Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Primul volum al seriei: „Cuvinte de aur” ale Sfântului Ioan Gură de Aur, cuprinde cele trei virtuţi teologice, tripticul vieţii duhovniceşti: credinţa, nădejdea şi dragostea.

Credinţa constituie trăsătura fundamentală a creştinului. „Fără credinţă este cu neputinţă ca omul să fie bineplăcut lui Dumnezeu”. Trebuie însă ca această credinţă să fie statornică şi nezdruncinată, şi să se sprijine pe Stânca nesurpată a credinţei, pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Credinţa fără nădejde nu poate să existe. Credem şi nădăjduim! Dacă agricultorul  trudeşte şi nădăjduieşte, la fel şi corăbierul şi negustorul, şi aceasta pentru lucruri care sunt nesigure şi neschimbătoare, cu mult mai mult trebuie să trudească creştinul şi să aibă speranţe şi nădejdi, care niciodată nu sunt dezminţite.

Dragostea este trăsătura comună a lui Dumnezeu şi a oamenilor. Fără dragoste, nici martiriul nu poate să ne folosească. Iubirea a făcut cerul pământ, L-a făcut pe Dumnezeu om, ca omul să devină Dumnezeu.

Ceea ce-l aseamănă pe om cu Dumnezeu, mai mult decât toate, este iubirea faţă de vrăjmaşi. Cea mai frumoasă coardă a lirei este cea care interpretează melodia care se numeşte: iubire de vrăjmaşi. Noi în ce stare şi în ce treaptă a iubirii ne aflăm?

Să cercetăm şi să aflăm răspunsul de la Învăţătorul cu „Gura de Aur” al Bisericii noastre.

Din citirea dumnezeieștilor Scripturi putem să ne trezim spre râvnirea și imitarea filosofiei bărbaților iluștri, să nu ne pierdem curajul în fața nevoin­țelor virtuții, ci să avem deplină încredere în făgăduințele lui Dumnezeu, înainte de împlinirea lor. De aceea, vă rog, să citim cu multă râvnă dumnezeieștile Scripturi. Dacă vom citi des cele scrise în ele, ne vom îmbogăți și cunoștințele. Este cu neputință să rămâi fără de folos când citești cu râvnă și mult dor dumne­zeieștile cuvinte.

Sfantul Ioan Gura de Aur

Rugaciunea si milostenia sunt doua dintre temele cele mai indragite ale Sfantului Parinte Ioan Gura de Aur.  Rugaciunea, indeosebi, intrece milostenia in chip firesc, pentru ca rugaciunea este maica oricarei virtuti.
Si daca milostenia este inima virtutii, atunci rugaciunea este taria si viata sufletului.  Si asa cum omul nu poate sa traiasca fara inima, la fel nu poate sa existe si sa vietuiasca nici fara rugaciune.  Omul ce nu se roaga este mort, pentru ca nu se afla in comuniune cu Dumnezeu, Izvorul vietii.  Si asa cum plantele care nu sunt udate, se vestejesc si se usuca, la fel si omul care nu se roaga, paleste si moare duhovniceste.
Prin urmare, printre altele, rugaciunea este: dialog si convorbire cu Dumnezeu, dorinta si marturie a iubirii fata de Domnul, arma tare, lumina sufletului.
Deoarece sunt multi cei care se sprijina pe puterea rugaciunilor celorlalti, fara ca ei sa depuna cea mai mica stradanie, Invatatorul Bisericii ne clarifica cum stau lucrurile si ne raspunde: rugaciunile celorlalti au putere doar atunci cand le savarsim impreuna cu ei, cand ne schimbam si noi.  Si chiar daca ajungem la masura Apostolului Pavel, tot avem nevoie de rugaciunile celorlalti, desigur ca atunci cand le vom face impreuna cu ei. 

Având în vedere omniprezența suferinței, Bise­rica este chemată să împlinească și menirea ei de „spital duhovnicesc” în care clericii sunt chemați să fie „doctori” care vindecă și tămăduiesc credincioșii bolnavi sufletește și trupește, Sfintele Taine sunt „medicamentele” necesare pentru înfăptuirea vin­decării și în care lucrează nevăzut Însuși „Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre”. Prin urmare, suntem datori să creăm neîncetat și să întreținem permanent contextul potrivit în care toate aces­tea să aibă loc așa cum se cuvine. Bucuria vieții duhovnicești nu este una artificială, crescută din egoismul întreținut de înrobirea în slujba patimilor, ci una adevărată și vie și care poate fi păstrată în măsura în care noi înșine slujim aproapelui mai ales în situația în care acesta are nevoie de rugăciune neîntreruptă, de milostenie, de cuvânt mângâietor, precum și de slujirea trupească, în special în cazul bolilor grave care nu mai permit deplasarea.

In acest volum veti gasi un fragment din volumul al III-lea al seriei Amvonul Sfantului Ioan Gura de Aur.

Din motive practice dar si pentru ca aceste texte sunt deosebit de interesante s-a realizat acest mic volum sinoptic in care cititorul evlavios va constata ce importanta acorda acest Sfant si Parinte al Bisericii, Ioan Gura de Aur, bunei cresteri a copiilor.

Copiii sunt tot ce pot avea mai pretios parintii in aceasta lume.  Le sunt mangaiere si bucurie.  Raspunderea pe care o au pentru cresterea lor este foarte mare, la fel ca si rasplata, de altfel, de la Dumnezeu.  Asa cum pentru buna crestere exista rasplata, pentru neglijarea educatiei copiilor, parintii vor da socoteala in ziua judecatii.