este prezentată în splendoarea ei prescolastică, oferindu-se o clasificare originală a tipurilor de predicatori, de la Proroci pînă la Nebunii în Hristos, şi a tipurilor de predică posibile în condiţiile manipulării şi a dezinformării universale. 

Nonconformist, dar nu teribilist, nu abandonează scrisul, ci îl pune în relaţie cu practica ortodoxă, publicînd sub numele monahal Savatie mai multe volume de succes [...] Tînărul călugăr nu întoarce, aşadar, spatele lumii noastre, ci o asumă, iar mărturisirile sale publice - inclusiv cele literare - arată maturitate cultivată, echilibru şi o anume înţelepciune. (Paul Cernat, Bucureştiul Cultural) 

Precocitatea şi fecunditatea, manifestate anterior pe plan literar, s-au manifestat în ultimii ani pe plan misionar şi mărturisitor. „Schimbat la faţă”, fratele Savatie a pornit, cu pana sau prin viu grai, „în căutarea aproapelui pierdut”. Te surprind la el inteligenţa, realismul şi cultura teologică agonisită în doar cîţiva ani. De la regretatul N. Steinhardt (părintele Nicolae de la Rohia), predica ortodoxă n-a mai nimerit atît de bine calea de mijloc între tradiţie şi actualitate, între literă şi duh. (Răzvan Codrescu) 

Articolele reunite în acest volum nu pot fi numite altfel decît „cronici”, deoarece surprind evenimentele în timp real. Multe dintre ele au apărut în ziarele națioale de la București și Chișinău. Întîmplări precum revolta anti­co­munistă de la Chișinău, alegerile de patriarh în Rusia, scandalul în jurul paradelor gay, războiul din Georgia, dar și multe altele, au devenit deja istorie. Noi catastrofe și tragedii umane ne surprind aproape în fiecare zi. Este cu neputință să le urmărești pe toate și cu atît mai mult să le răspunzi pe măsură. Există totuși lucruri pe care le putem prevedea și le putem împiedica să se întîmple. 

Cartea de faţă cuprinde volumele Despre credinţă şi îndoială şi De­spre întâlnirea cu Dumnezeu, apărute la Editura Cathisma, care au reprezentat prima traducere în limba română a cuvântărilor mitropolitului Antonie al Surojului (Anglia), spicuite din celebrul ciclu Omul în faţa lui Dumnezeu, răspândit în alte limbi în aproximativ un milion de exemplare.

„Eutanasia va fi un instrument esențial al societății noastre viitoare”, scria socialistul Jacques Attali (director al Băncii Centrale Europene și consilier privat al lui ­Mitterand, în volumul colectiv Viitorul vieții, Ed. Seghers, Paris, 1991). „[…]din clipa în care a fost depășită vîrsta de 60-65 de ani, omul trăiește mult prea îndelungat fără a produce și costă foarte scump societatea […]. Într-adevăr, din punctul de vedere al societății, este mult mai preferabil ca mașina umană să se oprească brutal decît să se deterioreze progresiv. […] Logica socialistă este libertatea și libertatea fundamentală este sinuciderea. În consecință, dreptul la sinucidere, directă sau indirectă, este o valoare absolută în acest tip de societate”, conchide cinicul politician-profet.

Cum ar arăta lumea dacă un astfel de scenariu ar deveni realitate? Diavolul este politic corect constituie o proiecție în viitor a unor legi, proiecte de legi sau afirmații ale unor politicieni și formatori de opinie despre ceea ce ar dori ei să fie lumea. Falsele „valori” ale lumii moderne, precum avortul, distrugerea familiei nucleare, promovarea homosexualității, reducerea populației – toate pe fondul unui ateism agresiv – își arată adevărata lor față într-un roman plin de cruzime și candoare, care se citește mai ușor decît ai privi un film.

Articolele reunite în acest volum nu pot fi numite altfel decît „cronici”, deoarece surprind evenimentele în timp real. Multe dintre ele au apărut în ziarele națioale de la București și Chișinău. Întîmplări precum revolta anti­co­munistă de la Chișinău, alegerile de patriarh în Rusia, scandalul în jurul paradelor gay, războiul din Georgia, dar și multe altele, au devenit deja istorie. Noi catastrofe și tragedii umane ne surprind aproape în fiecare zi. Este cu neputință să le urmărești pe toate și cu atît mai mult să le răspunzi pe măsură. Există totuși lucruri pe care le putem prevedea și le putem împiedica să se întîmple. 

„Impresia mea personală este că Freud nu este un simplu fiziolog experimentalist, ci emblema unei campanii care a avut drept scop înfruntarea mostenirii crestine. Întîmplător sau nu, Freud îsi lansează teoriile sale «revolutionare» cam în aceeasi perioadă cînd apar primele gesturi avangardiste în artă si literatură în persoana unor autori precum Kazimir Malevici în Rusia sau Tristan Tzara (Samuel Rosenstock) în România si Franta. Avangardismul este un curent prin excelentă anticrestin, spulberînd în mod programat traditia iconică si evanghelică a popoarelor vizate.” 

