Arhimandritul Roman Braga

Format: 11,5 x 19 cm
ISBN: 978606666040
Status: momentan indisponibil

Arhimandritul Roman Braga

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Editura Doxologia

Am învăţat, cu trecerea anilor, că întâlnirile nu sunt întâmplătoare, că punerea faţă în faţă a oamenilor nu ţine decât foarte puţin de voinţa lor şi că o anume răbdare a aşteptării poate fi răsplătită, oricât de târziu, cu vederea a ceea ce ar părea imposibil. Când, prin anii 70, venerabila măicuţă Benedicta Braga îmivorbea, în chilia Prea Cuvioşiei sale de la Văratec, despre Arhimandritul RomanBraga, aflat pe atunci în Statele Unite, Părintele mi se părea un personaj de povestire hagiografică. Atâta durere răzbătea din spusele măicuţei despre suferinţele grozave îndurate de fratele său mai mic în închisoare, apoi de încercările grele prin care trecuse în Mato Groso şi care-i zdruncinaseră amarnic sănătatea, încât mă copleşeau şi pe mine tristeţea şi o milă nesfârşită faţă de călugărul de departe. Mi-l închipuiam ca pe un mucenic, palid, slab, strivit de chinurile la care fusese supus, ca o imagine dintr-o icoană bizantină. Şi nu doream altceva decât ca măicuţa Benedicta să apuce să-şi mai vadă o dată fratele înaintea sfârşitului, ca să-şi aline dorul şi durerea. 


Zoe Dumitrescu-Buşulenga

Pret: 2.50 LEI   
Momentan indisponibil


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Carti scrise de acelasi autor

    • Sunt tot mai cutremuratoare mortile de care auzim, multi citindu-le in cheie apocaliptica.  Suntem tot mai marcati de astfel de chei ale lecturii mortii.  De la filme la stiri, de la documentare la carti, suntem presati cu moartea.  Cheia trairii mortii este insa una eshatologica, legata de Inviere, nu ca simplu exercitiu de moda, ci drept clipa ontologica, plina de adancime.

      Cartea aceasta nu este una model.  Ci doar un sprijin pentru tinerii preoti in slujirea unor astfel de momente de viata pastorala.  O scrisoare de incurajare pentru familiile care trec prin astfel de momente de cumpana, deloc usoare, uneori epuizante si extrem de dureroase.  Nu o data, ci in repatate randuri am pledat pentru vindecarea de cinism pastoral a slujirii preotesti.  A adanci durerea cu bombe omiletice lacrimogene, a submina Evanghelia de dragul punerii in valoare a cunostintelor de poetica lacrimoasa, a uita sa predici, dar a nu uita sa iei iertaciuni, a ingreuna clipa despartirii prin predici interminabile, toate aceste aduc a cinism si neatentie.  Cheia pastoririi este discretia, cuvantul limpede, aerisit de snobisme, liberator de emotie, dar si plin de continut crestin.  Oamenii au nevoie sa fie sprijiniti si insotiti in drama lor.  A reduce pastorala de doliu doar la predica este o mare greseala, iar a fi neatent in construirea ei tine de o oarecare superficialitate, vecina cu lipsa de bun simt.

watch series