Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Descoperirea Sfintei Liturghii - Minunile care se petrec in timpul Sfintei Liturghii.

Câţiva ani binecuvântaţi, sufletele multor credincioşi au simţit prezenţa Părintelui Paisie de la Mănăstirea Secu, respirată din minunatele comori duhovniceşti pe care cuvioşia sa le-a făcut cunoscute în mai toată ţara, printr-un misionarism ortodox autentic, altruist şi pilduitor.

Talanţii mulţi, cu care Bunul şi Preamilostivul Dumnezeu l-au înzestrat, au rodit şi prin darul scriitoricesc a izvorât această carte, ca o mărturie de sfinţenie, dăruire şi trăire duhovnicească vie a monahului pătimitor Paisie Costandel, ajunsă şi la noi după mutarea sa la cele veşnice.

Introducându-ne în duhul rugător şi duhovnicesc al legăturii lăuntrice dintre mari duhovnici, apropiaţi timpului şi neamului nostru, Părintele Paisie trezeşte şi în noi duhul rugăciunii şi al dorului neostoit pentru Împărăţia Cerească.

Din mărturiile cuvioşiei sale, aflăm rostul ziditor al pelerinajului la sfintele mănăstiri, prin întâlnirile cu marii nevoitori ai acestor locuri binecuvântate. