Talcuire la Dumnezeiasca Liturghie

Status: momentan indisponibil

Talcuire la Dumnezeiasca Liturghie

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Editura Egumenita

Centrul vieţii Bisericii noastre îl constituie Taina Dumnezeieştii Euharistii. Taina aceasta se săvârşeşte în timpul Sfintei Liturghii, care se oficiază în fiecare zi, însă în principal în ziua de duminică. În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, credincioşii se unesc cu Hristos, împărtăşindu-se cu Trupul şi Sângele Lui.

Prin tâlcuirea pe care vom încerca s-o facem asupra Dumnezeieştii Liturghii, cu puterile noastre sărace, având întotdeauna ca îndrumător învăţătura Sfinţilor Părinţi, dorim ca aceşti credincioşi ai noştri să înţeleagă însemnătatea, valoarea şi folosul ei. De asemenea să priceapă sensul, cuvintele şi diferitele ei simbolisme. Astfel, cunoscând bogăţia duhovnicească impresionantă a Dumnezeieştii Liturghii, vor participa cât mai des cu putinţă, dar şi cu evlavie şi dorinţă sporită la săvârşirea acesteia.

Pret: 9.00 LEI   
Momentan indisponibil


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Carti scrise de acelasi autor

    • Se împlinesc 60 de ani de la trecerea la Domnul a părintelui Radu Stanciu, iar cercetarea de faţă se doreşte a fi o restitutio in integrum – un exerciţiu de recuperare a memoriei unui slujitor al Bisericii, victimă a represiunii comuniste. După decenii în care atât el, cât şi alţi slujitori brăileni ai Bisericii Ortodoxe Române au fost ignoraţi, se cuvine să ieşim din zona mlăştinoasă a ostilităţii faţă de realitatea verificabilă şi să încercăm să scoatem la lumină o istorie care pare să fi fost condamnată (încă o dată) să zacă în vrafuri de dosare necercetate. Pentru generaţiile care nu au cunoscut comunismul, răspunsul demn la tentativa oricărei ideologii de a se insinua în viaţa cetăţii este cunoaşterea istoriei, cercetarea arhivelor, implicarea în restituirea adevărului.

      Deoarece astăzi, mai mult decât oricând, în societatea noastră este cultivată tipologia funcţionarului supus, a adaptabilului, ca premisă a unui neototalitarism recrudescent, am considerat că este folositor a restitui aspecte din viața părintelui Radu Stanciu şi din lupta pe care a dus-o atât cu duşmanii cei din afară, cât şi cu cei dinăuntru, pentru a cunoaşte, prin antiteză, tipologia reactivă a omului dârz, capabil să ia hotărâri ghidat de propria sa conştiinţă, iar nu la ordin.

watch series