Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Teologia Sfântului Grigorie Palama este teologia Bisericii Ortodoxe. El nu a introdus un nou sistem de învățătură și cunoaștere a lui Dumnezeu, ci a trăit, după care a exprimat ceea ce a întâlnit în Biserică și în Sfântul Munte, trăind ascetic viața în Hristos.
Se știe că teologia ortodoxă este empirică. Asta înseamnă că Sfinții Părinți au teologhisit nu prin speculații și filosofie, ci prin intermediul experienței și al Revelației. Dumnezeu a descoperit adevărul Său Profeților, Apostolilor și sfinților, iar aceștia au povățuit poporul
Domnului cu ajutorul acestei descoperiri. Sfântul Grigorie Teologul spune că sfinții teologhisesc asemenea pescarilor, nu aristotelic, adică teologhisesc precum Apostolii, nu în felul în care a făcut-o Aristotel, prin imaginație și speculație.
Tocmai acest lucru îl întâlnim și la Sfântul Grigorie Palama. Sursa teologiei sale a fost Revelația lui Dumnezeu.

Prin urmare, teologia Sfântului Grigorie Palama este teologia Bisericii, a Profeților, a Apostolilor și a sfinților, este teologia empirică, teologia Luminii și a Revelației. Aflându-ne pe acest făgaș, putem spune că era teologia aghiorită. Pozițiile sale teologice și modul în care le-a expus trebuie văzute din această perspectivă, adică din perspectiva monahului aghiorit isihast.

Credinţa în existenţa lui Dumnezeu – că El este infinit de bun şi atotputernic – ne spune că El ne-a creat pentru a fi fericiţi. El este Cel Care a pus în noi setea nestăvilită de a ne îmbunătăţi şi de a dobândi fericirea. Deci trebuie să existe o altă lume, mai bună şi mai perfectă decât a noastră. Dar unde este şi cum putem ajunge la ea? Creştinismul oferă un răspuns clar la această întrebare crucială care a preocupat omenirea din timpuri imemoriale.Acesta afirmă în mod clar că există cu adevărat o altă lume, mai bună, numită Cer sau Împărăţia Cerurilor, unde locuiesc îngerii şi sufletele celor drepţi. Lumea cerească este lipsită de contradicţiile şi nedreptăţile noastre, lipsită de crimă, violenţă, boală şi moarte. Viaţa neîncetată şi armonia desăvârşită domnesc în ea. Acolo, toate fiinţele simţitoare, luminate de lumina dătătoare de viaţă a Creatorului, contemplă neîncetat frumuseţea Sa şi se bucură de nenumăratele Sale binecuvântări. Şi lumea noastră materială a fost creată de Dumnezeu pentru bine, viaţă şi fericire, dar păcatul a pervertit şi corupt totul.

Nimeni in afara de Sfantul Mare Mucenic Cneaz Lazar nu a infaptuit intr-un mod atat de deplin idealul Sfantului Sava pentru intreaga sa natiune: Renuntati la toate pentru Hristos, iar la Hristos nu renuntati pentru nimic in lume. El l-a infaptuit pentru intregul sau popor atunci cand a luat hotararea sa aleaga Imparatia Cerurilor, aducandu-se pe sine drept jertfa pe campia din Kosovo, si, impreuna cu sine, intregul sau popor.

Singurul mijloc adevărat pentru dobândirea bunăstării noastre în viaţa aceasta şi în cea viitoare este concentrarea permanentă a atenţiei noastre în lăuntrul nostru asupra propriei noastre conştiinţe, asupra gândurilor, vorbelor şi faptelor noastre spre a le cumpăni fără părtinire. Acest mijloc ne dezvăluie rătăcirile noastre în viaţă şi ne arată singura cale către mântuire. Calea aceasta este lăsarea totală a întregii noastre fiinţe, a noastră înşine cu toate împrejurările vieţii noastre, în voia lui Dumnezeu. Ca emblemă pentru această orientare a noastră către Dumnezeu să ne fie planta floarea-soarelui (iliotropion), ea să fie totdeauna înaintea ochilor noştri.

Floarea-soarelui este floarea care se îndreaptă tot timpul către soare, şi dimineaţa, şi în miezul zilei şi seara nu numai în zilele luminoase, ci şi în cele întunecate. Naturii acestei flori trebuie să îi urmeze voia omenească, îndreptându-se către Dumnezeu şi voia Lui dumnezeiască ceas de ceas nu numai în zilele luminoase ale vieţii sale, ci şi în cele întunecate, adică în zilele grele ale vieţii. Sfinţenia întregii vieţi omeneşti, după cugetarea unui teolog înţelept, alcătuieşte desăvârşirea întregii vieţi creştineşti şi unirea în persoana creştinului a tuturor virtuţilor celor săvârşite după putere, ce se întrunesc, ca într-un centru, în acordul voii noastre cu voia lui Dumnezeu.

Noi, toţi creştinii, suntem nebuni (nebuni pentru Hristos), şi acest lucru trebuie să ne smerească. Noi suntem chemaţi să reamintim ceea ce este evident, să mărturisim ceea ce este cert, iar acest lucru provoacă întotdeauna ori râs, ori neîncredere, iar alteori şi mânie. Dar cine îi va reaminti acestei lumi, înecate în uitare, despre Dumnezeu, cine o va trezi, fie şi în mod stângaci şi neiscusit? Oare oamenii nu ştiu că Dumnezeu există, că El este iubire şi că a fi împreună cu El este o mare bucurie? Ştiu, de aceea, ascultându-ne pe noi, sunt indignaţi, pentru că a vorbi despre aşa ceva sau spre o pisică: „iată un copac”, „iată o pisică”, sau: „nu este bine să minţi”, „nu trebuie să jigneşti copiii”. Cine va suporta acest lucru? Dar fără aceste conversaţii, nu se ştie de ce, foarte curând noi uităm totul. Şi, chiar dacă aş fi un stâlp vechi putrezit, tot ar putea fi atârnată pe mine tăbliţa cu inscripţia „Dumnezeu există”, şi a sluji ca un astfel de pilon, care vesteşte nişte adevăruri vechi, dar veşnice, este un lucru modest, dar foarte nobil. Iar barbă tot îmi voi lăsa. Şi atunci vom vedea…