Cine ar putea ramane impasibil atunci cand ar afla groaznicele chinuri, suferintele inimaginabile indurate pentru Hristos de ei, oameni simpli precum noi? Au fost cu siguranta si caderi, dar multimea biruitorilor stiuti si nestiuti au deschis portile raiului. Avandu-le chipul in fata ochilor nostri duhovnicesti ne intrebam: in ce masura viata noastra se aseamana cu a unuia dintre ei? cat am facut sau facem din ceea ce am putea face? Sunt intrebari simpple ce nasc in noi semnele strigarii.

Aceasta carte s-a ivit de la sine, izvorand din sufletul scriitorului, la putin timp dupa adormirea Batranului Porfirie.  Fara a avea pretentia unei expuneri sistematice a celor scrise, cartea a fost bine primita de toti credinciosii crestini, care au vazut in scriitor doar un alt crestin, la fel de simplu ca si ei, care le vorbeste in limbajul de zi cu zi despre toate lucrurile cele minunate si despre toate invataturile pe care si le aminteste din discutiile cu Parintele Porfirie.

Scopul acestei carti nu este aducerea unor laude Parintelui Porfirie, ci acela de a-i indemna pe toti sa-L iubeasca pe Hristos, Care este Totul, asa cum insusi parintele spunea.  Daca fie si un singur suflet se va folosi de aceasta carte, atunci este indreptatita osteneala celor ce au inlesnit aparitia sa.

Educatia copiilor este obligatia primordiala a parintilor.  Parintii care au esuat in educarea copiilor lor sunt socotiti, de obicei, ratati in toate.  Daca ei si-au pus viata in slujba extinderii afacerilor si a inmultirii banilor si averilor, facandu-se magnati si bogatasi, dar n-au miscat nici un deget pentru educarea elementara a copiilor lor, atunci inseamna ca nu numai ca nu le-au oferit nimic acestora, dar s-au mai si luptat si ostenit sa-i faca lenesi, neispraviti si infractori!  si stiti de ce?  Pentru ca banul, cand intra pe mana unor oameni decazuti, face rau atat celor ce il au, cat si celor care sunt lipsiti de el.  Deoarece primii - cei care-l au - profita de ultimii - cei care nu-l au - dupa bunul lor plac.

Din cuprins:

Icoane facatoare de minuni
Medic neplatit
Aparitii binefacatoare
Ocrotire si ajutor

Cuviosul Isaia Pustnicul a vietuit in veacul al cincilea, in pustia schetica din Egipt si in pustia din Gaza Palestinei.  Este cunoscut ca un mare Parinte duhovnicesc, plin de intelepciune si dreapta socoteala; de aceea a fost numit "Inteleptul intre intelepti".  Cele treizeci de cuvinte catre monahi care ne-au ramas de la dansul, sunt izvorate dintr-o adanca traire duhovniceasca si reprezinta adevarata traditie a Parintilor pustiei.  El insusi spune ucenicilor sai ca: nu intelege sa-i invete altceva, decat ceea ce a auzit si vazut la batranii sai Parinti duhovnicesti(Cele 27 de capete despre paza mintii, pe care le avem in Filocalia, vol I, reprezinta un mic extras din Asketiconul Avvei Isaia).

Exista in invataturile lui Dorotei un mare optimism.  Marele vrajmas a fost biruit prin moartea lui Hristos.  Deci il putem birui si noi.  Raul, demonii, n-au putere prea mare de existenta si deci nici de lucrare, decat atata cat le concedem noi.  Ei sunt tari numai prin amagiri, prin inscenari.  Intarirea constiintei de sine, a sensibilitatii noastre spirituale, ne scapa din mrejele inconsistente ale patimilor, ale demonilor.  Patimile lucreaza prin gandurile noastre, mai bine zis prin strambarea lor.  Dar ele sunt constructii ajutate de noi prin neatentie.  Atentia noastra le poate risipi usor, reinsanatosindu-ne.  Ele au sprijin intr-o vointa inselata si inselatoare a noastra.  Socotim ca prin aceasta vointa ne slujim interesele proprii cand de fapt ne deservim fiinta noastra.  E o vointa amagitoare, care e intarita de o pretentie, de pretentia ca avem dreptate cand urmarim interesele noastre egoiste care in scurta vreme se dovedesc contrarii noua.

