Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

„Viaţa creştină, încă de la primii paşi, întâmpină obstacole de diferite feluri şi, cu cât se înaintează mai mult, cu atât mai numeroase sunt acestea. Oricine intră pe această cale trebuie să se înarmeze cu un curaj neclintit pentru a avansa, astfel încât lupta şi obstacolele care îl aşteaptă să nu-l împingă înapoi. Mai presus de orice este să nu te laşi niciodată copleşit de descurajare; nimic nu este mai periculos”. „Lupta duhovnicească nu trebuie întreruptă niciodată, ci reluată fără încetare. Ai căzut? Nu deznădăjdui. Ridică-te din nou cu hotărârea fermă de a nu mai cădea niciodată şi reia lupta cu curaj. Totul depinde de decizia liberă a omului. Dumnezeu Însuşi aşteaptă această determinare, pentru că harul divin nu constrânge câtuşi de puţin voinţa omului, ci îşi dobândeşte eficacitatea din consimţământul liber al voinţei”. Scoală-te! Pocăieşte-te şi întoarce-te la Domnul Dumnezeul tău, cu tânguire şi lacrimi, ca să aibă milă de tine, ca să nu cazi în răul acesta nesfârşit. Ridică-te! Iată, că celor drepţi, sfinţilor şi tuturor păcătoşilor, care se pocăiesc din inimă, Dumnezeu le promite viaţa, bucuria şi fericirea veşnică. Ei vor fi cu Dumnezeu pentru totdeauna, Îl vor vedea faţă către faţă şi se vor bucura de El pururea, ca de o băutură dulce. Vor fi mângâiaţi, se vor bucura şi se vor veseli neîncetat; vor domni ca nişte regi şi domni pentru totdeauna. 

Mulţimea deprinderilor mici, imorale – este tină pentru sufletul omului dacă omul le statorniceşte în sine sau le socoteşte un rău „inevitabil”, împotriva căruia „nu merită” şi „nu trebuie” să lupte. Şi tocmai aici, iată, cade sufletul în cursa vrăjmaşului lui Dumnezeu. „Eu nu sunt sfânt”, „eu trăiesc în lume” şi „trebuie să trăiesc ca toată lumea” – se linişteşte pe sine conştiinţa cea mâhnită a omului credincios.

Omule, omule, fireşte că nu eşti sfânt, fireşte că „trăieşti în lume” şi „trebuie să trăieşti ca toată lumea” şi de aceea – te naşti ca toată lumea, mori ca ea, priveşti, asculţi, vorbeşti ca ea, dar de ce trebuie să încalci şi tu Legea lui Dumnezeu – „ca ea”? De ce trebuie şi tu din punct de vedere moral să miroşi atât de neplăcut „ca ea”? Gândeşte-te la asta, omule.

Cât de greu este să scape sufletul de o idee greşită, dar obişnuită. Psihologia acestei lumi ateiste a pătruns atât de adânc în lumea psihică a omului modern încât faţă de păcat şi de crima împotriva Legilor lui Dumnezeu aproape toţi oamenii acţionează la fel – „după tipar”. Iar, ce este cel mai trist, este faptul că răul le-a insuflat oamenilor ca cerinţele păcatului să le numească „cerinţele firii”. Cerinţele firii sunt – a respira, a mânca cu măsură, a te încălzi, a dormi, nicidecum a-ţi droga organismul, a te ataşa fără nici un sens de miraj, de fum.

Dedic această carte copiilor din România care au fost abandonaţi prin orfelinate, canale, pe străzi, prin gunoaie.

„SCRUM” este o poveste de Hollywood. Astfel de poveşti sunt peste tot în România. Numai că nu sunt descoperite, nu sunt văzute de nimeni, fiindcă trăim în ele, ne amestecăm vrând-nevrând cu scenariul lor, care e scenariul vieţii noastre abătute, agonizante, cenuşii. E, în primul rând, povestea supravieţuirii noastre ca popor, lucru pe care l-am învăţat de la Părintele Gheroghe Calciu-Dumitreasa, care pe mine m-a scos de sub procedurile de deportare.

Intrasem ilegal în Statele Unite, fiindcă nu obţinusem viză. Am fost un emigrant ca atâţia alţii, la începutul anilor ’90. Viaţa unui emigrant este viaţa unui abandonat. Altfel spus, o traumă pe care o porţi în tine tot timpul şi care îţi ghidează mişcările. Am vrut să exorcizez această traumă şi am regizat filmul „7 Cuvinte” tocmai pentru a putea spune „povestea unui învingător”, adică a Părintelui Calciu, la rândul său un emigrant, un abandonat.

Apostolul Pavel este cea mai de vază personalitate care a pus nespus de mult în lumină relaţia noastră cu Hristos. De aceea, învăţătura sa către tineri nu este doar importantă, ba merită chiar să fie studiată! El însuşi a avut o experienţă personală unică, pentru că, prin mijlocirea dumnezeiescului har, Iisus S-a descoperit în chip minunat în viaţa sa ca Stăpân al Vieţii, şi din prigonitor al Său, Pavel a devenit apostolul neamurilor şi al Iubirii Sale. Chiar el însuşi prezintă cu o deosebită claritate psihologică şi religioasă elementele deplinătăţii firii umane, relaţia omului cu sine însuşi, cu Dumnezeu şi cu aproapele, precum şi modurile prin carea ceastă relaţie poate asigura echilibrul psihologic în împlinirea personalităţii tinerilor. Este deosebit de sever în ce priveşte problemele teologice, dar, în acelaşi timp, este prietenul de încredere, lucrătorul devotat al lui Hristos, care îşi doreşte cu ardoare să-i iniţieze pe toţi cu simplitate, mai ales pe tineri, pe calea virtuţii şi a dragostei. Ceea ce fasonează personalitatea creştină, viaţa creştină personală, nu mai este legea, ci Însuşi Hristos, Care vine să locuiască în noi, în chip tainic, prin Duhul Sfânt.

Credința în Dumnezeu este înnăscută în sufletul omului și nu există niciun popor care să nu creadăîn Dumnezeu, corect sau greșit. Plutarh a scris: „Dacă vom străbate pământul locuit de noi în toate direcțiile lui, vizitând și stepele Asiei, și locul de baștină al triburilor sălbatice ale Americii, și nordul cel mai rece, și deșerturile nisipoase și fierbinți ale Africii, oriunde vom găsi o ființă omenească, fie ea și sălbatică, privirea ei se îndreaptă spre cer; oriunde gândește o minte, chiar dacă ea se află pe cea mai joasă treaptă de dezvoltare, îi este deja specific gândul la Divinitate; oriunde bate o inimă omenească, ea se cutremură sau se înfioară de bucurie, presimțind existența unei Ființe veșnice. La fel, oriunde se aude o limbă omenească, deși încă foarte săracăși rudimentară, acolo există, totuși, deja un cuvânt pentru numele lui Dumnezeu”. 

De-a lungul ultimilor cincizeci de ani, Biserica Rusă din afara Rusiei nu numai că a avut mari realizări spirituale şi culturale, ci a dat şi multe pilde de sfinţenie şi har. Spaţiul nu ne permite să dăm decât şase exemple, deşi au fost mulţi nevoitori duhovniceşti.

...Al treilea dintre ei a fost Arhiepiscopul Ioan Maximovici, care, în timpul vieţii lui, a fost considerat de mulţi un nebun; numai după moartea sa a fost apreciat pentru înaltele lui virtuţi creştine. A salvat mii de oameni din turma sa din China şi a fost un remarcabil ascet şi om de rugăciune.