"…romanul răspîndește o lumină puternică: strălucirea unei scriituri formidabil întocmite și pline de finețe. (…) Maniera sa de a restitui propaganda stalinistă, repetată cu insistență atît în școlile moldovenești, cît și în cele românești, nu este deloc dogmatică: ea reliefează mai degrabă poezia absurdului." Le Monde / CATHERINE SIMON

"Nu este jurnalul unui bătrîn nebun, ci o carte de actualitate a unui copil considerat naiv, asemenea unui primitiv prost educat sau unui iepuraș uimit. (…) Acest roman colorat, care suprapune visul și realitatea, este o critică în acte, veselă și radicală, a dogmelor comunismului, care aruncă în aer limbajul de lemn al sloganelor prin splendoarea stilului." Le Canard Enchainé / DAVID FONTAINE

"O bijuterie literară ne-a venit din Moldova, primul roman al unui soi de geniu polivalent. (…) Această operă multiformă – poetică, romanescă, dramatică – mărturisește o copilărie sovietică într-un univers vast, dar înfundat: cuvintele par să nu aibă nici un sens, nimic nu leagă oamenii între ei decît neîncrederea." Le Figaro / ASTRID DE LARMINAT

"OZN literar, pepită romanescă, această operă cu tentă autobiografică ne povestește despre viața unui băiețaș de 9 ani, în Moldova sovietică, în anii ce au precedat prăbușirea Uniunii Sovietice. O povestire despre inocență, confuzie, credința în Lenin, presărată cu un panteism vesel, cu bucăți de poezie pură."
Le Vie / MARIE CHAUDEY

"Baștovoi își deplînge amintirile și dezvoltă atitudinea lui critică: el descrie comunismul statului văzut prin ochii unui copil. Propaganda nu mai rezistă. Ea este adevărata boală infantilă a socialismului. (…) Ciudățenia șocantă a paginilor lui Baștovoi ține de tabloul acestor vieți consumate cu îngurgitarea de slogane. Oamenii mari sînt puerili, iar copiii, ființe ce ar fi avut șansa să devină poeți dacă nu ar fi fost victimele școlii. Odată ajunși pe mîna profesorilor, școlarii sînt sortiți acestui destin de a deveni demni de Lenin și de cravata roșie. Propaganda este astfel cu atît mai urîtă, cu cît ea infectează suflete pure. Nu este permis să fie abuzați copiii. Adulții sînt deja incorigibili. Poate tocmai de aceea Baștovoi a preferat societății lor chemarea Cerului." Le Point / SYLVAIN TESSON (laureat al premiului Goncourt pentru literatură)

CARTEA CARE TE VA AJUTA SĂ-ÈšI CUNOȘTI GRADUL TĂU DE LIBERTATE

Fața este lumina, așa cum spatele este întunericul. Fața este prezența, iar spatele, absența. A-ți arăta fața înseamnă a apărea, a fi. A-ți ascunde fața înseamnă a dispărea, a nu mai fi.

Dincolo de toate sloganele și discuțiile despre libertate, ca o ghilotină rece cade întrebarea pe care trebuie să ne-o punem fiecare: Ce sînt gata să fac pentru libertate?

Din cuprins:

Ideea de libertate / Cele trei întrebări cu care începe libertatea: Cine sînt? Ce fac? Ce vreau? / Cum am ajuns să gîndesc ceea ce gîndesc? / De unde știu ceea ce știu? / Ce cunosc? Ce spun? Cum spun? / Unde mă aflu? Cu cine mă aflu? / Ce sînt gata să fac pentru libertate? / Legile / Convenții, norme și coduri / Așa‑zisul „stil de viață” și manierele / Secte, grupuri, cluburi / Libertatea de expresie și de mărturisire / Boala / Moartea / Trupul / Păcatul / Frica / Despărțirea / Credința / Însemnări despre libertate din diferite perioade / Însemnări despre credință

De la bun început, trebuie sa spunem ce este un Pateric. Cuvîntul pateric provine de la grecescul pater, adica parinte. Prin urmare Patericul este o carte care cuprinde cuvinte ale Sfintilor Parinti adunate pentru folosul credinciosilor.

Patericul de fata, numit de noi „mic”, nu este o prescurtare a vreunuia dintre patericele mari, ci o culegere de texte din mai multe izvoare, cum ar fi: Lavsaiconul, Patericul Egiptean, Limonariul, Proloagele, Vietile Sfintilor. Pe lînga acestea, am preluat istorisiri din Vietile Sfintilor Italieni cuprinse în Dialogurile Sfîntului Grigorie cel Mare. 

Micul Pateric este denumit astfel atît din cauza dimensiunilor sale, cît si pentru faptul ca se adreseaza celor mici. Am cautat sa selectam povestiri care sa trezeasca interesul copiilor. Ele au fost repovestite, pentru a fi cît mai clare si mai usor de urmarit. 

Carte de‑suflet‑folositoare despre multele chipuri în care tristețea se abate asupra omului, cu pilde și cugetări din viața mea

Acum douăzeci de ani, cînd m‑am gîndit să scriu o carte despre tristețe, credeam că m‑am întristat destul la viața mea ca să știu totul despre subiect. Am întors pe toate fețele tristețea mea și toate tristețile văzute, auzite și citite, pînă cînd am înțeles că tristețea nu este o simplă stare care se abate asupra noastră și nici măcar un motiv care poate sta închis între coperțile unei cărți, ci este, mai degrabă, un personaj care ne bîntuie în cele mai nepotrivite ceasuri ale vieții, apărînd sub diferite chipuri și înfățișări. Uneori, tristețea conviețuiește cu noi ca animalele sălbatice care se furișează fără să le vedem, ca o pasăre ascunsă sub acoperiș, ca șoarecele care fuge cînd se aprinde lumina. Simțim că este pe undeva, dar nu știm în care ascunziș al sufletului petrece. Alteori, tristețea e ca o degerătură într‑o noapte de primăvară, despre care nu știm dacă a stricat floarea copacilor sau nu. Deși, între toate arătările tristeții, există și cea pe care Însuși Dumnezeu o trimite, odată cu fericirea lacrimilor celor curățitoare de păcate.