Acesta este aspectul principal al invataturilor: o simplicitate naturala, o spontaneitate care nu se mai gaseste in nici o alta scriere duhovniceasca din epoca parintilor; ele nu sunt scrieri, sunt cuvinte vii ale unui mare povatuitor duhovnicesc.

Pr. Dumitru Staniloae

Creștinii zilelor noastre se confruntă adeseori cu problema aflării unui duhovnic, a unui povă­țuitor încercat, cu a cărui binecuvântare să poată duce la împlinire toate lucrările cele de folos sufletului, mergând la el cu statornicie pentru a-și mărturisi păcatele și gândurile.

Adeseori, despre o mărturisire amă­nunțită a creș­tinului nu poate fi vorba, timpul fiind – mai ales la marile praznice – prea scurt ca oamenii să‑și poată revărsa tot ce au în suflet. Prin urmare, credincioșii simt deseori o nemulțumire duhovnicească profundă. Dorința de a afla un bătrân care să ne asculte gândurile și să ne dea un sfat de folos rămâne, astfel, pentru mulți un vis neîmplinit...

Aceasta carte încearcă să dezvăluie trăitorilor ortodocși calea către aflarea unui duhovnic iscusit, sub a cărui îndrumare părintească să poată păși cu bună rânduială pe calea cea mântuitoare.

Istorisirea care urmează, pe măsură ce se desfășoară în chip viu înaintea ochilor noștri, ne va încânta cu simplitatea, adevărul și însuflețirea ei și s-ar putea spune că se pot face chiar unele paralele, asemănându-se izbitor cu istoria prorocului David, cu cea a desfrânatei care I-a uns picioarele Domnului sau a tâlharului de pe cruce, a vameșului, a Sfântului Apostol Pavel și a Sfintei Maria Egipteanca. Dar ce poate fi mai firesc? Căci sufletul omului este același; Hristos este același; pocăința este aceeași!

Cartea îl absoarbe pe cititor până la ultima pagină. Își va reține cu greu lacrimile, mai cu seamă dacă și el a avut parte de o astfel de întoarcere la Hristos. Însă dacă nu, ne rugăm să facă aceasta în viitor, căci atâta vreme cât în lume va exista păcatul, oamenii vor avea nevoie de pocăință. Maranatha; Doamne, vino!

Egumenul Ilarion - Nea Skiti,
Sfântul Munte Athos

Sfanta Irina a ajuns la o asemenea masura in rugaciune incat o data, cand diavolul i-a dat foc in timpul rugaciunii, trupul sfintei ardea, iar ea, fiind afundata in rugaciune, nu simtea nimic.  Pentru ravna ei a avut mari bucurii duhovnicesti.  Este foarte cunoscuta intamplarea cu merele care i-au fost trimise din rai de catre Sfantul Ioan Evanghelistul.  „Cum? Mere trimise din rai? Nu pot sa cred asa ceva…” – ar spune poate un om care nu intelege ca Hristos a lucrat minuni de-a lungul veacurilor ca la inceputul Bisericii.  Si lucreaza astfel de minuni si in zilele noastre.

Sfanta Anisia este ocrotitoare a orasului Tesalonic, impreună cu Sfantul Dimitrie, Izvoratorul de mir.  Crestinii romani ajunsi in pelerinaj pe pamantul grecesc s-au rugat Sfintei Anisia si multa mangaiere duhovniceasca au primit.  Viata ei, scrisa de Sfantul Filothei Kokkinos, este un indemn adresat fiecarui crestin de a pune, iara si iara, inceput bun mantuirii...

