Editura Evanghelismos - Libraria ta virtuala!

Carti online gratuite (nou)

Activitatea tipografica din tarile romane a fost precedata, in mod firesc, de o perioada de cateva secole, in care a circulat ca manuscris. Cercetarile, intreprinse de o serie de slavisti, au ajuns la concluzia ca in spatiul romanesc s-a inceput a fi copiate manuscrise in limba slava, incepand cu secolul al XI-lea, care prin imbogatirea lor cu miniaturi, au devenit adevarate opere de arta. Secolele XIV-XV au fost foarte rodnice in acest sens, constituindu-se in tara noastra biblioteci de manuscrise, dar si formarea de adevarate scoli de copisti si miniaturisti, amintind, in acest sens, scoala de la Manastirea Bistrita Valcii, Manastirea Cozia, Manastirea Govora, dar si Manastirea Neamt, Dragomirna sau Putna.

Dorind să publice o carte despre viaÈ›a Domnului nostru Iisus Hristos, care să sporească credinÈ›a È™i dragostea copiilor pentru Mântuitorul, directorul unei cunoscute edituri americane a venit cu ideea unui premiu de 1.000 dolari pentru cel mai bun manuscris. Scrierea trebuia să nu se mărginească la o simplă naraÈ›iune, ci să fie o istorisire care împletind trăirile personajelor, legătura ucenicilor cu ÎnvăÈ›ătorul lor, împrejurările vremii È™i învăÈ›ăturile mesianice, să È›ină întru totul seama de adevărurile Sfintei Scripturi.

Titus, tovarăÈ™ al crucii a fost ales din mai bine de 350 manuscrise È™i a avut de îndată succes, ajungând în cele din urmă la tiraje de peste două milioane exemplare. Cartea a fost tradusă în peste 19 limbi È™i e socotită una dintre cele mai bune cărÈ›i ale secolului XX, bucurându-se de mare apreciere până în ziua de astăzi. 

Îmbinând într-un mod fericit ficÈ›iunea cu realitatea, povestea se întreÈ›ese în jurul vieÈ›ii mai multor personaje contemporane cu Mesia. Punându-ne înainte un întreg alai de pericope evanghelice, autoarea ne furnizează totodată È™i o sumedenie de amănunte (inedite) legate de vieÈ›uirea zilnică a oamenilor de atunci, trezindu-ne simÈ›ământul că È™i noi suntem martori ai tămăduirilor săvârÈ™ite de Hristos, ai propovăduirii Sale, ai pătimirii È™i Răstignirii Sale pe Cruce, precum È™i ai Învierii Lui 
celei de a treia zi. 

Scrisă simplu, pe înÈ›elesul tuturor, această carte se adresează atât copiilor È™i tinerilor, cât È™i celor mari, fiindu-ne tuturor de mare ajutor în înÈ›elegerea mai adâncă a Sfintei Evanghelii. 

Toate sunt gânduri Toate în viaţă sunt gânduri.Sau mai bine zis, toate de la gânduri pornesc.Tot ceea ce spunem, tot ceea ce facem, tot ceea ce simţim are la bază un gând. Un gând pe care îl prelucrăm. Un gând pe care-l cultivăm. Un gând pe care-l cugetăm.Şi ce sunt gândurile?Sunt ceva creat de noi? Sunt ceva din afara noastră?Foarte greu de determinat.De aceea, pentru a putea să abordăm această temă, trebuie să folosim figuri şi imagini.Să încercăm să le vedem amănunţit, pas cu pas. Am cunoscut oameni cărora le era ruşine să spună că se stresează.Am cunoscut oameni care încercau să ascundă cu orice preţ crizele lor de panică.Am cunoscut oameni minunaţi, care se închideau în casă şi în sinele lor întrucât le era teamă. Le era teamă de simptomele psihosomatice, dar şi de ochii curioşi ai lumii.Am cunoscut oameni care luptau cu fobiile şi cu cumpulsiile lor.Am cunoscut oameni care erau chinuiţi de gândurile lor, oameni războiţi de cugete, oameni care se luptau zi şi noapte cu însăşi mintea lor.Împreună cu aceşti oameni am lucrat. Împreună cu ei am luptat. Împreună cu ei am plâns. Împreună cu ei am râs. Iar în cele din urmă am respirat liberi.Mare lucru e libertatea…Aceşti oameni au fost pricina pentru care am scris această carte, cu speranţa să ajut cât mai multă lume. Cu speranţa să poată respira iarăşi liberi. Oameni care se luptă cu gândurile lor, dar şi cu stresul…

