A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

In zilele noastre, foarte multi oameni care au cunoscut adancurile întunecoase ale necredinţei, dar din mila lui Dumnezeu au fost scoşi din acest iad şi chemaţi la lumină, se nasc la o nouă viaţă, cu totul diferită de aceea pe care au trăit‑o până acum. Se poate însă întâmpla ca omul să nu-şi simtă bolile duhovniceşti, şi dacă nu-şi obişnuieşte privirea să fie atentă la neputinţa sufletului nu se va lipi de el pocăinţa lăuntrică. Fără aceasta, viaţa duhovnicească nu va avea un reper, şi el se va abate pe un drum greşit. Este important ca de la bun început viaţa duhovnicească a credinciosului să ia o orientare corectă, iar pentru aceasta e necesar să-i vorbim despre viclenia patimilor lăuntrice, să-i deschidem ochii asupra acelei lumi lăuntrice întunecate cu care el urmează să se lupte şi care deseori se ascunde sub masca virtuţii şi a dreptăţii. 
Scopul acestei cărţi a arhimandritului Lazăr Abaşidze, sihastru din Munţii Georgiei, este ca sprijinindu-se pe îndru¬mările Sfinţilor Părinţi din vechime şi ale Părinţilor timpurilor din urmă să-i deştepte, să-i pună în gardă, să-i protejeze pe creştinii începători arătându-le unele curse tainice ale bolilor sufleteşti ascunse, profunzimea căderii noastre şi viclenia duhurilor rele, încât să poată observa şi evita şi singuri „virtuţile” exterioare sub care pot fi ascunse mişcări tainice ale sufletului bolnav. 

Aceasta carte, tiparita acum pentru prima data in romaneste, a fost alcatuita de unul dintre marii Cuviosi ai Palestinei crestine: Sfantul Antioh Pandectul, monah din Lavra Sfantului Sava cel Sfintit.  Una dintre rugaciunile lui a fost cuprinsa in pravila de seara a fiecarui crestin, iat alta in randuiala Pavecernitei - dovada a marii pretuiri de care s-a bucurat, ca traitor si ca scriitor, din partea Bisericii Sobornicesti.

Dupa cum spunea Sfantul Nectarie din Eghina, care a reeditat originalul grecesc la inceputul veacului trecut, "aceasta lucrare este vrednica de citit si plina de indemnuri cat de poate de folositoare...  Fiecare cap trateaza o anumita tema morala, asa incat lucrarea, in ansamblul ei, alcatuieste un frumos sistem de teologie morala, impletit din cuvintele Sfintelor Scripturi si ale vechilor Dascali ai Bisericii...  In capetele acestea scriitorul a cuprins pe scurt, cu cuvintele sale, Sfanta Scriptura a Vechiului si a Noului testament, asa incat nici sa nu fie grea cartea, nici sa nu fie lasat deoparte vreun lucru dintre cele care tin de folosul si mantuirea sufletului".

Scrisa pentru o obste de calugari bejenita in urma restristilor vremii, cu scopul de a tine locul INTREGII biblioteci a manastirii lor, aceasta lucrare a fost conceputa ca o CARTE DE CAPATAI a crestinului, ce poate fi purtata oriunde cu usurinta si reprezinta, asa cum arata Sfantul Nectarie, o enciclopedie completa a cunostintelor morale necesare pentru viata duhovniceasca, folositoare pentru calugari si mireni deopotriva.

In viaţa oricăruia dintre noi este prezentă, în mod inevitabil, şi moartea. Suntem nevoiţi să ne despărţim, de‑a lungul existenţei noastre pământeşti, de oameni apropiaţi şi dragi, şi aceste despărţiri ne pot adeseori traumatiza profund, pentru multă vreme. Lămurindu‑ne moartea şi doliul din tripla perspectivă teologică, psihologică şi culturologică, captivanta carte a părintelui Filoteu Faros, de o uimitoare erudiţie şi profunzime, ne ajută să trecem cu bine peste aceste momente grele din viaţa noastră, primind folos duhovnicesc şi nădejde în locul traumelor şi rănilor sufleteşti.
„Redactarea unui studiu care tratează despre moarte şi doliu se confruntă cu o mare dificultate, pentru că moartea şi doliul, care au fost dintotdeauna într‑o anumită măsură teme nedorite, în zilele noastre au devenit aproape intolerabile. Creştinismul nu numai că n‑a evitat, dar a şi biruit cu desăvârşire moartea, şi de aceea este şi singurul care poate şi trebuie să răspundă nevoii imperioase a unei înfruntări a morţii şi doliului, pe care civilizaţia contemporană a învăluit‑o într‑o tăcere discretă.”
Pr. Filoteu Faros

