Biserica este inzestrata de Dumnezeu cu puterea de a oferi raspunsul teologic la provocarile lumii contemporane si de a gasi solutii viabile, care sa protejeze si sa orienteze umanul, asezandu-l salutar in comuniune cu Dumnezeu.  In relatie cu stiinta, teologia nu se gaseste in raport de subordonare, ci de conlucrare, adica de sinergie dinamica, avand aceeasi vocatie unica: restaurarea si autodepasirea conditiei umane, prin orientarea hristocentrica si nu umanist-antropocentrica.  Doar in Dumnezeu, omul este capabil sa-si depasesca conditia si sa inteleaga taina Universului, contempland rationalitatea sa, citind semnele prezentei lui Dumnezeu...

Am scris acest volum gandindu-ma la tinerii de astazi care cauta sa-si defineasca identitatea intr-un ev al dezradacinarii religioase si culturale, la necesitatea omului contemporan de a avea un reper moral, intr-un timp al crizei de modele.

In acest sens, intorcandu-ma la un model desavarsit, am ales din buchetul experientelor mele duhovnicesti cateva mai reprezentative care sa exprime ganduri si trairi pe care le-am experiat in preajma unor corifei ai Ortodoxiei si am gandit sa le ofer spre publicare Editurii Filocalia a Arhiepiscopiei Romanulu si Bacaului, in anul comemorativ al marilor personalitati ecleziastice din eparhii.

Postul Mare este cea mai complexa parte a timpului liturgic din anul bisericesc.  Este timpul in care oamenii incearca sa-si schimbe maniera de viata si sa fie indreptati in fata propriilor constiinte.  Postul Mare este conceput ca un timp al reinnoirilor, al pregatirilor pentru a primi de la Dumnezeu harul cel tamaduitor al pocaintei, care produce schimbarea substantiala a modului de a gandi si a faptui.

Nu numai noi, ci intreaga lume ortodoxa isi marturiseste in zilele noastre aceeasi credinta si aceeasi evlavie fata de Sfanta intregii Ortodoxii si asteapta de la ea puterea data candva celor adunati langa racla sa, in 1642: puterea de a face din Ortodoxie si din solidaritatea ortodoxa aluatul unei lumi pentru care ziua de maine sa nu mai apara la orizont ca o gaura neagra, capabila sa inghita totul.  In felul acesta incepatorul rautatii va fi inca o data invins de catre aceea care a primit de la Dumnezeu aceasta nemarginita putere si aceasta suprema misiune, precum si de catre cei ce cu credinta i se roaga ei si Maicii Domnului: Din valul ce ne bantuie, inalta-ne, ne mantuie.

Personalitate covarsitoare a ierarhului Melchisedec Stefanescu il recomanda posteritatii ca fiind, in aceeasi masura, teolog erudit, istoric vizionar, om de liter si abil diplomat.  Opera sa integrala reliefeaza preocuparile si aptitudinile diverse ale unui om total, care a inteles necesitatile si rolul Bisericii in structura identitatii unui neam pe care l-a iubit cu toata fiinta sa.

Lecturand paginile acestor poeme scrise in vremea sarbatorii, a intamplarilor si evenimentelor speciale, unele dorite altele mai putin dorite, sau a meditatiei pesonale, veti descoperi extraordinarul si in acelasi timp, cotidianul experientei duhovnicesti, exprimate cu o sensibilitate si cu o mare bogatie a nuantelor, ce nu pot fi decat rodul intalnirii darurilor personale si inspiratiei Duhului.

(lipsa text)

