Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cartea cuprinde 30 de acatiste ale sfintilor precum Sf Marcu, Sf Arhanghel Gavriil, Sf Sava de la Buzau, Sf Efrem cel Nou, Sf Arhanghel Mihail, Sf Elisabeta.

Biblia Bartolomeu Anania

Biblia sau Sfânta Scriptură – Versiune diortosită după Septuaginta, redactată È™i adnotată de Mitropolitul BARTOLOMEU VALERIU ANANIA

Dacă vei deschide Cartea din simplă curiozitate sau deprindere, spre a-È›i împlini nevoia de a È™ti, È™i dacă ai străbătut-o ca pe un simplu act de cultură, fii sigur că n’o vei uita. Dacă ai zăbovit asupră-i cu un oarecare interes lingvistic, vei fi aflat că în ebraică È™i în greaca veche sunt semănate cuvinte, fraze È™i denumiri eterogene, împrumutate din culturile cu care autorii biblici s’au învecinat sau din altele pe care nici ei È™i nici părinÈ›ii lor nu le-au È™tiut. Dacă ai citit-o numai ca pe o operă literară, iată că ai gustat într’însa belÈ™ug de genuri È™i specii, poezie lirică È™i epică, istoriografie, legislaÈ›ie, imnuri sacre È™i sapienÈ›iale, pagini profetice È™i apocaliptice, proze scurte È™i nuclee de roman, scenarii dramatice È™i eseuri filosofice, sentinÈ›e aforistice È™i incantaÈ›ii prozodice… Dacă ai cercetat-o cu un ochi critic necruÈ›ător, vei fi descoperit È™i ceea ce, în fapt, căutai: naivităÈ›i, inadvertenÈ›e, lacune, suprapuneri, distorsiuni, interpolări, paralelisme È™i multe alte metehne care te vor sminti în măsura în care te vei opri aici.

Dacă, pentru nevoia de a înÈ›elege, o vei cerceta a doua È™i a treia oară, mai cu de-amănuntul, cu’ncetineli È™i reveniri, dacă-È›i vei pune gândul pe textul din faÈ›ă È™i pe cele paralele, însemnate alături, atunci cugetul tău va fi în stare să pipăie înÈ›elesurile din spatele cuvintelor, să pătrundă în luminiÈ™urile alegorice ale întâmplărilor, să desluÈ™ească de ce jertfa lui Avraam, de pildă, s’a petrecut ca fapt istoric la vremea ei, dar „È™i’n prefigurare” pentru vremile din urmă. În acelaÈ™i timp, reliefurile noilor tale lecturi îÈ›i vor deschide calea de acces către întreaga cultură europeană, în tot ce are ea mai înalt È™i mai frumos de-a lungul ultimului mileniu.

Dar dacă, pentru nevoia de a cunoaÈ™te, te vei deprinde s’o citeÈ™ti nu atât pe dinafară, cât mai ales pe dinlăuntru, dacă sufletul È›i se va aprinde în văpaia celor ce se întraripează cu dumnezeiescul dor, atunci dorul acesta îÈ›i va descoperi că, de vreme ce toate cărÈ›ile acestei CărÈ›i au fost scrise de dragul unui singur personaj, Iisus Hristos, prevestindu-L È™i vestindu-L, È™i de vreme ce Iisus Hristos a venit în lume de dragul unei singure făpturi, omul, înseamnă că toată Cartea se îndreaptă spre o singură fiinÈ›ă, care eÈ™ti tu, cititorule. Dacă o ocoleai, ar fi fost să treci pe-alături de propria ta viaÈ›ă; dar fiindcă È›i-ai asumat-o, a fost să te descoperi pe tine sieÈ›i. Acum, ajutat de SfinÈ›ii PărinÈ›i ai Bisericii È™i, la nevoie, de însemnările din josul paginii, vei pătrunde în adevărurile de credinÈ›ă È™i în sensurile adânci ale Scripturii, adică în lumina lecturii ei duhovniceÈ™ti, singura care te ridică deasupra lui a È™ti È™i deasupra lui a înÈ›elege, anume în văzduhul lui a cunoaÈ™te, acolo unde cuvintele redevin Cuvânt È™i eternitatea te îmbie la ViaÈ›ă; căci „viaÈ›a veÈ™nică aceasta este: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, È™i pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis”.

Odată ajuns aici, nu-È›i mai rămâne decât Bucuria.

ÎPS Bartolomeu Anania

(lipsa text)

Cea mai înaltă cale de vieţuire a omului pe ­pământ este învățătura Mântuitorului Iisus Hristos, iar asta înseamnă că pentru fiecare dintre noi lucrul cel mai de folos este să-­și rânduiască viața potrivit cuvintelor Domnului. Criteriile de tâlcuire a învățăturilor Mântuitorului nu sunt altele decât Sfânta Scriptură, Sfinții Părinți, inima deschisă către Dumnezeu, logica, bunul simț și limpezimea rațiunii – pe care Domnul le-­a dat omului pentru ca el să poată deosebi binele de rău şi înțelege toate lucrurile care îi sunt de trebuinţă în viaţă.