Ancorate in realitatea contemporana, izvorand dintr‑o bogata si profunda experienta duhovniceasca, insufletite de dorinta de a ne ajuta sa aprofundam viata spirituala, aceste indrumari se adreseaza tuturor celor care simt nevoia de a fi cat mai aproape de Dumnezeu in fiecare zi a vietii lor.  Asa cum ne marturiseste parintele Trifon: „Nu exista onoare mai mare acordata omenirii decat darul de a ne putea apropia de Dumnezeu si a I ne adresa in rugaciune la tot ceasul din zi sau din noapte, in orice circumstanta a vietii ne‑am afla. (...) Incepand fiecare zi cu gandul ca Dumnezeu nu e undeva, departe de noi, ci se afla intr‑o interactiune reala cu noi, nu va trece mult timp si vom simti acest adevari in mod viu si concret.  Vom incepe sa vedem cu ochi noi si sa auzim cu urechi noi cat de aproape e Dumnezeu in fiecare clipa a vietii noastre."

O pictoriță vizionară, de înaltă spiritualitate ortodoxă, Olga Greceanu (1890-1978) a fost una dintre cele mai apreciate artiste din perioada interbelică. Pe lângă expozițiile din țară și din străinătate, unde s‑a făcut deosebit de apreciată, prin stilul său neobizantin, Olga Greceanu a pictat biserici, a întocmit un monumental Dicționar creștin ortodox, dăruit în manuscris Patriarhiei Române, a scris cărți de artă și de meditații profund religioase. A fost o ferventă participantă a „Rugului Aprins”, fiind o apropiată a arhimandritului Benedict Ghiuș, căruia i‑a încredințat spre păstrare manuscrisele pe teme biblice. A fost singura femeie care a predicat în biserică cu aprobarea Patriarhului Justinian Marina.
Cum se explică faptul că astăzi marele public şi în special tineretul nu ştiu aproape nimic despre o creatoare cu o activitate atât de importantă, de la dispariţia căreia s‑au împlinit în 2008 doar trei decenii? Încă din timpul vieţii ei, pe măsură ce se instala dominaţia comunistă, Olga Greceanu era împinsă la marginea societăţii, socotită indezirabilă atât prin origine, cât mai ales prin propaganda religioasă deschisă pe care o făcea. Nu a mai fost pomenită în cărţile de istoria artei, volumele scrise de ea au fost dosite, picturile din instituţiile publice – acoperite cu var, iar la conacul ei din comuna Bălteni, judeţul Dâmboviţa, pereţii pictaţi de ea au fost dărâmaţi, iar cărţile, arse. Şi astfel asupra Olgăi Greceanu s‑a aşternut uitarea.
Manuscrisele predicilor, ascunse până azi, sunt puse acum pentru prima oară la dispoziţia cititorilor, înlesnind reconstituirea comunicării orale, care este efemeră. Volumul de faţă aduce la lumină puterea neobişnuită şi talentul Olgăi Greceanu de a interpreta în chip tulburător modern mesajul divin cuprins în Evanghelii.

Vorbind de Dascalii cei intelepti
Si pe Theodorit il trec in randul lor
Ca pe-un barbat dumnezeiesc, ca pe un Dascal mare,
Ca pe un stalp neclintit al Ortodoxiei.
Iar de s-a si clintit odata din intamplare,
Om era: nu-l osandi, omule,
Ca nu atat din rea-credinta s-a clintit,
Cat purtat de sfada cea apriga.
Ce, trebuia sa-l intreaca pe Chiril in toate cele,
Si ca dogmatist, si ca scriitor?
Pe deasupra, s-a indreptat –
Iar in toate celelalte privinte
Vazandu-l cu nimic mai prejos decat Pastorii cei mai mari,
Cu bun temei il scriu aici in ceata lor.

Sfantul Ioan al Efhaitelor
(epigrama din Anthologia Graeca)