Editura Evanghelismos - Libraria ta virtuala!

Carti online gratuite (nou)

Dumnezeu spune: Mila voiesc, iar nu jertfa!(Osea 6, 6; Matei 9, 13).  Inima milostiva, dragoste catre aproapele, si nu jertfe mari, care adesea slujesc la hranirea mandriei noastre, slavei desarte si orgoliului! Mila, iar nu jertfa!

Sa ne smerim si sa ne impacam unii cu altii, iar nu sa ne mandrim si sa ne dezbinam!

In zilele noastre, Parintele Arseneie Boca devine mai cunoscut ca niciodata.  In ultimii ani au aparut zeci de volume despre viata si invatatura lui, s-au publicat sute de marturii, mii de oameni trec saptamanal pragul Manastirii Prislop, unde se afla mormantul sau si zeci de mii de persoane participa la pomenirea anuala din 28 noiembrie.

Structura acestei antologii se bazeaza in special pe manuscrisele originale ale Parintelui, consemnate in cateva volume speciale.  In afara de acestea, am considerat demne de luat in seama si alte volume; motivul principal este acela ca anumite subiecte, in special legate de viata de zi cu zi, nu se gasesc in notitele scrise ale Parintelui, ci mai curand in predicile notate de diversi ucenici.  Totusi, la marturii am apelat doar sporadic, pentru a evita generalizarea unor indrumari care au fost date adesea in particular, pentru situatii punctuale.

În cartea aceasta vom vorbi despre felurite lucrări minunate ale sufletului omenesc și despre păzirea lui de către Îngerii păzitori, în seama cărora este încredințat de Însuși Creatorul lui, adică de Dumnezeu.

În lucrarea de față, cititorii și ascultătorii atenți, vor afla multe lucrări minunate ale sufletului omenesc, care le vor dezvolta cunoștințele în această latură interesantă și prețioasă, de care folosindu-se se pot apropia și uni cu adevărata dragoste fiască de Dumnezeu Creatorul și Atoatețiitorul.

Milostivul Dumnezeu, Căruia toate-I sunt cu putință, să dea putere și Har lucrării acesteia și celor ce o vor citi și asculta cu atenție și drag. Mila Lui să umple de cunoștință heruvimicească și dragoste serafimicească, toate sufletele care se vor folosi cu drag și luare-aminte de acest umil Tezaur Duhovnicesc, și să ne ajute tuturor a ne alimenta cu îmbelșugare din Dumnezeieștile învățături, și a dobândi amândouă fericirile: vremelnică și veșnică.

Protosinghel Nicodim Mandinta

Sfânta Taină a Spovedaniei este parte a parcusrului îndreptării. De fapt ea urmează gândului că am greşit şi premerge părerea de rău sau căinţa profundă pentru păcatele săvârşite.
Iertarea păcatelor se face prin lucrarea Sfântului Duh pentru că numai restabilind relaţia cu Dumnezeu prin puterea Sfântului Duh, putem să simţim firescul răspunsului nostru dat pentru veşnicie.
Sfântul Ioan Gură de Aur îndruma credincioşii din vremea sa astfel: Chiar dacă multora li se pare iadul înfricoşător, eu nu voi înceta de a striga mereu că a supăra pe Hristos este mai cumplit şi mai înfricoşător decât gheena. Şi vă rog şi pe voi să gândiţi la fel. Aşa vom scăpa şi de iad şi ne vom bucura şi de slava lui Hristos. Acest cuvânt este actual şi pentru noi, cei de astăzi, care dorim şi încercăm să nu supărăm pe Hristos, prin fapte, gânduri şi cuvinte nesăbuite.

Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

Prorocul Isaia spune: "Pântecele meu va suna ca o alăută" (Isaia 16, 11), ceea ce înseamnă că inima omului poate deveni o harpă lăuntrică, ce cântă partitura cuvântului lui Dumnezeu (cf. 1 Corinteni 14, 7). Pe măsură ce inima, șlefuită prin rugăciunea lui Iisus, devine în stare să primească înlăuntrul ei cuvântul lui Dumnezeu, ea începe să vadă și să înțeleagă lumina acestui cuvânt.

Arhim. Zaharia Zaharou

Titlul cartii de fata nu se refera la o tema liturgica, nu are, asadar, scopul de a supune analizei vreo slujba a Bisericii.  Se intrebuinteaza in aceasta carte sintagma, Vremea lucrarii, din doua motive cu totul diferite de cele pentru care ea se foloseste in sfera slujirii bisericesti.

Remarcam in primul rand faptul ca in zilele noastre se dezbat adesea subiecte ce tin de domeniul teologiei.  Pe piata circula nenumarate scrieri teologice ziditoare de suflet, pe care multi se multumesc doar sa le achizitioneze, prea putini lucrand, insa, si cu fapta cele citite.  Se aud multe cuvinte teologhicesti, dar se vad putine fapte.  Cele ce sunt in carte ne vor ajuta sa constientizam mai deplin trebuinta de a trai personal adevarul Bisericii.  Teologia sa nu este o ideologie pe care trebuie sa o invatam spre a ne folosi de ea la nevoie, ci este, mai cu seama, viata pe care suntem chemati sa o traim noi insine.

In al doilea rand, este nevoie sa se faca mai bine cunoscuta in zilele noastre Traditia niptica a Bisericii.  Traim intr-o epoca in care ne-au potopit fel de fel de curente si ideologii din spatiul Occidentului sau al Orientului.  Biserica Ortodoxa detine, insa, o Traditie niptica sanatoasa, ce poate infrunta antropocentrismul devenit chiar, in multe privinte, demonism.  De aceea, exprimarea si trairea Traditiei sunt astazi de neaparata trebuinta.  Cu alte cuvinte, lucrarea de capetenie a Bisericii Ortodoxe este de a aduce la lumina Traditia sa niptica, pe care multi dintre credinciosi o traiesc si astazi.

