In semn de evlavie fata de Maica Domnului, poporul roman i-a inchinat la punerea pietrei de temelie a sfintelor lacasuri, multe manastiri si biserici de parohie.  La foarte multe manastiri de pe intreg cuprinsul tarii, care o au ca ocrotitoare pe Maica Domnului, se fac pelerinaje.  Numar mare de credinciosi participa la slujbele de priveghere inca din ajunul praznuirii.  Alaturi de vecerniile cu Litie de la parohii sau in cadrul privegherilor din sfintele manastiri, chiar si acolo unde nu este hram, se canta Prohodul Maicii Domnului.

Lucrare tarzie a lui Anton Pann, aparuta chiar in anul mortii sale (1854), Noul Anastasimatar reprezinta traducerea si adaptarea in limba romana a operei omonime compuse de Dionisie Fotino, al carui ucenic a fost autorul roman.

Lucrarea de fata este o culegere de cantari bizantine ale unor renumiti cantareti greci si romani, mai putin cunoscute fratilor nostri romani.

De asemenea au fost incluse si lucrari ale cantaretilor contemporani, pastratori fideli ai vechii traditii muzicale athonite.  La alcatuirea cartii noastre ne-am folosit, in cea mai mare parte, de lucrarea Prea Cuviosului Parinte Ieromonah Ierotei Filoteitul, caruia ii multumim calduros si pentru indemnul la alcatuirea cartii noastre si pentru bunavointa de a folosi lucrarea Sfintiei Sale ca model.

Aceasta editie a Cantarilor Sfintei Liturghii apare sub numele Dumnezeiasca Liturghie.  Continutul lucrarii a fost imbunatatit si imbogatit cu heruvice, raspunsuri, axioane si chinonice.

Notatie psaltica.

Prezentul volum cuprinde texte muzicale provenite mai ales din manuscrise aflate la sfintele manastiri, schituri si chilii din Sfantul Munte Athos, compozitii si traduceri ale renumitului cantaret roman Nectarie Protopsaltul, precum si cateva texte muzicale ale cantaretului compozitor Dimitrie Suceveanu, ale Mitropolitului Nectarie Frimu, ale Ierodiaconului Dionisie Marin, ale lui Neagu Ionescu si ale altor compozitori romani si greci.

Notatie psaltica.

Notatie psaltica.

Notatie psaltica.

Omul contemporan, care L-a refuzat pe Dumnezeu si L-a inlocuit fie prin indumnezeirea eului sau, fie prin indumnezeirea materiei, primeste foarte greu sa asculte cuvantul cuiva despre problema acestei substituiri, adica despre pacat, ca si despre continutul negativ pe care pacatul il poarta inlauntrul lui, pentru omul insusi si pentru lume.
Pe de o parte, pacatul a fost socotit ca ceva firesc si a devenit un mod de viata.  Insa faradelegea este singurul lucru impotriva firii din cadrul naturii, si impreuna cu ea moartea si diavolul.  Ceea ce descoperim insa cu tristete in lume este faptul ca ceea ce este nefiresc a fost proclamat firesc, moartea a fost numita viata, si diavolul a fost considerat Dumnezeu.
In prezenta noastra cercetare incercam intr-un mod general, comprehensibil si limpede, sa prezentam conceptiile fundamentale ale Bisericii noastre, o incercare de „pipaire” si intelegere a unei astfel de evolutii insemnate, precum cea a pacatului.  Pentru inceput ne vom opri la sensul pacatului stramosesc, fapta primului om, cu urmari directe asupra intregului neam omenesc, asa cum viaza el in evenimentul stricaciunii si al mortii.  Vom prezenta iubirea de oameni a lui Dumnezeu, Care, pentru ca sa-l mantuiasca pe om, nu indica doar binele si evitarea raului, ci El insusi experiaza urmarile stricaciunii si ale mortii, facandu-Se om.

Aceasta nu este o carte! 
Este o tragica secventa din apatica marsaluiala in care traversam aceasta Vale a Suspinelor. Viata! 

