Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

In cuprinsul lor, Proloagele nu sunt altceva decat o largire si o talcuire a Calendarului, care el insusi este numai o parte din Cartea cea tainica a Vietii (Apocalipsa 3:5).  Spun numai o parte, pentru ca nu sunt pomenite toate, ci numai o mica parte din multimea fara de numar a fericitelor suflete ce au urmat cu ravna lui Hristos, au implinit Legea Lui si au mostenit Imparatia Sa cea vesnica.  Toate numele lor, stiute si nestiute de noi, sunt scrise in Cartea cereasca a Vietii, iar Calendarul nostru este doar o mica parte din acea necuprinsa Carte a Vietii, cunoscuta intru totul numai de Judecatorul cel Vesnic si Atoatestiutor.

In Biserica Ortodoxa, Sfantul Gherasim din Kefalonia este cel mai cunoscut sfant izgonitor al demonilor.  De secole, moastele sale, intregi si neputrezite, stau dovada a sfinteniei sale.  In ziua de astazi multi crestini au o conceptie despre diavol si despre lucrarile acestuia inspirata din filme de groaza, din scrieri new-age-iste sau din articole moderniste care incearca sa demonstreze ca diavolul e o creatie a mintii fanaticilor religiosi.  Si nimic mai mult.  Un fel de bau-bau de speriat adultii, pentru ca acestia sa nu porneasca irevocabil pe calea imoralitatii.  Dar lucrurile nu stau deloc asa.  Dupa cum ne arata paginile Sfintei Scripturi, diavolii sunt ingeri cazuti, care incearca sa ii atraga pe oameni pe calea pierzaniei.  Diavolii exista.  Dar, asa cum exista diavoli si oameni care ii slujesc, tot asa exista si Dumnezeu si oameni care fac voia Sa.  Sfantul Gherasim a fost un mare rugator, un mare postitor, un mare nevoitor.  Si, pentru ravna sa, Dumnezeu i-a daruit multime de harisme.  Fie ca, prin aceasta carte, cititorii romani sa capete evlavie fata de acest rob al lui Hristos si, pentru rugaciunile sale, sa prinda curaj in lupta cu puterile intunericului.

                  Pe masura ce cautatorul adevarului patrunde inlauntrul sau, in universul sau launtric, de indata ii devine tot mai limpede faptul ca cel mai important si cel mai necesar lucru este sa se cunoasca pe sine insusi, sa cunoasca natura sufletului sau, sa afle natura cunoasterii sale.  Astfel, aceasta a devenit problema principala, nu numai pentru sustinatorii idealismului si criticismului gnoseologic, ci si pentru sustinatorii materialismului si dogmatismului gnoseologic.  Taina cunoasterii se reduce din ce in ce mai mult la taina organizarii personalitatii umane si a mijloacelor sale de cunoastere.  Tot mai mult se simte si se marturiseste, fie constient, fie inconstient, ca in fiinta tainica a persoanei umane, ca intr-o gramada de graunte adunate la un loc, converg razele tuturor misterelor fizice si metafizice.  Taina cunoasterii se dezvolta si ia amploare in complexa taina a persoanei.  Originea, limitele si criteriile cunoasterii se pierd in necunoscutul mister, in confuza configuratie a persoanei umane, iar problema cunoasterii devine o problema fundamentala.

Sfantul Iustin Popovici

Pe urmele „Rugăciunii lui Iisus”, din pustia Nitriei a Egiptului în Sfântul Munte și pe insulele  Solovățului din Marea Albă.Deși este mirean, nu șovăie să se caracterizeze pe sine cu însușiri pe care unii le consideră potrivite doar pentru preoți și monahi. Este un isihast și colivad filocalic. Firește, nu în faptă, pentru că este personificarea păcatului, ci în crezurile și în dorințele lui sufletești.Filocalic, pentru că spiritul și litera Filocaliei Părinților Niptici îi fac sufletul să tresalte. Isihast, pentru că învățătura Sfântului Grigorie Palama despre experiența omenească a Luminii necreate a dat sens căutărilor lui. Adică, după cum scrie Sfântul Siluan Athonitul în capitolul „Despre pace”, una e să crezi în existența lui Dumnezeu, și alta să-L cunoști pe Dumnezeu întru Duhul Sfânt. Vrea să creadă că este și colivad, fiindcă nu acceptă nicio concesie în fața adevărului și a Tradiției Bisericii.

În viața preoțească, păstorul este dator să se întâlnească în fiecare zi cu oameni care poartă poveri, uneori ușoare, alteori grele, iar câteodată cu anevoie de dus. Întrebările pe care aceștia le pun sunt adesea fără răspuns. Și totuși ei au sentimentul că preotul are răspunsuri și rezolvări gata pregătite. Durerea este de așa natură, că oamenii insistă și cer un răspuns, o licărire de lumină, o speranță...

Cam așa am început și eu să scriu această cărțulie. Cu mult timp în urmă, o studentă, fiind zdrobită de moartea neașteptată a tatălui ei, voia să mă vadă. Am discutat împreună mult timp. Mi-a vorbit despre familia ei, cât de unită și de iubită era, dar un infarct a năruit totul. „Dumnezeu este nedrept”, îmi tot spunea ea. Înainte de-a apuca să-și revină, s-a trezit cu o altă lovitură. O rudă de-a ei, care îi era ca un al doilea părinte, a plecat pe neașteptate. Deznădejdea o copleșea. „Orice mi-ați spune, Dumnezeu e nedrept...”

Desigur, poate că timpul e cel mai bun medic, îndeosebi pentru cei care se confruntă cu un deces. Doar că întrebările rămân, chiar dacă intensitatea lor e mai mică. Așadar, Dumnezeu e drept sau nedrept? Ce înseamnă dreptatea lui Dumnezeu și cum se împacă ea cu iubirea Lui? Dumnezeu pedepsește sau iartă?

Tema este foarte vastă și presupune multe problematici. În paginile care urmează, vom încerca să prezentăm câteva abordări într-un mod cât mai simplu și pe înțeles pentru majoritatea oamenilor simpli, care de multe ori sunt inundați de întrebări și caută cu disperare o rază de mângâiere. Este de prisos să mai subliniez că această carte nu are pretenții științifice. Ea este o expresie a grijii pastorale față de poporul lui Dumnezeu care flămânzește și însetează după adevăr.

Nectarie al Argolidei

Una dintre cei mai mari Nebuni din Rusia este sfânta și fericita Xenia din Petersburg, care repeta în secolul al XVIII- lea, secolul despotismului luminat, faptele părinților Bisericii, părinți care au trăit cândva, demult.

Ea însăși a văzut cât de nestatornică și de efemeră este lumea pământească, și după douăzeci și șase de ani de viață fericită și îndestulată a părăsit totul pentru a se cufunda în durerea omenească.

Prin viața sa ea a demonstrat cât de fals și de inutil este tot ceea ce este lumesc și pământesc și pe care ni-l dorim

Am numit-o fericită, pentru că totdeauna era cu mintea la Dumnezeu, în lumea rugăciunii fără întrerupere.