Poveştile celor 12 prinţese şi împărătese sunt:

• - Prinţesa Apolinaria
• - Împărăteasa Teodora a II-a
• - Prinţesa Drosida
• - Alexandra, Împărăteasa
• - Împărăteasa Elena
• - Cneaghina Fevronia
• - Împărăteasa Ana
• -  Împărăteasa Irina
• - Prinţesa Casdoas
• - Nana, Împărăteasa Georgiei
• - Teodora, Împărăteasa lui Iustinian
• - Împărăteasa Teofana

(include CD audio)

Sofia, fetiţa care ştie să pună lumina pe pânză de tablouri, a moştenit acest talent de la bunicul ei, iconarul. Într-un peisaj aproape sălbatic, neschimbat de secole, pe culmea Doloşmanului, la graniţa dintre Dunăre şi mare, copila află multe taine, nu doar despre tinereţea şi viaţa bunicului ei, ci şi despre ce înseamnă pictarea de icoane şi despre de negrăit frumoasa, tainica şi minunata relaţie a omului cu Dumnezeu şi cu sfinţii.

Aceasta carte am cunoscut-o in anul 1944.  Aveam, pe atunci, cincisprezece ani.  Ea mi-a fost de mare folos, mai cu seama prin tema ei.  Din ea am aflat ca un crestin trebuie sa fie mereu multumit, pentru ca Dumnezeu asa il vrea pe om, sa fie multumit.  Citind aceasta carte, am luat aminte la tema ei, am luat aminte la faptul de a fi multumit si, cu toate ca nu mi-am urmarit multumirea in mod artificial, am avut in vedere totdeauna sa ma multumesc cu ce mi-a randuit Dumnezeu.  Cartea mi-a placut mult atunci cand am citit-o pentru prima data si mi-a parut rau ca n-am regasit-o de-a lungul anilor ce au trecut, desi mereu m-am interesat de ea si am recomandat-o celor cu care am venit in legatura.

Arhimandritul Teofil Paraian

In lumea in care traim, copiii sunt din ce in ce mai dependenti de televizor, calculator, sau tableta si tot mai putin prezenti in natura.  Ocupati, parintii se multumesc sa-i uite in fata unui ecran...  Rezultatul?  Copii care nu se mai bucura la vederea unei randunele, sau a unui copac in floare, care nu mai fac diferenta intre grau si o iarba oarecare, intr-o lume care nu mai pretuieste natura si nu mai stie convietui cu ea, distrugand-o.

Telul acestei carti este acela de a contribui, cat de putin, la renasterea convietuirii firesti cu natura, la sadirea, in inimile copiilor, a dragostei de locul unde s-au nascut si a respectului fata de intelepciunea poporului din care se trag.

Între o bunică severă şi o mămică tristă, tânăra Jane Victoria duce o viaţă cenuşie şi monotonă, intr-un cartier al oraşului Toronto, pe o stradă care poartă, în mod ironic, numele de Strada Veseliei, deşi, după părerea micuţei domnişoare (şi nu doar ei!), e una dintre cele mai triste străzi din oraş.

Ironizată mereu, iubită prea puţin, apărată încă şi mai puţin de singura fiinţă care o îndrăgeşte - Mama (căreia îi lipseşte curajul de a o înfrunta pe Bunică), Jane Victoria e stângace, timidă, interiorizată şi foarte nefericită.

Asta, până în ziua în care e invitată să-şi petreacă vacanţa de vară pe Insula Prinţului Eduard, împreună cu un tată pe care nu îl cunoaşte şi pe care, până atunci, îl credea mort.

Pregătită să-l deteste, va ajunge, dimpotrivă, în foarte scurtă vreme, să-l iubească din tot sufletul! Ce se întâmplase, oare, între părinţii ei, pentru ca Mama să îl părăsească pe Tată, când amândoi sunt atât de minunaţi şi pur şi simplu, făcuţi unul pentru celălalt? Mătuşa Irene şi Bunica Kennedy or fi având vreo urmă de vină, în despărţirea lor?

La toate aceste întrebări şi la multe altele, Jane va reuşi să găsească răspuns. Şi va descoperi că, uneori, visele se întâlnesc cu realitatea.

Pe nesimţite, aproape fără să ştie când, curajoasa Jane va câştiga pariul cu fericirea!

— Editorul

La vârsta de un an şi jumătate, în urma unei boli a copilăriei, Helen Keller, autoarea cărţii pe care o ţineţi în mână, şi-a pierdut, pentru totdeauna, şi văzul, şi auzul! Imaginaţi-vă un copil care nu mai poate avea o legătură firească cu nimeni şi nimic din jurul lui, începând cu părinţii. Imaginaţi-vă un copil învăluit în veşnică noapte şi tăcere. Imaginaţi-vă, pentru o clipă, măcar, că aţi trăi dumneavoastră, ca adult, în aceste condiţii. Ce aţi simţi? Teamă, imensă teamă, singurătate, neputinţă, revoltă, poate chiar ură... Darămite un copil?! N-ar fi el îndreptăţit să simtă toate acestea?

Şi totuşi, cartea aceasta, autobiografică, a Doamnei Helen Keller, abundă de iubire şi bucurie. E o carte luminoasă şi plină de speranţă. O carte dăruitoare de nădejde şi de resurse de mulţumire. O odă închinată CUVÂNTULUI, de la sensul lui duhovnicesc, până la cuvântul cel scris, care a fost, până la urmă, unul dintre puţinele moduri pe care Helen Keller le-a avut, pentru comunicarea cu lumea!

Helen Keller este cea dintâi persoană cu dublu handicap (surdă şi oarbă) care a obţinut o diplomă de licenţă, în Statele Unite ale Americii. Scriitoare, pasionat avocat pentru drepturile persoanelor cu handicap, a călătorit în lume pentru a-şi promova cauza, iar Fundaţia ei continuă să susţină oamenii nevăzători, de pe glob, până în prezent.

— Editorul

După o ceartă grozavă cu tatăl ei, o fetiţă fuge de acasă, spre stâna de pe munte a bunicului său. Întunericul din pădure şi întunericul pe care mânia l-a stârnit în inimioara ei o fac să nu mai recunoască drumul şi să se prăbuşească în prăpastie. Cine o găseşte veţi afla, din paginile cărţii.

Cartea este o marturie autentica si cutremuratoare a unui fost calugar catolic care si-a stabilit ca prioritate in viata gasirea Adevarului. Punctul lui de plecare a fost un document pe care l-a descoperit pe cand ordona si evalua cartile din biblioteca manastirii de care apartinea. Acest document a declansat inlauntrul sau o criza de constiinta, care l-a pus in conflict cu duhovnicul sau, cu prietenii, cu fratii din manastire, cu ierarhia si chiar cu Biserica sa, cu toate dogmele si "adevarurile" ei.