Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Înşelarea este vătămarea firii omeneşti prin minciună. Începutul răutăţilor este gândul mincinos. Izvorul amăgirii de sine şi al amăgirii demonice este gândul mincinos! Prin mijlocirea minciunii, diavolul a lovit omenirea cu moarte veşnică chiar în rădăcina ei – protopărinţii! Înşelarea este însuşirea de către oameni a minciunii luate de ei drept adevăr. Înşelarea lucrează mai întâi asupra felului de a gândi; după ce a fost primită şi a corupt felul de a gândi, ea nu întârzie să se împărtăşească inimii, corupând simţurile inimii; luând stăpânirea asupra fiinţei omului, ea se revarsă în toată activitatea lui, otrăvindu-i şi trupul ca pe unul care a fost legat în chip nedespărţit cu sufletul de către Ziditor. Starea de înşelare este starea de pierzanie sau de moarte veşnică.

Calauzindu-ne pas cu pas, predicile Sfintului Ignatie Briancianinov cuprind intr-o forma concisa, poetica si lesne de inteles lamurirea practica a principalelor aspecte ale vietii crestine: rugaciunea, pocainta, postirea, smerenia, lupta cu patimile, spovedania, dreapta credinta.

Cugetarea la Dumnezeu pare o lucrare ciu­­da­tă, uscată, plictisitoare: dar în fapt este o lucrare prea­­îmbelşugată în roade, predanie bisericească nepre­ţu­i­tă, aşezământ al lui Dumnezeu, vistierie duhovnicească, moştenire a Apostolilor şi Sfinţilor Părinţi, ce au pri­mit‑o şi ne‑au predanisit‑o după porunca Sfântului Duh. Nici nu îţi poţi închipui bogăţiile cărora te vei face moştenitor la vremea cu­ve­nită dacă te vei deprinde cu aducerea-aminte ne­contenită de Dumnezeu.

Cugetarea la Dumnezeu omoară în om împreu­nă‑sim­­­ţirea faţă de lume şi de patimi, dă viaţă în el împre­u­nă‑sim­ţirii faţă de Dumnezeu, faţă de tot ce este duhov­ni­cesc şi sfânt, faţă de veşnicia fericită.

Sf. Ignatie Briancianinov

Noi, pribegi de scurta vreme pe acest pamant, avem neaparata nevoie sa aflam care ne este soarta in vesnicie. Daca in vremea scurtei pribegii de aici avem toata grija sa inlaturam de la noi toate cele intristatoare si sa ne inconjuram cu toate cele placute, cu atat mai mult suntem datori sa ne ingrijim de soarta noastra din vesnicie.

Ce savarseste cu noi moartea? Ce soarta asteapta sufletul dincolo de hotarul vesniciei? Nu cumva acolo nu este nici o rasplatire pentru binele si pentru raul pe care l-au savarsit oamenii pe pamant cu voie si fara voie? Nu cumva acolo nu este aceasta rasplatire, de vreme ce indeobste raul sporeste si biruieste pe pamant, iar binele este prigonit si patimeste? Neaparata, neaparata nevoie avem sa ridicam valul de pe taina mortii si sa zarim viitorul de dincolo de mormant al omului, pe care ochii trupesti nu-l vad.

(Sfantul Ignatie Briancianinov)

Luandu‑l pe om de mana, credinta il asaza in fata lui Dumnezeu.  Un astfel de om se inalta mai presus de lume: sub picioarele lui se afla intunecatul haos al indoielii, al necredintei, al ratacirilor, al filosofarilor ingamfate si totodata desarte, la fel cum sub picioarele celui ce s‑a urcat pe varful unui munte inalt se afla nori, stanci, prapastii, cascade care vuiesc si salta din stanca in stanca.

Viata pamanteasca e o calatorie ce nu se intrerupe nici macar o clipa.  Mergem, mergem, si dintr‑o data se deschid portile vesniciei, si ne pierdem in intinderea ei neinchipuita, asa cum minunat graieste Sfantul David: strain sunt eu pe pamant, sa nu ascunzi de la mine poruncile Tale(Ps. 118, 19).  Chiar asa: legea lui Hristos este ca un fir pe care urmandu‑l iesim din labirintul intunecat al vietii pamantesti in vesnicia cea fericita.

Sf. Ignatie Briancianinov