Reeditarea Sfintei Evanghelii, carte de cult fundamentala a Bisericii Ortodoxe, reprezinta un eveniment editorial de mare importanta in spatiul cultic si cultural al acesteia.  Privita din perspectiva functiei sale liturgice, Sfanta Evanghelie are consistenta si coerenta unei singure scrieri, desi insumeaza pericope din toate cele patru Evanghelii ale Noului Testament.  Marturia apostolica arata limpede existenta, in fapt, a unei unice Evanghelii, aceea "a lui Dumnezeu [...] despre Fiul Sau" (Rom. 1,1-3), adica a lui Iisus Hristos.  Sfintii Apostoli insisi au propovaduit o singura Evanghelie, adica au transmis un singur mesaj unitar despre Hristos, consemnarea ulterioara in scris a acestui mesaj conducand la redactarea celor patru ,,versiuni" scripturistice ale sfintilor evanghelisti, scriitori diferiti, inspirati insa de acelasi Duh Sfant, unicul si adevaratul Autor al Evangheliei.  Sensul cel mai adanc al acesteia, nu doar etimologic, ramane acela de "veste buna", termenul "evanghelie" nereferindu-se asadar doar la vestea in sine, ci si la lucrarea apostolica de propovaduire a ei in vederea chemarii oamenilor la mantuire.  Sensul primar al termenului "evanghelie" trimite la faptul că Dumnezeu, prin Fiul Sau devenit Om, Iisus Hristos, a implinit promisiunea profetica vetero-testamentara a rascumpararii neamului omenesc din starea de cadere ontologica in pacat si moarte, daruindu-i mantuire si viata vesnica.

Din Cuvantul inainte al Preaferictului Parinte Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

(lipsa text)

Fiecare pilda rostita de Mantuitorul nostru Iisus Hristos are un talc si un scop precis: constientizarea iubirii lui Dumnezeu fata de om, dar si datoria omului de a raspunde acestei iubiri paterne, in vederea mantuirii.

Aceasta carte reprezinta o incercare timida de a revaloriza, pe alta cale decat amvonul bisericii, textele pildelor.

Cartea Profetului Isaia este scrierea vechitestamentară cea mai iubită, apreciată şi cel mai frecvent citată, atât în Noul Testament, cât şi în operele Sfinţilor Părinţi. Fericitul Ieronim spunea în prologul comentariului său că Isaia este mai degrabă evanghelist şi apostol decât profet, întrucât nici o altă scriere profetică nu propovăduieşte limpede atât de multe taine despre Hristos şi despre Biserică precum această carte: activitatea Sf. Ioan Botezătorul, naşterea Domnului din Fecioară, minunile Sale, patimile, moartea şi Învierea Sa, precum şi chemarea neamurilor la credinţa în Mântuitorul. 

Comentariul la Isaia se deosebeşte de majoritatea scrierilor exegetice ale Sfântului Ioan Gură de Aur prin faptul că nu este scris în formă omiletică, ci ca o analiză sistematică, verset cu verset a textului. Între puţinele scrieri exegetice în această formă s-ar mai putea menţiona: Comentariu la Iov, recent tradus în limba română, şi Comentariu la Epistola către Galateni. Stilul comentariului este simplu, clar, precis, metodic, fără digresiuni morale, fără introduceri sau formule trinitare finale, fără atenţionări directe adresate publicului, fără nimic ce ţine de stilul oral, omiletic. 

Comentariul Sfântului Ioan Gură de Aur la Isaia este una dintre cele mai remarcabile capodopere exegetice vechi-testamentare, deosebindu-se de toate celelalte comentarii patristice prin trasăturile specifice scrierilor sale: subtilitatea, profunzimea şi logica ideilor susţinute, cursivitatea, eleganţa şi frumuseţea stilului, discernământul, prudenţa şi dragostea cu care alege bucatele potrivite pentru ospăţul duhovnicesc al cititorilor săi, maturitatea şi înălţimea duhovnicească a învăţăturilor, care sunt la fel de vii şi de mişcătoare pentru orice fiu al Bisericii din toate timpurile. 

Traducerea textului de faţă a fost efectuată după ediţia critică Sources Chrétiennes, no. 304, Jean Chrysostome, Commentaire sur Isaïe, texte critique et notes par J. Dumontier, Les Éditions du CERF, Paris, 1983. 


Omiliile despre Ozia au ca punct de pornire exegeza viziunii de la începutul capitolului al 6-lea din profeţia lui Isaia, în special Is. 6, 1-3, pe care o regăsim tâlcuită şi în comentariul Sfântului Ioan Gură de Aur la primele opt capitole din Isaia. Comparând cele două texte, se pot sesiza numeroase asemănări între ele în ce priveşte conţinutul şi învăţăturile pe care le mărturiseşte Sfântul, precum şi deosebiri, mai ales stilistice, legate de accentul care se pune pe anumite aspecte. 

