Cuvinte de aur. Vol. V - Rugaciunea , taria si puterea sufletului

Format: 13x20cm
ISBN: 978-606-550-122-5
Status: in stoc

Cuvinte de aur. Vol. V - Rugaciunea , taria si puterea sufletului

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Egumenita
Numar de pagini: 400

Rugaciunea si milostenia sunt doua dintre temele cele mai indragite ale Sfantului Parinte Ioan Gura de Aur.  Rugaciunea, indeosebi, intrece milostenia in chip firesc, pentru ca rugaciunea este maica oricarei virtuti.
Si daca milostenia este inima virtutii, atunci rugaciunea este taria si viata sufletului.  Si asa cum omul nu poate sa traiasca fara inima, la fel nu poate sa existe si sa vietuiasca nici fara rugaciune.  Omul ce nu se roaga este mort, pentru ca nu se afla in comuniune cu Dumnezeu, Izvorul vietii.  Si asa cum plantele care nu sunt udate, se vestejesc si se usuca, la fel si omul care nu se roaga, paleste si moare duhovniceste.
Prin urmare, printre altele, rugaciunea este: dialog si convorbire cu Dumnezeu, dorinta si marturie a iubirii fata de Domnul, arma tare, lumina sufletului.
Deoarece sunt multi cei care se sprijina pe puterea rugaciunilor celorlalti, fara ca ei sa depuna cea mai mica stradanie, Invatatorul Bisericii ne clarifica cum stau lucrurile si ne raspunde: rugaciunile celorlalti au putere doar atunci cand le savarsim impreuna cu ei, cand ne schimbam si noi.  Si chiar daca ajungem la masura Apostolului Pavel, tot avem nevoie de rugaciunile celorlalti, desigur ca atunci cand le vom face impreuna cu ei. 

Pret: 14.40 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



Cod de verificare:
  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Carti scrise de acelasi autor

    • Cartea Profetului Isaia este scrierea vechitestamentară cea mai iubită, apreciată şi cel mai frecvent citată, atât în Noul Testament, cât şi în operele Sfinţilor Părinţi. Fericitul Ieronim spunea în prologul comentariului său că Isaia este mai degrabă evanghelist şi apostol decât profet, întrucât nici o altă scriere profetică nu propovăduieşte limpede atât de multe taine despre Hristos şi despre Biserică precum această carte: activitatea Sf. Ioan Botezătorul, naşterea Domnului din Fecioară, minunile Sale, patimile, moartea şi Învierea Sa, precum şi chemarea neamurilor la credinţa în Mântuitorul. 

      Comentariul la Isaia se deosebeşte de majoritatea scrierilor exegetice ale Sfântului Ioan Gură de Aur prin faptul că nu este scris în formă omiletică, ci ca o analiză sistematică, verset cu verset a textului. Între puţinele scrieri exegetice în această formă s-ar mai putea menţiona: Comentariu la Iov, recent tradus în limba română, şi Comentariu la Epistola către Galateni. Stilul comentariului este simplu, clar, precis, metodic, fără digresiuni morale, fără introduceri sau formule trinitare finale, fără atenţionări directe adresate publicului, fără nimic ce ţine de stilul oral, omiletic. 

      Comentariul Sfântului Ioan Gură de Aur la Isaia este una dintre cele mai remarcabile capodopere exegetice vechi-testamentare, deosebindu-se de toate celelalte comentarii patristice prin trasăturile specifice scrierilor sale: subtilitatea, profunzimea şi logica ideilor susţinute, cursivitatea, eleganţa şi frumuseţea stilului, discernământul, prudenţa şi dragostea cu care alege bucatele potrivite pentru ospăţul duhovnicesc al cititorilor săi, maturitatea şi înălţimea duhovnicească a învăţăturilor, care sunt la fel de vii şi de mişcătoare pentru orice fiu al Bisericii din toate timpurile. 

      Traducerea textului de faţă a fost efectuată după ediţia critică Sources Chrétiennes, no. 304, Jean Chrysostome, Commentaire sur Isaïe, texte critique et notes par J. Dumontier, Les Éditions du CERF, Paris, 1983. 


      Omiliile despre Ozia au ca punct de pornire exegeza viziunii de la începutul capitolului al 6-lea din profeţia lui Isaia, în special Is. 6, 1-3, pe care o regăsim tâlcuită şi în comentariul Sfântului Ioan Gură de Aur la primele opt capitole din Isaia. Comparând cele două texte, se pot sesiza numeroase asemănări între ele în ce priveşte conţinutul şi învăţăturile pe care le mărturiseşte Sfântul, precum şi deosebiri, mai ales stilistice, legate de accentul care se pune pe anumite aspecte. 

