O carte cu poezii pentru copii, dar şi pentru cei mari. Dincolo de întâmplările cu dovlecei, urşi, purcei, arici şi flori, poeziile ascund un tâlc duhovnicesc, înfăţişând patimi şi virtuţi ce se regăsesc în viaţa noastră de zi cu zi. Răsfoind-o, fiecare se va afla pe sine ca într-o oglindă buclucaşă. Rămâne de văzut câţi se vor îndrepta… 

Unde-s trei, puterea creşte, 
De aceea se iveşte 
Azi al treile volum 
Despre care ştiţi de-acum 
Ce conţine: poezii 
Pentru părinţi şi copii, 
Cu păuni, căţei, pisici, 
Gâşte, viţeluşi, arici, 
Pătrunjei care stau moţ 
delicate flori de colţ 
Şi-alte lucruri de sub soare 
Ce ne-nvaţă fiecare, 
În glumă sau serios 
O lecţie de folos 
La marea şcoală a vieţii. 
Toţi, în frunte cu poeţii, 
S-ar cădea să stăm atenţi, 
Ca să nu fim corigenţi! 

O interpretare pe intelesul copiilor si nu numai. Aceasta Biblie ilustrata se adreseaza tuturor celor ce vor sa inteleaga, intr-o maniera placuta scrierile biblice.

Varsta recomandata: de la cel mai mic la cel mai mare.

(lipsa text)

(lipsa text)

Preasfintitul Ieremia Zavoratul a fost cel mai bun prieten al Sfantului ­Inochentie al Hersonului. A fost cel care i-a tuns in calugarie pe Sfantul ­Teofan Zavoratul si pe Mitropolitul Macarie Bulgakov, renumitul istoric bisericesc. S-a bucurat de ­deplina dragoste si incredere a Sfintilor Filaret al Moscovei si Filaret al Kievului. Rugaciunile alcatuite de el au ­intrat in pravila zilnica a Cuviosului Ioan ­Krestiankin, marele duhovnic al Rusiei contemporane. A fost unul dintre acei ierarhi invatati care au stralucit nu doar prin lumina rece a eruditiei, ci prin caldura simplitatii si a smereniei, aratandu-se nu numai „indreptator credintei”, ci si „chip blandetelor”.

Aceasta carte reprezinta editia a treia a volumului "Re­te­tar duhovnicesc sau Doctorie duhovniceasca adunata din lume", aparut pentru prima data la in 2010.

Fără iertare – aşa cum ştim din însăşi Rugăciunea Domnească – nu se poate intra în veşnicia cea fericită de dincolo.

Fără iertare nu se intră în pacea şi liniştea sufletească de aici.

Luptându-ne cu resentimentele şi cu pornirile de răzbunare, ce tulbură de atâtea ori viaţa fiecăruia, avem nevoie, pentru a ne păstra sănătatea duhovnicească şi sufletească (să nu uităm că şi cea a trupului depinde într-o măsură însemnată de cele de mai înainte), de orice mijloc care ne poate ajuta să împlinim fundamentala poruncă a iertării.

Cartea de faţă, rod al colaborării dintre un psiholog şi un filosof, abordează dificila problematică a iertării călăuzindu-se după duhul credinţei, iar totodată vorbind limba acestui secol, ţintindu-i îngrijorările şi zbuciumurile, pentru a ne uşura calea spre bucuria iertării şi împăcării.

Lucrarea de față vine să arate că monahii nu numai că au luptat și s-au jertfit pentru credința ortodoxă și adevăr, dar foarte adesea au fost principalii, dacă nu chiar singurii lor apărători. Aveau, desigur, cu adevărat, o mare dragoste și dăruire față de viața de liniște, își dedicau cea mai mare parte din timp rugăciunii, se distingeau prin smerenie, supunere, blândețe și ascultare, dar toate acestea nu înseamnă că erau făpturi lipsite de voință sau „oi necuvântătoare”! Ascultători ai cuvântului evanghelic, monahii n-ar fi putut urma niciodată unor păstori care „nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sar pe aiurea”, căci i-ar fi socotit „furi”, „tâlhari” și „străini” și „ar fi fugit” de unii ca aceștia (cf. Ioan 10, 1-6). 
Sfântul Teodor Studitul învăța în acest sens: „Porunca Domnului grăiește să nu tăcem în vremuri de primejdie pentru credință. Căci, zice, să vorbești, și să nu taci, și: «De se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el» (Evrei 10, 38), și: «Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga» (Luca 19, 40). Fiindcă atunci când este vorba de credință, nu putem spune: Eu cine sunt? Preot? Defel. Căpetenie? Nici asta. Ostaș? De unde? Lucrător? Nici asta. Sărac, agonisindu-și hrana de pe-o zi pe alta. Nu mă privește pe mine treaba asta și nici nu cade în seama mea. Vai, pietrele vor striga, și tu vei rămâne mut și fără grijă? [...] Căci și acest sărac, dacă acum nu vorbește, în ziua judecății va fi fără de răspuns și vrednic de osândă fie și numai din pricina aceasta”.

