Traditie si creativitate in arta crestina: Spovedania, o Taina in criza

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-973-1799-15-5
Status: momentan indisponibil

Traditie si creativitate in arta crestina: Spovedania, o Taina in criza

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Editura Patmos

Textele cuprinse in prima parte a volumului de fata scot in evidenta cu prisosinta faptul ca icoana nu poate fi nici creata, nici inteleasa in afara unor cunostinte teologice temeinice.

Partea a doua ni-l descopera pe parintele Nikolai Ozolin ca profesor de Teologie pastorala, disciplina pe care o preda, de asemenea, la Institutul de Teologie Ortodoxa Saint Serge din Paris.

Ultimul capitol din acest volum este un text indraznet si foarte actual, care pune in discutie statutul preotului paroh tanar, obligat sa-si asume si conditia de duhovnic, chiar daca nu este pregatit pentru aceasta, precum si legatura dintre Spovedanie si Impartasanie in practica actuala a Bisericii Ortodoxe.

Pret: 10.00 LEI   
Momentan indisponibil


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Carti scrise de acelasi autor

    • Depresia nu este folositoare la nimic. Doar pagubă aduce. Niciodată nu aduce ceva bun. Doar rău aduce. Nu rezolvă nicio problemă, ci doar generează probleme. Să nu ne îndreptățim că noi nu vrem să fim deprimați, ci că depresia vine de la sine. Suntem și noi de vină fiindcă îi deschidem larg ușa să intre.

      Să învățăm să nu vedem jumătatea goală a paharului, ci pe cea plină. Și dacă plouă torențial, să zicem: „Ce vreme frumoasă se face!”. Cu calm și optimism, cu credință și nădejde în Dumnezeu, cu încredere în buna Sa purtare de grijă să înfruntăm și micile, și marile noastre depresii, și micile, și marile noastre probleme și evenimentele tulburătoare ale vieții noastre. Să combatem depresia cu toate mijloacele harului pe care Biserica ni le oferă din belșug, ca să se risipească norii negri ai depresiei și să primim ca o rouă din cer roadele binecuvântate ale păcii și ale odihnei sufletelor noastre.

      În principal, să învățăm să fim oameni ai iubirii și ai păcii, iertând din lăuntrul inimii noastre pe aceia care ne-au greșit. Îndată ce îi iertăm pe cei care ne-au mâhnit, tristețea noastră se transformă în bucurie, iar necazul în veselie. Simțim veselie în inima noastră chiar și în suferința noastră. Prin iertare se liniștesc inimile noastre, diavolul este rușinat, iar Dumnezeu este slăvit!

      Depresia: o boală sufletească generală



      Care este deprimarea pe care o condamnă Sfântul Apostolul Pavel?


      1. Deosebirea dintre necaz și deprimare

      2. Întristarea, un sentiment patogen

      3. O stare a voinței

      4. „... moarte lucrează”

      5. Roadă a puținei credințe

      6. Stare fatalistă/Fatalismul

      7. Este păcat

      Pricinile depresiei
      Așa-zisele încercări ale vieții
      Problemele insolubile
      Chestiunile legate de sănătatea noastră
      Așteptările noastre neîmplinite
      Diferențele noastre față de ceilalți
      Căderile noastre
      Observațiile celorlalți
      Pricinile imaginare
      Tipul de temperament
      Timpul liber
      Diavolul și depresia


      Roadele amare ale depresiei
      „Nedumerire cruntă și întuneric”
      Ne omoară harismele
      Alungă pacea sufletului
      Ne face viața problematică
      Lipsă de armonie în relațiile cu ceilalți
      Vrăjmaș al sănătății noastre
      Depresia și viața duhovnicească


      Combaterea depresiei


      „Toate le pot în Hristos, Care mă întărește” (Filip. 4, 13)
      Recursul la pocăință
      Cunoașterea de sine și hotărâri mântuitoare
      Izbăvirea de fatalism
      Venirea cu picioarele pe pământ
      Împăcarea cu realitatea
      „Umblăm prin credință”
      Gândul la moarte
      „Aveți nevoie de răbdare” (Evr. 1, 36)
      Combate răul la rădăcina lui
      Exerciții de destindere

    • In chilia Cinstitei Cruci a mănăstirii Stavronikita, în ultimii ani ai vieţii sale, stareţul Tihon primea monahi de pe întregul Munte Athos, printre ei – şi pe viitorul sfânt Paisie Aghioritul. Înainte de a muri, stareţul Tihon i-a lăsat moştenire Cuviosului Paisie chilia sa, promiţându-i că „va veni să se vadă cu el”. Cuviosul Paisie îşi amintea mai târziu: „Era 10 septembrie 1971, miezul nopţii. Eu mă rugam şi deodată am văzut cum intră în chilie Stareţul meu! Am sărit, i-am prins picioarele şi le-am sărutat cu evlavie. Nu am înţeles cum s-a desprins din mâinile mele, a intrat în biserică şi a dispărut. Desigur, nimeni nu înţelege cum se petrec asemenea întâmplări. Şi acestea nu se pot explica logic, de aceea se şi numesc minuni. Am aprins îndată o lumânare (în timpul în care s-a întâmplat aceasta, ardea doar candela), pentru a însemna în calendar ziua în care mi s-a arătat Stareţul, ca să nu uit. Când am văzut că aceea era ziua adormirii lui (10 septembrie), m-am întristat foarte tare că această zi trecuse pe neobservate pentru mine. Mă gândesc că bunul părinte mă va ierta, pentru că în ziua aceea, de la răsărit până la apus, am avut mulţi vizitatori, obosisem mult, eram la capătul puterilor şi uitasem absolut de toate. Altfel, aş fi înfăptuit ceva, ca să-mi aduc şi mie folos, şi pe stareţ să-l bucur cu o priveghere de noapte”.

watch series