      Comentariul la Isaia este scris într-o manieră ştiinţifică, menit a fi o lucrare exegetică destinată lecturii, pe când omiliile la Ozia au un caracter oral, aparţinând genului omiletic. Omiliile la Ozia prezintă îndemnuri către public, apostrofări, referiri la viaţa de zi cu zi şi ample divagaţii polemice şi morale. Comentariul la Isaia, dimpotrivă, are un stil direct, scurt, concis şi mult mai elevat. 

      Problemele dogmatice, dezbătute pe larg în comentariu, sunt sugerate doar în treacăt în omilii. Astfel, dacă în comentariu Sfântul demonstrează limpede, cu numeroase argumente scripturistice, că în capitolul al şaselea Profetul Isaia a văzut doar ceea ce se putea vedea prin pogorământ, nicidecum însăşi firea lui Dumnezeu – care nu poate fi cunoscută deplin nici de oameni nici de îngeri –, în omilie se limitează doar la a îndeamna pe credincioşi să nu fie curioşi cu privire la modul în care Profetul Isaia spune că L-a văzut pe Domnul. În comentariu, Sfântul identifică lămurit „tronul”, „şederea” lui Dumnezeu, poziţia serafimilor ca antropomorfisme cu semnificaţie simbolică, pe când în omilii abia menţionează că nu trebuie să socotim că acele puteri netrupeşti ar arăta în realitate cu picioare şi aripi cum le descrie profetul. În comentariu, tripla invocare a sfinţeniei lui Dumnezeu de către serafimi este explicată în sens trinitar, pe când în omilii accentul cade pe faptul că de la venirea Mântuitorului au fost învredniciţi şi oamenii să cânte acest imn al sfinţilor îngeri care stau mereu în preajma tronului lui Dumnezeu, şi că este necesar ca înaintea jertfelnicului să ne asemănăm în trăire şi evlavie cu serafimii. Comentariul analizează textul scripturistic inclusiv din punct de vedere filologic: de ce sunt utilizate anumite timpuri verbale, ce semnifică în limba ebraică anumiţi termeni sau nume mai relevante, pe când în omilii Sfântul se străduieşte să nu aglomereze memoria ascultătorilor cu prea multe date istorice sau ştiinţifice, căutând să facă discursul cât mai captivant prin jocul de imagini surprinse, îndemnuri morale şi un limbaj cât mai pe înţeles omului simplu. În comentariu, Sfântul Ioan evită tâlcuirea alegorică a cărbunelui de pe jertfelnic precum şi a altor numeroase alegorii, cel mult menţionându-le ca pe lucruri binecunoscute ascultătorilor de la alţi tâlcuitori, cu care este sau nu de acord, insistând mai ales pe înţelegerea literar-istorică a textului, pe când în omilii pune accent chiar pe semnificaţia tipologică şi liturgică a tronului, a jertfelnicului, a cărbunelui de pe jertfelnic, îndemnând credincioşii să se pregătească pentru apropierea de Sfintele Taine cu tot atâta teamă şi bucurie pe cât au văzut, cu ajutorul Profetului Isaia, că au şi serafimii. 

      Ingrid Bauer

    • Primul volum al seriei: „Cuvinte de aur” ale Sfântului Ioan Gură de Aur, cuprinde cele trei virtuţi teologice, tripticul vieţii duhovniceşti: credinţa, nădejdea şi dragostea.

      Credinţa constituie trăsătura fundamentală a creştinului. „Fără credinţă este cu neputinţă ca omul să fie bineplăcut lui Dumnezeu”. Trebuie însă ca această credinţă să fie statornică şi nezdruncinată, şi să se sprijine pe Stânca nesurpată a credinţei, pe Domnul nostru Iisus Hristos.

      Credinţa fără nădejde nu poate să existe. Credem şi nădăjduim! Dacă agricultorul  trudeşte şi nădăjduieşte, la fel şi corăbierul şi negustorul, şi aceasta pentru lucruri care sunt nesigure şi neschimbătoare, cu mult mai mult trebuie să trudească creştinul şi să aibă speranţe şi nădejdi, care niciodată nu sunt dezminţite.

      Dragostea este trăsătura comună a lui Dumnezeu şi a oamenilor. Fără dragoste, nici martiriul nu poate să ne folosească. Iubirea a făcut cerul pământ, L-a făcut pe Dumnezeu om, ca omul să devină Dumnezeu.

      Ceea ce-l aseamănă pe om cu Dumnezeu, mai mult decât toate, este iubirea faţă de vrăjmaşi. Cea mai frumoasă coardă a lirei este cea care interpretează melodia care se numeşte: iubire de vrăjmaşi. Noi în ce stare şi în ce treaptă a iubirii ne aflăm?

      Să cercetăm şi să aflăm răspunsul de la Învăţătorul cu „Gura de Aur” al Bisericii noastre.

watch series