CARTE DE POVESTI DE CITIT SI COLORAT

Istorisirea care urmează, pe măsură ce se desfăÈ™oară în chip viu înaintea ochilor noÈ™tri, ne va încânta cu simplitatea, adevărul È™i însufleÈ›irea ei È™i s-ar putea spune că se pot face chiar unele paralele, asemănându-se izbitor cu istoria prorocului David, cu cea a desfrânatei care I-a uns picioarele Domnului sau a tâlharului de pe cruce, a vameÈ™ului, a Sfântului Apostol Pavel È™i a Sfintei Maria Egipteanca. Dar ce poate fi mai firesc? Căci sufletul omului este acelaÈ™i; Hristos este acelaÈ™i; pocăinÈ›a este aceeaÈ™i!

Cartea îl absoarbe pe cititor până la ultima pagină. ÎÈ™i va reÈ›ine cu greu lacrimile, mai cu seamă dacă È™i el a avut parte de o astfel de întoarcere la Hristos. Însă dacă nu, ne rugăm să facă aceasta în viitor, căci atâta vreme cât în lume va exista păcatul, oamenii vor avea nevoie de pocăinÈ›ă. Maranatha; Doamne, vino!

Egumenul Ilarion - Nea Skiti,
Sfântul Munte Athos

Inzestrata cu darul de a-si impartasi trairile du­hov­nicesti cu smerenie, naturalete si dragoste fata de tainele relatiei sufletului cu Dumnezeu, Constantina Palmer a invatat multe lucruri de o deosebita valoare duhovniceasca din vizitele la numeroase manastiri din nordul Greciei, unde a locuit in perioada studiilor de masterat.

Autoarea imbina nobila, dar dificila indeletnicire a scriitorului cu o profunda intelegere a invataturilor Bisericii Ortodoxe, prin povestiri captivante care ilustreaza Fericirile cuprinse in minunata Predica de pe Munte a Mantuitorului (Matei 5, 1-12). Prin dezvaluirea acestor comori, pe care Sfantul Ioan Gura de Aur le considera „adevaruri atat de noi, atat de uimitoare si tot atat de puternice pe cat era de mare maretia Celui ce le vestea”, Hristos Domnul le fagaduia imparatia cerurilor nu numai apostolilor Sai, ci si noua, tuturor.

Ultimul capitol al cartii, intitulat „A lor este imparatia cerurilor”, ne surprinde si ne emotioneaz in mod deosebit, deoarece este dedicat martirilor desprinsi din multimea de patimitori crestini care au suferit in temnitele Romaniei schilodite de urgia comunismului. In cuvintele autoarei, „Sfintii martiri romani intruchipeaza cea de-a opta fericire. Fericiti sunt – cu adevarat nespus de fericiti – «cei prigoniti pentru dreptate», cei care au castigat imparatia cerurilor nu numai pentru ca au acceptat suferintele nedrepte la care au fost supusi, ci si pentru ca au cautat dreptatea si, in acelasi timp, virtutile crestine, bunatatea si sfintenia, ori de cate ori s‑au aflat in ghearele suferintei. Fie ca ei sa ne fie izvoare de inspiratie, pentru a trai si noi in Hristos cu aceeasi evlavie, fermitate si darzenie – cu acelasi zel si aceeasi iubire de poruncile Lui, asemenea Lor!”.

Într-o zi, un mare rege i-a chemat pe înțelepții săi și le-a poruncit:— Gândiți-vă la o zicală pentru mine care să mă liniștească. Când voi fi trist, să-mi aducă bucurie, și în momentele de fericire să-mi amintească de tristețe. Nu trebuie să fie prea lungă, pentru că vreau să o am mereu cu mine.Înțelepții s-au sfătuit și s-au adâncit în meditații profunde. În cele din urmă, s-au întors la rege și i-au adus o cutiuță mică. În ea se afla un inel, iar pe acesta erau gravate cuvintele: „Totul va trece”. *** Astfel de pilde nu sunt teorii academice expuse de teologi, nici povești inventate, cu finaluri previzibile. Ele sunt mărturii ale experienței și luminării dobândite de-a lungul secolelor de către căutători duhovnicești, care și-au închinat viețile lui Dumnezeu. Acești căutători s-au purificat și au fost curățiți prin nevoințe neobosite, rugăciuni, post și înfrânare. Împărtășind generos această experiență, ei ne îndeamnă pe toți să aspirăm la o viață duhovnicească profundă, accesibilă tuturor, căci ea reflectă esența creștinismului.