„Acesta este felul adevărat de a posti: nu da minţii ­hrana ­voluptăţii simţurilor; să nu uneltească înăuntrul tău boldul desfrânării; mintea să nu cunoască temniţa patimilor; fugi de în­so­țirea cu cei întinați. Prin acestea te vei face însemnat în faţa lui Dumnezeu; prin ele ți se va aduce cununa dreptăţii.” 
Sfântul Chiril al Alexandriei 
* * * 
Scrisorile pascale se disting, în ansamblul literaturii omiletice, ca un gen literar, prin excelenţă, alexandrin. Originea acestui gen se află în strânsă corelație cu datoria episcopului Alexandriei (instituită prin hotărârea Sinodului I Ecumenic) de a anunţa anual, oficial, data sărbătoririi Paştilor, pe care astronomii alexandrini o aflau în urma unor calcule astronomice complexe. 
Sfântul Chiril (cca. 375/380-444) pare a nu se regăsi pe sine decât în răgazul oferit de alcătuirea acestor Scrisori pascale – cu prilejul cărora, prin arta sa literară unică, dezvoltă, într-un demers exegetic pe marginea citirilor liturgice veterotestamentare proprii perioadei Triodului, temeiurile adevăratei prăznuiri a Sfintelor Paști prin nevoință, cumpătare și mai ales prin administrarea „medicamentului” postului, „maica a tot lucrul bun”, „duşmanul a tot păcatul”, aducătorul harului înfrumusețării în Hristos a omului și, totodată, garantul împăcării cu Dumnezeu.

Sfantul Grigorie din Nazianz, pe care Biserica l-a numit si-l traieste ca pe „Teologul" prin excelenta, a fost indragit de cititori pentru ca el insusi a iubit mult pe Dumnezeu si pe oameni. Inca si mai mult: a fost iubit pentru ca a suferit foarte mult pentru adevar si pentru ca Dumnezeu, din acest motiv, i-a daruit iluminari. L-a luminat in asa fel mintea incat a reusit sa vorbeasca cu mare autoritate si cu mare putere despre adevar si despre realitatea dumnezeiasca. (Stelianos Papodopoulos)

Cărțile Mitropolitului Antonie sunt foarte captivante și pline de umor, motiv pentru care se parcurg ușor. Dar, pe măsură ce înaintam în lectură, am fost zguduită de un simțământ foarte puternic ce îmi spunea că tot ceea ce citeam nu era o chestiune de amuzament, ci o problemă de viață și de moarte. Așa că m-am întors la prima pagină și am recitit cartea începută în întregime. Iar când am ajuns la sfârșitul ei, am trăit încredințarea că Dumnezeu era acolo și că, după cum zicea Vlădica Antonie, Dumnezeu mereu este printre noi, trebuie doar să-L găsim. Atunci am căzut în genunchi și am început a mă ruga, cu lacrimi în ochi, să Îl găsesc și eu pe Domnul Iisus Hristos.În urma acelei experiențe, i-am scris Mitropolitului Antonie și i-am cerut o întâlnire cu Preasfinția sa. Însă, în clipa când ne-am întâlnit, am fost uluită nu doar de credința lui, ci mai ales de dragostea lui Dumnezeu care era prezentă în toată ființa sa și parcă strălucea pe chipul său, revărsându-se pretutindeni. Acesta a fost unul dintre cele mai cutremurătoare momente ale vieții mele și de atunci n-am mai putut să mă îndepărtez de această Biserică.GILLIAN CROW, jurnalistă și scriitoare

Sfinții Părinți ne spun un lucru uluitor: fără zdrobirea inimii, nevoințele ascetice sunt insuficiente. Iar asprimea pe care mulți o admiră este un defect și nu o calitate. Fără bunătate, smerenie și zdrobirea inimii nu putem spori duhovnicește și chiar mântuirea este îndoielnică. Pentru că altfel creștinul devine un fariseu care folosește credința ca să umilească și să sufoce aproapele.
În viața duhovnicească nu se aplică modelele din filme. Creștinul nu este un luptător plin de mușchi care îi pune la punct cu o privire de oțel pe vrăjmași. Eventual pe toți cei din jur, inclusiv pe cei din familia sa.
Dacă asta căutăm noi în viața duhovnicească este foarte clar. Încă nu am început să pășim nici măcar pe prima treaptă a vieții duhovnicești. Care este zdrobirea inimii.
Dar ce este aceasta, nu este chiat așa de simplu de aflat. Unele cărți pomenesc despre zdrobirea inimii, arată chiar că este foarte importantă. Dar cum ajungem la ea, ce este și cum anume să gândim ca să ne apropiem de acest dar, găsim mai puțin.
Cartea de față are ca scop să ușureze călătoria pe acest drum încântător spre zdrobirea inimii, smerenie, dobândirea profunzimii duhovnicești, păcii sufletești, harului și Împărăției lui Dumnezeu.

(lipsa text)

Postul Mare este cea mai complexa parte a timpului liturgic din anul bisericesc.  Este timpul in care oamenii incearca sa-si schimbe maniera de viata si sa fie indreptati in fata propriilor constiinte.  Postul Mare este conceput ca un timp al reinnoirilor, al pregatirilor pentru a primi de la Dumnezeu harul cel tamaduitor al pocaintei, care produce schimbarea substantiala a modului de a gandi si a faptui.