Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

In timpurile stravechi, faraonii egipteni inaltau piramide din piatra.  Visau oare nemurirea trupului, intelegandu-se de aici si nemurirea sufletului?  O taina greu de dezlegat pana astazi...  Si crstinismul, la randul sau, ii imboldeste pe oameni sa-si zideasca piramide.  Si nu doar pe regi ori pe oamenii vestiti, ci si pe toti cei care cred in Hristos si-I urmeaza Lui, caci toti crestinii, dupa cuvintele Vazatorului in Taina, sunt chemati sa fie imparati.

Astfel, datoria de onoare a fiecarui crestin este de a inalta o piramida...  Iar aceste piramide crstine trebuie sa fie mult mai grandioase decat piramidele faraonilor.  Inaltate spre cer, ele ni se arata de acolo in intreaga lor splendoare.  Acestea raman in afara oricarei distrugeri si in afara mortii, intemeiate fiind pe jertfa cea mantuitoare a lui Hristos, pe Invierea si biruinta Lui asupra mortii. Piramidele acestea sunt construite in duh, infrumusetate in duh, intarite in duh si harazite imparatiei celei duhovnicesti.  Tainele inaltarii unei astfel de piramide ne sunt dezvaluite de catre Sfantul Nicolae Velimirovici in aceasta carte minunata.

„Cu greu aş putea numi vreun alt scriitor care să pară a fi mai aproape de duhul lui Hristos Însuşi... Nu am ascuns niciodată faptul că l‑am privit ca pe maestrul meu; la drept vorbind, cred că nu am scris vreo­dată o carte în care să nu fi citat din el.” – C.S. Lewis

„Eu nu scriu pentru copii, ci pentru cei cu ­­suflet de copil, fie că au cinci, cincizeci sau şap­­te­zeci şi cinci de ani.” – George MacDonald

Poet, romancier şi teolog scoţian, George MacDonald este considerat precursorul literaturii fantasy. "Prințesa și Curdie" apă­rută la 11 ani după "Prinţesa şi goblinii", continuă sondarea pe baze creștine a condiției umane. Romanul, scris într‑un stil alegoric, este deopotrivă captivant și plin de învățăminte.

Sarma­nul post! Cate mustrari, cate defaimari si prigoane nu indura! Dar iata ca totusi, prin mila lui Dumnezeu, dai­nu­ieste. Cum altfel s‑ar putea? Caci temelia lui este trainica! Domnul a postit, apostolii au postit si toti sfintii lui Dumnezeu au ti­nut post aspru, astfel incat, daca ni s‑ar da sa cercetam toa­te lacasurile Raiului, nu am gasi acolo pe nimeni care sa nu fi postit. ­Caci asa se cuvine. Prin incalcarea postului se pierde Raiul; tinerea unui post aspru trebuie sa se numere printre mijloacele de redobandire a Raiului pierdut...

Indata ce i se trezeste cuiva cat de putin gri­ja de suflet, numaidecat incepe sa pos­teasca, si cu cat mai mare ii e grija, cu atat mai mult si mai aspru posteste. Din ce motiv? Deoarece prin post sporeste mai repede si isi stapaneste mai usor sufletul. Cine refuza sa posteasca, acela nu pune pret pe man­tuire. Caci unde pante­ce­le face legile, acolo pantecele este dumnezeu. Iar cel pentru care dumnezeu este pantecele, acela este dusmanul Cru­cii lui Hristos, Dumnezeul si Mantuitorul nostru.

Sf. Teofan Zavoratul

reștinismul, după ce a pierdut teren în faţa ­cuceririlor musulmane, a început să‑și croiască drum în pământurile kha­zare încă din veacul al ­VIII‑lea, concurând acolo cu islamismul şi mai ales cu iudaismul. În Apus, păgânii moravi pri­mesc creștinismul apusean sub dictatul teoriei celor trei ­limbi aşa-zis sacre – greaca, latina și ebraica.
Sfântul Constantin Filosoful, născut la Tesalonic, va fi trimis la popoarele și semințiile din jurul Imperiului Bizantin, lămurind pe mai-marii acestora, în aprige dispute, cum poate Dumnezeu să Se pogoare în pântecele unei Fecioare, întrupându‑Se astfel Fiul, ori de ce înscrisul batjocoritor de pe Crucea Mântuitorului nu poate constitui un temei pentru a accepta în cult numai trei limbi, câtă vreme Cincizecimea  –  Pogorârea Duhului Sfânt – e cea care ne arată limpede calea propovăduirii Adevărului.
Arhimandritul Serafim Alexiev prezintă în cartea de faţă disputele dintre marele filosof creștin de la Bizanţ – care va primi numele monahal de Chiril cu puțin înainte de trecerea sa la cele veșnice – cu păgânii și khazarii iudaizanţi, cu musulmanii și cu „trilingviștii” apuseni.
O carte pe cât de profundă teologic, pe atât de folositoare duhovnicește.

Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) s‑a născut în Războieni, Neamț. Studiază Filosofia și Teologia la universitățile din București și Heidelberg. În anul 1940 pri­mește Premiul Regal de poezie pentru cartea Caligrafie pe zăpadă. În 1942 este numit secretar de legație la Departamentul de Relații Culturale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României. Opu­nân­du‑se regimului comunist, în 1948 se sta­bilește în Franța. Primul său roman Ora 25, apărut în 1949, va fi tradus în aproape toate limbile pământului, în mai multe milioane de exemplare, consacrându‑l definitiv pe autor în lumea liberă. Dumnezeu la Paris este ultimul roman publicat de Constantin Virgil Gheorghiu în îndelungul său exil parizian, cununa întregii sale creații literare.

Un om venerabil, cu viață sfântă, un bătrân de șaptezeci și nouă de ani, nu dă tihnă nici măcar în somn mai-marilor acestei lumi. Monahul Theodot, ajuns episcop al Bisericii Române din Paris, este, într‑adevăr, sufletul exilaților, suportul lor moral, un exemplu viu de trăire a credinței. Arzând pentru Hristos, el le insuflă acestora tăria de a nu ceda un mic teritoriu, de doar câteva sute de metri pătrați, din inima Parisului – simbol al rezistenței anticomuniste. Dumnezeu vorbește prin gura sa. Dacă Theodot ar dispărea, orice rezistență s‑ar dovedi zadarnică. Forțele întunericului vor face apel la Marele Exterminator, la Călăul fără bardă, la cel care îi face să tremure chiar și pe mai-marii castei comuniste, la însuși Haralamb Baxan.
Încetul cu încetul, începe să se țeasă o adevărată pânză de păianjen în jurul episcopului Theodot – un păienjeniș invizibil și tot mai strâns, ale cărui fire otrăvite leagă din ce în ce mai sigur victima. Va mai vorbi, oare, Dumnezeu românește la Paris?...

Cuviosul Gheorghe din Zadonsk – vestitul zăvorât contemporan al Sfântului Serafim din Sarov – şi scrierile sale nu pot avea o prezentare mai bună decât mărturia Sfântului Ignatie Briancianinov: „Iată un scriitor duhovnicesc ce i‑a lăsat cu mult în urmă pe toţi ceilalţi scriitori duhovniceşti din vremea noastră. Boier, ostaş, a lăsat armele materiale ca să intre în arena luptei duhovniceşti, a petrecut în zăvorâre şaptesprezece ani şi s‑a săvârşit din această viaţă la vârsta de patruzeci şi şapte de ani, înlocuind mulţimea anilor prin sporirea duhovnicească. Din condeiul lui curg râuri de har... Scrierile sale au ajuns una dintre cărţile mele de căpătâi... Ele au acelaşi duh şi aceeaşi îndreptare ca scrierile Sfântului Tihon din Zadonsk. Îmi îngădui să spun că au acelaşi duh şi ca păcătoasele mele scrieri... Au mare preţ duhovnicesc, căci au fost scrise cu harul lui Dumnezeu.”
„Scrise cu harul lui Dumnezeu”, aşa cum afirma fără umbră de îndoială însuşi Sfântul Ignatie Briancianinov, cuvintele marelui zăvorât din Zadonsk au puterea de a le aduce acelora care le primesc cu credinţă sănătatea duhovnicească, înţelegerea dreaptă a lucrurilor care se întâmplă în viaţa lor şi tăria de a urma calea care duce în veşnicia cea fericită.

Ediția de față reproduce lucrarea "Despre căile mântuirii" de Cuviosul Gheorghe din Zadonsk, apărută la Editura Sophia în 2014.