La câteva zile după moartea Mitropolitului Antonie Plămădeală, în vis, am auzit un cor de îngeri care cântau înălţător. M-am întrebat cine cântă, unde cântă? O voce mi-a răspuns: „E un alai de îngeri care îl însoţeşte pe Mitropolitul Antonie”. Eu am fost foarte mirată: „Pe Antonie?” „Da, e sub ocrotirea Părintelui Arsenie – mi-a răspuns vocea – şi au venit să-l ia.” (Preoteasa Ileana Ramba, care participase şi la slujba de călugărire a viitorului mitropolit).


La mănăstire la Sâmbăta, înainte de a începe o predică, Părintele Arsenie a zis: „Când Dumnezeu va judeca lumea eu am să fiu la dreapta Lui şi atunci ori vă sunt de folos ori vă sunt acuzator”. Atunci Dumnezeu îmi va zice: „Arsenie, de ce nu le-ai spus?”. Eu am să zic: „Doamne, eu le-am spus, dar nu m-au ascultat!”. Aşa v-am devenit acuzator, iar de folos vă sunt dacă faceţi ce vă spun”. Amin. 

Să fii refugiat din Basarabia şi despărţit de familie, să fii condamnat pe motive politice la 25 ani închisoare la vârsta de 20 ani, să-ţi vezi sfârşitul vieţii pământeşti că se apropie după 11 ani de temniţă şi să poţi afirma că eşti un om fericit, pentru cei mai mulţi dintre noi pare cu neputinţă.

Aceasta se poate prin credinţă. Prin credinţă, suferinţa se transformă în bucurie. Viaţa lui Valeriu Gafencu ne arată aceasta. Faptul că Valeriu a descoperit calea spre fericire reiese din scrisorile trimise celor dragi din care am extras aceste sfaturi  prin bunăvoinţa d-nei Eleonora Colgiu, sora lui Valeriu, şi a d-lui Neculai Trifoiu, coordonatorul cărţii “Studentul Valeriu Gafencu – Sfântul Închisorilor din România” în care au fost publicate aceste scrisori.

Revelaţia fericirii trăită de Valeriu in infernul închisorilor, este o lecţie din care noi, care trăim în libertate, să învăţăm că nu mai avem dreptul să ne plângem de nimic când fericirea este la îndemâna oricui – Iisus Hristos, credinţa în cuvântul Său, ascultarea poruncilor Sale, urmarea virtuţilor Sale. Aceasta este viaţa fericită. Restul e deşertăciune.

Editie ingrijita de Pr. Nicolae Nicau
Profunzimea înţelepciunii părintelui Proclu Nicău este bine cunoscută de credincioşii moldoveni şi nu numai. Trăind ca simplu monah, cu o viaţă închinată întru totul ascultării de Dumnezeu, sihastrul din Munţii Neamţului aşezat la Mitocul Bălan după îndelungi ascultări din diferite mănăstiri sub povaţa părintelui Cleopa Ilie şi după ispitele şi vieţuirea în pustie, continuă să povăţuiască turma cea cuvântătoare pe calea mântuirii.

Fiind nepotul părintelui Proclu, am considerat plăsmuirea cărţii de faţă ca o datorie morală. Cunoscându-i viaţa duhovnicească îndeaproape, am căutat să conturez învăţătura curată a monahului Proclu, pe deplin folositoare sufletului şi întotdeauna ortodoxă. Nu am trecut cu vederea nici frumuseţea limbajului neaoş moldovenesc zugrăvit în cuvintele pline de înţelepciune ale părintelui, totul îmbrăcat într-o cadenţă asemănătoare Patericului.

Este foarte folositor pentru orice creştin să cunoască aceste sfaturi şi poveţe ale părintelui Proclu în legătură cu diverse probleme, întrucât va putea, astfel, să se lumineze mai mult şi va şti mai bine cum să le depăşească. Fiind o carte duhovnicească, se impune a fi citită cu luare aminte, pentru maturizarea şi progresul spiritual al credinciosului. Volumul se prezintă ca o sinteză a feluritelor sfaturi şi îndrumări ale părintelui Proclu date schivnicilor, monahilor, preoţilor şi oamenilor din lume şi tratează diferite probleme din mai multe perspective. De exemplu, progresul în dobândirea adevăratei smerenii ne va călăuzi spre progresul în dobândirea adevăratei iubiri, apoi a păcii inimii, a iertării celor care ne-au greşit etc.

Dorim din adâncul inimii ca toţi creştinii să se folosească de această lucrare în viaţa lor duhovnicească, iar atunci când o vor răsfoi şi vor găsi cuvinte folositoare şi înălţătoare de suflet, să înalţe rugăciune de iertare şi pentru noi, păcătoşii.

Fie să avem parte de rugăciunea părintelui Proclu, să-l simţim aproape, să ne mângâie şi să ne călăuzească pe drumul ce duce la Dumnezeu.