Serghei Alexandrovici Nilus (1862-1929) este un remarcabil scriitor rus.  Fiul unei familii de emigranti elvetieni, Nilus a studiat dreptul si, dupa ce a absolvit la Facultatea din Moscova, a ajuns magistrat in Transcaucazia.  Intalnirea cu Sfantul Ioan de Kronstadt, care i-a vindecat o infectie in gat, l-a transformat profund.  In 1907, Nilus s-a mutat la Manastirea Optina, unde a trait pana la 1912.  In acest timp el a publicat mai multe carti duhovnicesti, inclusiv „Pe malul raului dumnezeiesc. Insemnarile unui ortodox”.

Nihilismul – credinta ca nu exista un Adevar absolut, ca tot adevarul este relativ – este filosofia de baza a secolului al XX-lea.  El a devenit atat de raspandit si de omniprezent in vremurile noastre, a patruns atat de adanc in mintile si in inimile tuturor oamenilor din ziua de azi, incat combaterea lui cere un efort supra­omenesc.  Miezul acestei filosofii a fost exprimat foarte limpede de catre Nietzsche in cuvintele: „Dumnezeu a murit, deci omul devine Dumnezeu si totul este posibil.”

Numai Dumnezeul crestin este in acelasi timp putere deplina si iubire deplina; numai Dumnezeul crestin, prin iubirea Lui, i‑a fagaduit omului nemurirea si, prin puterea Lui de a implini acea fagaduinta, a pregatit o Imparatie in care oamenii vor trai in Dumnezeu ca dumnezei, dupa ce vor fi fost inviati din morti.

Adevarul cel mare al creşstinismului este ca nu exista nimicire si nu exista incoerenta, ca tot nihilismul si absurdismul sunt za­darnice.  Trebuie sa redevenim crestini.  Este zadarnic, de fapt este chiar absurd, sa vorbim de reformarea societatii, de schimbarea cursului istoriei, de iesirea din epoca absurditaţii, daca nu Il avem in inimi pe Hristos; iar daca il avem, nimic altceva nu mai conteaza.

„Discernământul celor desăvârşiţi este cunoaşterea pe care o au în ei din iluminare dumnezeiască, care prin lumina ei are puterea de a lumina pe deplin cele întunecate care există în ceilalţi. Sau, cu alte cuvinte, este în general recunoscută şi se numeşte discernământ, cunoaşterea şi înţelegerea fără greşeală a voii lui Dumnezeu în orice vreme şi orice loc şi orice împrejurare, care se pare că există doar în cei curaţi la inimă, la trup şi la gură” (Sfântul Ioan Scărarul,  Cuvânt despre discernământ).

Discernământul, care constituie obiectul acestei cărţi, este condiţia de bază a judecării corecte în orice problemă, şi cu atât mai mult este necesar pentru a da un răspuns corect în problemele duhovniceşti. Pentru dobândirea şi cultivarea discernământului duhovnicesc, de mare ajutor este studierea vieţilor şi învăţăturilor Părinţilor şi Sfinţilor Bisericii noastre, fiindcă din acestea învăţăm că Părinţii abordau cu discernământ diferite cazuri şi probleme ale vieţii duhovniceşti. Pentru a-i ajuta pe creştinii interesaţi, scriitorul a adunat în această carte foarte multe întâmplări care lămuresc corecta abordare a diferitelor chestiuni duhovniceşti.

Fie ca această carte să se dovedească un ajutor lămuritor şi folositor pentru toţi cei care se ocupă cu călăuzirea duhovnicească a semenilor lor, precum duhovnicii, părinţii, dascălii etc.