Predica de pe Munte reprezintă temelia învăță­turii Mântuitorului Iisus Hristos – glasul ce vine de la Tronul lui Dumnezeu, lumină cerească ce luminează viețile oamenilor.

Înconjurat de popor, Fiul lui Dumnezeu Şi­-a început Predica de pe Munte arătându­-ne care sunt Fericirile, pentru ca omul să împlinească scopul existenței sale: acela de a fi fericit...

Sfinţii Cosma şi Damian erau fraţi, de neam din Asia, având tată păgân şi mamă creştină, anume Teodotia. Aceasta, după moartea bărbatului ei, a trăit în văduvie, având vreme liberă şi fără piedici şi a slujit cu sârguinÈ›ă lui Hristos, închinându-È™i toată viaţa lui Dumnezeu. Ea s-a făcut ca văduva aceea pe care o lăuda Apostolul, când zicea că văduva cea adevărată şi singură nădăjduieşte spre Dumnezeu şi petrece în rugăciuni şi în cereri, ziua şi noaptea. Deci, precum vieţuia Teodotia, cu plăcere de Dumnezeu, aşa îi învăţa şi pe iubiţii săi fii, Cosma şi Damian, căci i-a hrănit cu bună învăţătură, în credinţa creştinească şi cu dulceaţa dumnezeieştii Scripturi, povăţuindu-i spre toată fapta bună. Iar ei, venind în vârstă desăvârÈ™ită, petrecând în legea Domnului şi deprinzându-se în viaţa cea fără de prihană, s-au făcut ca doi luminători, strălucind pe pământ cu faptele cele bune. Pentru aceasta au şi luat de la Dumnezeu darul tămăduirii, dând sănătate sufletelor şi trupurilor, vindecând tot felul de boli, tămăduind toate neputinţele şi izgonind duhurile cele viclene. Dar ajutau nu numai oamenilor, ci şi dobitoacelor şi nu primeau nimic pentru aceasta de la nimeni, căci toate acestea le făceau nu pentru avere, adică să se îmbogăţească cu aur şi cu argint, ci pentru Dumnezeu, ca să arate către El dragostea lor, prin dragostea
cea către aproapele; nici nu doreau slava omenească prin aceste tămăduiri, ci slava lui Dumnezeu. Ei tămăduiau neputinţele pentru slava numelui Domnului lor, Care le-a dăruit puterea de a tămădui. Dar nu cu buruieni, ci cu numele Domnului izbăveau de boli, fără plată şi fără să aştepte mulţumire, împlinind porunca Celui ce a zis: În dar aţi luat, în dar să daţi. Pentru aceea au fost numiţi de cei credincioşi, doctori fără plată sau fără de arginţi. Astfel, petrecându-se viaţa lor cu bună credinţă, în pace s-au sfârÈ™it. Şi nu numai în viaţa lor, ci şi după moarte s-au preamărit prin felurite minuni, pentru care se cinstesc de Biserică.

„Viata si moartea Maicii Maria Skobtova (1891-1945) - gazata si incinerata in lagarul de la Ravensbruck - sunt profetice pentru ortodocsii de azi, pentru atatia tineri care doresc iubirea si riscul, dar nu mai stiu unde anume se gaseste Dumnezeu. Dumnezeu e in inima fiintelor si a lucrurilor, in insasi densitatea materiei, in suferinta si creatia care transfigureaza lumea. Aceasta transfigurare a lumii cere contemplatia creatoare, dar si iubirea activa, compatimirea personala cea mai sfasietoare dar si reinventarea vietii.

Indragostita de Hristos, de dreptate, de saracie si de frumusete, Maica Maria a fost o poetesa a vietii.

Destinul Maicii Maria - patimile ei, compatimirea ei, patimirea ei - subliniaza extraordinara diversificare necesara Ortodoxiei contemporane. Ea pune o problema extrem de reala pentru Biserica Ortodoxa: aceea a unor noi forme de viata monahala, in care locul central sa-l ocupe cea de-a doua porunca a Evangheliei: iubirea nebuna de aproapele, integrala, fara rezerve.

Alaturi de traditia marilor isihasti si hranita de ea, n-avem oare nevoie si de mari creatori de iubire, de mari creatori de viata care sa faca sa rodeasca «desertul inimilor» si al lumii contemporane? Nu mai e timpul sa opunem aceste doua lucruri.

Daca o iubim, daca o veneram pe Maica Maria, o facem nu in ciuda dezordinii ei, a ciudateniilor si pasiunilor ei. Intre atatia morti evlaviosi si atatia morti delicati, tocmai acestea o fac extraordinar de vie.“

Olivier Clement