Elaborata pe baza unei extinse bibliografii, redactata intr-un stil precis si clar, lucrarea lui Daniel Lemeni atesta de la primele pagini maturitate intelectuala, finete in sesizarea detaliului semnificativ si forta de sinteza deosebita.

Astfel, pornind de la Pateric, autorul intreprinde o descriere fenomenologica a dinamicii relatiei parinte duhovnicesc - ucenic/fiu duhovnicesc atat in aspectul ei evident de indrumare spirituala cu caracteristici specifice, cat si in profunzimile ei teologice tacite, unde esentialul este comunicat cel mai adeseori nondiscursiv.

Textele cuprinse in prima parte a volumului de fata scot in evidenta cu prisosinta faptul ca icoana nu poate fi nici creata, nici inteleasa in afara unor cunostinte teologice temeinice.

Partea a doua ni-l descopera pe parintele Nikolai Ozolin ca profesor de Teologie pastorala, disciplina pe care o preda, de asemenea, la Institutul de Teologie Ortodoxa Saint Serge din Paris.

Ultimul capitol din acest volum este un text indraznet si foarte actual, care pune in discutie statutul preotului paroh tanar, obligat sa-si asume si conditia de duhovnic, chiar daca nu este pregatit pentru aceasta, precum si legatura dintre Spovedanie si Impartasanie in practica actuala a Bisericii Ortodoxe.

tunci când definim ca imposibil ceea ce depăÈ™eÈ™te puterile È™i posibilităÈ›ile omeneÈ™ti, realizarea imposibilului constituie o contradicÈ›ie în termeni. Iar pe când această contradicÈ›ie este evidentă pentru orice om raÈ›ional, creÈ™tinul este chemat să o urmărească È™i, mai mult, să o transforme în scopul vieÈ›ii sale.

PărtăÈ™ia cu firea divină este noutatea inegalabilă pe care o introduce în istorie Întruparea lui Dumnezeu. Este acel eveniment ontologic care îl înnoieÈ™te deplin pe om; nu priveÈ™te doar anumite faÈ›ete sau funcÈ›ii ale vieÈ›ii sale, ci întreaga fire È™i întregul său ipostas. Această lucrare nu este deloc uÈ™oară; este realizarea imposibilului. Însă devine posibilă prin credinÈ›ă È™i se demonstrează prin iubirea care îi îmbrăÈ›iÈ™ează È™i pe duÈ™mani. Iar iubirea faÈ›ă de duÈ™mani vine în contradicÈ›ie cu obiÈ™nuinÈ›a firii umane. Dar devine posibilă prin iubirea lui Hristos.

În Evanghelie, realizarea imposibilului face trimitere adesea la credinÈ›a omului. „Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar... nimic nu va fi vouă cu neputinţă” (Mt. 17, 20). Cererii pe care tatăl copilului demonizat o adresează lui Hristos, „de poţi ceva, ajută-ne”, Hristos îi răspunde: „De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede” (Mc. 9, 22-23). Este demn de remarcat aici faptul că, precum cu alte ocazii, Hristos nu săvârÈ™eÈ™te imediat vindecarea, ci îi propune omului credinÈ›a, prin care îl face colaborator È™i părtaÈ™ la atotputernicia divină. Astfel omul dobândeÈ™te în viaÈ›a sa o anumită dovadă a realizării irealizabilului; „îÈ™i activează” începutul îndumnezeirii sale.

CreÈ™tinismul, în ansamblul său, îl cheamă pe om la înfăptuirea imposibilului. Și îl invită la înfăptuirea imposibilului, nu fiindcă poate reuÈ™i prin propriile sale puteri, ci È™i deoarece atunci când o urmăreÈ™te, se poate apropia de aceasta. Atunci când omul nu È›inteÈ™te imposibilul, nu realizează satisfăcător nici posibilul. Însă atunci când omul È›inteÈ™te imposibilul, descoperă în interiorul său puteri È™i posibilităÈ›i latente. Devine activ în mod deplin, începe „nevoinÈ›ele cele mai presus de fire” È™i acÈ›ionează ca o făptură care Îl reflectă pe Dumnezeu cel atotputernic.În cele din urmă, înfăptuirea imposibilului se realizează prin participarea la puterea Arhetipului atotputernic È™i se obÈ›ine prin credinÈ›ă.