Pe doua dintre chipuri sfintite, care si-au lasat pecetea in viata Bisericii si care au trait in aceeasi vreme, le vom cunoaste in aceasta carte. Pe mai-marele melozilor si imnografilor, Sfantul Ioan Damaschinul, care este si cel mai mare dogmatist al Bisericii noastre, si pe Sfantul Cosma, episcop de Maiuma, din Palestina, un melod si imnograf la fel de insemnat, ce ne vorbesc foarte des, fara sa ne dam seama, prin sfintele slujbe ale cultului nostru.
Mai mult decat orice, la participarea totala a credinciosului la cult contribuie mestesugurile iconografiei si imnografiei
In ambele mestesuguri s-a distins, dupa cum vom vedea, Sfantul Ioan, care prin bunavointa lui Dumnezeu a trait multi ani impreuna cu Sfantul Cosma in casa parinteasca a primului si in Lavra Sfantului Sava. Acest fapt ne permite sa presupunem ca au conlucrat si la modelarea muzicii bisericesti si au influentat, dupa cum stim, determinant, tonalitatea ei.
Insa un domeniu si mai important in care a actionat mult-talentatul Damaschin a fost Teologia si indeosebi Dogmatica, pe care a sistematizat-o ca stiinta si totodata a folosit-o in infruntarea marilor erezii ale vremii lui, mai ales a iconoclasmului. In aceasta l-a intrecut pe fratele sau adoptiv, Sfantul Cosma, care insa in domeniul imnografiei nu este considerat mai prejos decat Ioan, de vreme ce Biserica i-a dat si prenumele de „melodul” sau „imnograful”.

Atat in scrierile Sfantului Siluan, cat si in cele ale Parintelui Sofronie teologia principiului ipostatic este infatisata in mod catafatic, desi continutul ei este necuprins si negrait.  La amandoi predomina acelasi element pozitiv, caci amandoi vorbesc despre un Dumnezeu cunoscut si iubit, ale Carui lumina si prezenta se salasluiesc in inima omului in chip simtit.  Dumnezeu il umple pe om cu harul Duhului Sfant intr-un mod personal si unic.  Fiecare om este o persoana, un purtator al principiului ipostatic, pentru ca este zidit dupa chipul si asemanarea Ipostasului Fiului si Cuvantului lui Dumnezeu.  Omul si-a primit principiul ipostatic prin porunca plasmuitoare a lui Dumnezeu.  Fiind zidit dupa chipul si asemanarea Facatorului sau, el vine in lume purtand in sine un principiu care, precum in Fiinta dumnezeiasca, la fel si in fiinta omeneasca, nu este nicidecum un principiu limitativ, ci unul care poate sa se dezvolte si sa se desavarseasca, pana ce se umple de plinatatea fiintei divino-umane.  Numai Dumnezeu poseda principiul originar al Fiintei, iar centrul Fiintei Sale, principiul Ei cel mai launtric, este Persoana-Ipostasul, care reprezinta temelia a tot ce fiinteaza.  La randul sau, omul, fiind chipul lui Dumnezeu, se naste in aceasta viata potential ca persoana-ipostas.  Inlauntrul sau sunt tainuite adancuri: el are puterea de a impreuna-lucra cu Ziditorul sau pentru a asimila si vesnic a purta in sine viata cea nefacuta a Dumnezeirii.  Principiul ipostatic se dezvolta si se desavarseste in om prin lupta de a reinnoi inlauntrul sau chipul dumnezeiesc si de a redobandi starea fireasca a liberei sale determinari de sine.  Acest principiu constituie un dar cu care Dumnezeu inzestreaza faptura zidita si intelegatoare, invrednicindu-l pe om sa devina cu adevarat stapan pe propria-i fire.  Principiul ipostatic devine lucrator si se reinnoieste in om atunci cand acesta primeste cercetarea luminii nezidite, care purcede de la Dumnezeul personal si Cel fara de inceput.

Arhimandrit Zaharia Zaharou

Autorul prezentului volum a fost preocupat de identitatea celor doi Dionisie inca din anii studiilor doctorale. Perseverenta lui in aceasta directie a atras atentia invatatilor din tara si din strainatate. Unul dintre ei o caracterizeaza astfel:

Continuand preocupari mai vechi, cu pasiune crescanda, Ghoerghe I. Dragulin ne propune "O opera necunoscuta a lui Dionisie Exiguul". Intarita cu metoda, sapat dupa toate regulile stiintei arheologiei aplicate in cercetarea hermeneutica, pamantul cultural al Patriei descopera tezaure tot mai multe si tot mai valoroase, care ne lumineaza trecutul indepartat si ni-l apropie. Si toate ne spun cat de devreme am intrat in cultura cu forte proprii, nu numai invatand de la altii cu geniul sincronizarii, dar producandu-ne noi insine cu oameni si opere demne de receptare in circuitul mondial.

Dionisie Exiguul isi precizeaza si isi intareste, prin cei doi cercetatori, un profil nou, de o suprafata si o insemnatate coplesitoare pentru secolul al V-lea straromanesc. (...)au urmat in cercetarea epocii o pista proprie, reusind performante in care altii care s-au ocupat de aceasta perioada nu au reusit.