Dacă vorbim de Biserica Greco-Catolică (Unită cu Roma) din România, o realitate se impune: toţi oamenii de cultură şi politicienii români greco-catolici, în lupta lor pentru dreptate, libertate şi unitate naţională, nu au reuşit să facă atât bine ţării, cât rău şi câtă dezbinare au făcut tot ei, urmând biserica din care făceau parte! De aceea, unirea (revenirea la ortodoxie) rămâne cea mai bună soluţie, iar la porunca lor „Înapoi în staul!”, noi le răspundem şi îi rugăm „Înapoi la Hristos!”. Căci dreapta credinţă ne arată că a fi unit cu papa înseamnă a fi dezbinat cu Hristos, iar realitatea istorică ne arată că a fi unit cu Roma înseamnă a fi dezbinat cu România. Cu alte cuvinte, în problemele esenţiale, uniţii au fost şi sunt mai întâi cu papa şi apoi cu Hristos (şi cine nu-L pune pe Dumnezeu pe primul loc, nu-L pune pe nici un loc) şi au fost şi sunt mai întâi uniţi şi apoi români.

Din cuprins:

• Ce sunt ingerii?
• Ingerii in raport cu Mantuitorul Iisus Hristos
• Ceata sfintilor arhangheli
• Rolul ingerilor in Biserica
• Rolul ingerilor fata de fiecare credincios in parte, ca protectori si indrumatori
• Menirea ingerului pazitor
• Pacatul indeparteaza pe ingerul pazitor de la noi
• Ingerul cel rau (diavolul)
• Rolul ingerilor in Parusie
• Acatistul Ingerului Pazitor al vietii
• Rugaciuni catre sfantul inger pazitor

Una dintre cele mai frumoase si profunde opere imnografice ale Ortodoxiei, Prohodul Domnului, bogat in intelesuri duhovnicesti, trezeste in crestinul traitor un adevarat manunchi de sentimente care ii intermediaza cel mai intim contact posibil cu Dumnezeu, redus - din dragoste pentru oameni, fireste - la conditia umila de muritor.  Cand ascultam cantarile de ingropare, inaintea ochilor mintii ni se perinda, ca intr-o pelicula dramatica, ultimele momente din viata pamanteasca a Domnului Iisus, Patimirile Sale, moartea si Invierea prin care ii ridica pe toti la viata vesnica.

Notatie psaltica.

Adolescenţa este, într-un fel, cea mai importantă perioadă din viaţa omului – însă şi cea mai dificilă, atât pentru el însuşi, cât şi pentru părinţi. Tot ce face, adolescentul face pentru prima dată; nu are experienţă. Creşte, însă nu ştie cum se va dezvolta. Năzuieşte, însă nu ştie încotro. Vrea să fie, însă nu ştie ce. Le arată, parcă, tuturor că nu are nevoie de tutelă, că, în general, n-are nevoie de nimic – numai de libertate. Nu doar de libertate are însă nevoie adolescentul: şi mai necesare îi sunt atenţia, sprijinul şi, în principal, dragostea. Tocmai aici apare o contradicţie, fiindcă adulţilor li se pare că apropierea dintre ei şi copil s-a încheiat: adolescentul devine obraznic, neascultător, încăpăţânat, încearcă să se ferească de părinţi; el se distanţează de toţi, se străduiește să nu fie aşa cum vor să-l vadă adulţii. Adulţilor li se pare că adolescentul nu dorește decât să fie lăsat, în sfârşit, în pace.
Cartea de faţă reprezintă o continuare organică a lucrării Sufletul copilului vostru, apărută recent la Editura Sophia. Suntem convinşi că multipla perspectivă – pastorală, psihologică, pedagogică – a colectivului de autori vă va ajuta să abordaţi în mod mai lucid, mai înţelept, şi să rezolvaţi în mod fericit multe dintre problemele pe care le implică această perioadă atât de complexă şi de importantă pentru formarea caracterului şi pentru reuşita în viaţă a copiilor noştri.

Colecția Materikon

Prin firea lor, femeile sunt chemate să oglindească duhul nelumesc în lumea aceasta vremelnică. Deși adeseori ascunse de privirea obișnuită, prin virtutea smereniei lor, sfintele și dreptele femei au luminat duhovnicește calea către tărâmul ceresc în toate timpurile. Între ele strălucește chipul acestei eroine din zilele noastre, Fericita Eufemia de la Ravanița (Serbia), așa cum este înfățișată în biografia de față, scrisă cu dragoste de credincioasele ei fiice duhovnicești.
Maica Eufemia a avut un minunat farmec și tărie a duhului. Înfățișarea sa din afară era oglin­direa înclinației sale spre rugăciune. Lucra­rea sa din afară nu avea limite. Ca tânără ne­voi­toare mireană ea a propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu din sat în sat; a călăuzit marea ei obște și sute de mireni printre primejdiile trupești și duhovnicești ale celor Două Războaie Mon­dia­le și sub jugul comunist; a întemeiat orfe­li­na­te, a educat tineri și a tradus scrieri patristice pen­tru învățătura duhovnicească a poporului său.
Lăuntric, stareța Eufemia a trăit în duhul vechilor Părinți ai pustiei: în post, în priveghere de toată noaptea și dormind doar așezată. Pentru aceasta Dumnezeu i‑a dăruit darul înainte‑vederii și al tămăduirii.
Înnoitoare a șase mănăstiri, ea a reîntemeiat viața mo­nahală chi­no­vială în țara sa în așa măsură, încât rânduiala monahală așezată de ea s‑a folosit în mănăstirile de maici din întrea­ga Serbie.

Ediția de față reprezintă reeditarea volumului "Fericita Eufemia a Serbiei. Viata unei starete apostolice" apărut la Editura Sophia în 2010.

(lipsa text)