Myrrha Lot‑Borodine (1882‑1954) – medievistă de renume, doctor în litere, cu teză de doctorat în literatura medievală și specialistă în teologia patristică ortodoxă, soția marelui medievist francez Ferdinand Lot – își caracteriza astfel propriul itinerar spiritual: „Nu doar erudită sau istorică, nici doar filosofică sau teologică, opera care‑mi poartă numele este în esență experiența unui suflet înflăcărat în căutarea Adevărului.”

Roadele acestui itinerar sunt cunoașterea aprofundată a scrie­rilor Părinților răsăriteni și a marilor mistici ai Ortodoxiei, și ­valorificarea acestei Tradiții, pe care s‑a străduit s‑o facă cunoscută teologilor apuseni.

„Excepționala valoare a operei sale constă în faptul că nu s‑a concentrat pur și simplu pe o cercetare savantă, ci a regăsit expresia vie a misticii bizantine și a știut să o transmită mai departe. Astăzi, când credința atâtor creștini este șovăielnică, scrierile Myrrhei Lot‑Borodine, prin faptul că unesc trăirea duhovnicească cu rigoarea intelectuală, te fac parcă să atingi realitatea suverană a misterului teandric și risipesc îndoielile și penumbrele. Întreaga sa operă se mișcă în sfera sacrului – dar nu a oricărui fel de sacru, ci este vorba de transfigurarea firii omenești de către energiile divine, prin lucrarea îndumnezeitoare a Duhului Sfânt.”

Jean Danielou

Inconjurat de prea multe griji, mereu in criza de timp, cu sanatatea subreda si cu programul dat peste cap, parca nu mai ai putere nici sa rezolvi obligatiile personale.  Dar, inevitabil, afli despre o mare nedreptate care se petrece in jurul tau: avortul.  Te gandesti cu tristete ca foarte multi copii nu se mai pot bucura de frumosul dar dat noua de Dumnezeu: VIATA.  Nu se pot bucura de razele soarelui, de privirea calda a mamei, de joaca prin zapada pufoasa, de zambetul gingas al unei persoane dragi, nu au dreptul la iubire, fericire, libertate, la viata...

Doua au fost coordonatele vietii Sfantului Isidor.  Din tinerete a fost dedicat pe de-o parte ascezei, desavarsirii personale si urcusului duhovnicesc, iar pe de alta parte iubirii fata de aproapele si grijii pentru indreptarea si salvarea a cat mai multor suflete, prin epistolele pe care le-a trimis cu dragoste si smerenie. 
In Colectia patristica editata de abatele Migne, in volumul 78, a publicat 2012 scrisori apartinand Sfantului Isidor, dupa o veche colectie de texte, pregatita intre anii 450-550 in Manastirea Achimitilor din Constantinopol.
Corespondenta Sfantului Isidor reflecta o personalitate puternica, cu o remarcabila formatie clasica si teologica.  El se inspira din Sfanta Scriptura, dar si din scriitorii crestini din primele veacuri, cum ar fi Clement Alexandrinul. 
Scrisorile cuprind referinte la numeroase probleme ale mediului, timpului si preocuparilor sale spirituale: preotie, biserica si ierarhia ei, conducerea imperiului, morala, asceza, desavarsirea, dogmatica.  Om plin de curaj si fara prejudecati, Sfantul Isidor ii critica si ii judeca pe imparati, episcopi si dregatori de tot soiul, previne si sfatuieste la toate nivelurile si in orice moment.  Una dintre celebrele sale sentinte ii oglindeste parca intreaga existenta si lupta duhovniceasca: „caci viata fara de cuvant mai mult foloseste decat cuvantul fara viata.  Caci viata si tacand foloseste, iar cuvantul strigand supara.  Dar daca si cuvantul si viata se vor intalni, vor face o icoana a toata filosofia”.