Georgios I. Mantzaridis

Epoca brâncovenească s‑a caracterizat prin străduinÈ›e depuse în această direcÈ›ie. Brâncoveanu a pus temei Academiei domneÈ™ti în 1693 È™i tot el a fost cel dintâi sprijinitor al tiparului care a luat un apreciabil avânt. Chiar dacă el n‑a ajuns, ca unchiul său, stolnicul, să culeagă învăÈ›ătura la Padova, l‑a avut pe acesta în preajma sa È™i prin actele sale a dezvăluit că È™i cultura, ca È™i arta, reprezenta o componentă de seamă a existenÈ›ei sale. AÈ™ vrea să mă mai opresc asupra străduinÈ›ei domnitorului pentru a se pregăti în viitor un alt destin È›ării È™i neamului său. El a fost neîndoielnic conÈ™tient de unitatea românilor. Politica sa matrimonială în privinÈ›a urmaÈ™ilor săi demonstrează cu prisosinÈ›ă aspiraÈ›iile sale È™i spre Moldova, iar atenÈ›ia dată Transilvaniei, unde È™i‑a achiziÈ›ionat proprietăÈ›i È™i a ctitorit este È™i ea edificatoare. El gândea româneÈ™te, ca È™i contemporanii săi, Cantacuzino stolnicul, ori Dimitrie Cantemir. Dar învăÈ›ătoare este È™i activitatea sa strălucită pe plan extern. Serviciile sale de cancelarie È™i relaÈ›ii externe, inclusiv translatorii, trimiÈ™ii È™i emisarii săi dincolo de hotare, corespondenÈ›a sa diplomatică, dezvăluie o dominantă a domniei sale, dar È™i o viziune a domnitorului asupra drumului ce trebuia urmat È™i a nădejdiilor sale. Este însă È™i o învăÈ›ătură transmisă dincolo de veac a însemnătăÈ›ii pentru orice stat a politicii din afară. Sfânt È™i domnitor, Constantin Brâncoveanu continuă a fi cu noi, a ne sfătui È™i a ne dojeni, a ne da învăÈ›ăturile sale, a ne îndruma pe drumurile atât de grele pe care ne‑a dus cursul istoriei noastre, a ne îndemna sa nu uitam ceea ce suntem È™i mai ales ceea ce datorăm neamului nostru È™i nici a uita vreodată neînfricata jertfă a acestui domnitor È™i a fiilor săi, subliniază Academicianul Prof. Univ. Dr. Dan Berindei, în studiul său. 

Adevărata viaţă cere curaj, riscuri şi avânt. „Dacă vrei să-ţi mântuieşti sufletul”, spune Hristos, care în limbajul biblic înseamnă „viaţă”, „atunci trebuie să-l pierzi”. Doar când pierzi poţi găsi. Trebuie să pierzi, să vii în conflict cu minciuna vieţii tale, ca să găseşti adevărul sufletului tău. Viaţa nu însemnă doar respiraţia care trece prin pieptul nostru, ci ceva mai adânc, ceva mai esenţial şi veşnic: ceea ce îţi dă sens şi bucurie, când se luminează de ziuă şi spui: „trăiesc cu un scop”, când se înserează şi Îl slăveşti pe Dumne[1]zeu pentru toate cele pe care le-ai trăit astăzi cu plinătate. Bukai menţionează o întâmplare fru[1]moasă, spunând că exista un cimitir în care pe morminte nu scria la câţi ani a murit fiecare, ci câţi ani a trăit cu adevărat. Asta este important. Cât trăim, nu cât supravieţuim. Însă de ce refuzăm să trăim? De ce murim încet? De ce nu schimbăm nimic? De ce repetăm aceleaşi greşeli, cădem în aceleaşi patimi, Trăieşte! 37 reproducem purtări şi obiceiuri care ne distrug? Nu trăim darul lui Dumnezeu care se numeşte viaţă, nu ne bucurăm de harul şi bucuriile lui Dumnezeu. Respirăm, da, dar nu trăim.