Comentariul la Isaia este scris într-o manieră ştiinţifică, menit a fi o lucrare exegetică destinată lecturii, pe când omiliile la Ozia au un caracter oral, aparţinând genului omiletic. Omiliile la Ozia prezintă îndemnuri către public, apostrofări, referiri la viaţa de zi cu zi şi ample divagaţii polemice şi morale. Comentariul la Isaia, dimpotrivă, are un stil direct, scurt, concis şi mult mai elevat. 

Problemele dogmatice, dezbătute pe larg în comentariu, sunt sugerate doar în treacăt în omilii. Astfel, dacă în comentariu Sfântul demonstrează limpede, cu numeroase argumente scripturistice, că în capitolul al şaselea Profetul Isaia a văzut doar ceea ce se putea vedea prin pogorământ, nicidecum însăşi firea lui Dumnezeu – care nu poate fi cunoscută deplin nici de oameni nici de îngeri –, în omilie se limitează doar la a îndeamna pe credincioşi să nu fie curioşi cu privire la modul în care Profetul Isaia spune că L-a văzut pe Domnul. În comentariu, Sfântul identifică lămurit „tronul”, „şederea” lui Dumnezeu, poziţia serafimilor ca antropomorfisme cu semnificaţie simbolică, pe când în omilii abia menţionează că nu trebuie să socotim că acele puteri netrupeşti ar arăta în realitate cu picioare şi aripi cum le descrie profetul. În comentariu, tripla invocare a sfinţeniei lui Dumnezeu de către serafimi este explicată în sens trinitar, pe când în omilii accentul cade pe faptul că de la venirea Mântuitorului au fost învredniciţi şi oamenii să cânte acest imn al sfinţilor îngeri care stau mereu în preajma tronului lui Dumnezeu, şi că este necesar ca înaintea jertfelnicului să ne asemănăm în trăire şi evlavie cu serafimii. Comentariul analizează textul scripturistic inclusiv din punct de vedere filologic: de ce sunt utilizate anumite timpuri verbale, ce semnifică în limba ebraică anumiţi termeni sau nume mai relevante, pe când în omilii Sfântul se străduieşte să nu aglomereze memoria ascultătorilor cu prea multe date istorice sau ştiinţifice, căutând să facă discursul cât mai captivant prin jocul de imagini surprinse, îndemnuri morale şi un limbaj cât mai pe înţeles omului simplu. În comentariu, Sfântul Ioan evită tâlcuirea alegorică a cărbunelui de pe jertfelnic precum şi a altor numeroase alegorii, cel mult menţionându-le ca pe lucruri binecunoscute ascultătorilor de la alţi tâlcuitori, cu care este sau nu de acord, insistând mai ales pe înţelegerea literar-istorică a textului, pe când în omilii pune accent chiar pe semnificaţia tipologică şi liturgică a tronului, a jertfelnicului, a cărbunelui de pe jertfelnic, îndemnând credincioşii să se pregătească pentru apropierea de Sfintele Taine cu tot atâta teamă şi bucurie pe cât au văzut, cu ajutorul Profetului Isaia, că au şi serafimii. 

Ingrid Bauer

„Cum aș putea să exprim în câteva cuvinte ce mi-a dăruit acest om sfânt? Singurul lucru pe care îl pot spune este că în preajma sa simțeam că Dumnezeu este viu, iar fericitul Stareț era un «organism viu». Așa cum viața biologică se transmite din generație în generație prin organisme vii, nu moarte, tot astfel și viața duhovnicească se transmite de la o generație la alta prin organisme vii, precum Sfântul Paisie.

A fost un teolog empiric, trăitor, un mare sfânt al Bisericii noastre, deși nu a studiat teologia la școli înalte. Se distingea printr-o minunată simplitate, în care întrezăreai o adâncă maturitate duhovnicească. Spunea cuvinte dintre cele mai simple, de multe ori pline de umor, care aveau o putere uimitoare. Cuvântul său cădea în sufletul fiecărui om asemenea fulgilor de nea care se aștern pe pământ lin, dănțuind. Îmbracă totul în alb și pătrund adânc în lăuntrul de ape al pământului. Cuvântul său pătrundea, așadar, în chip simplu, în inima oamenilor.

Și înainte și după canonizarea sa, viața și învățătura Sfântului Paisie au avut și au o înrâurire asupra întregii lumi. Aș putea spune că este un Stareț contemporan al tuturor, universal”.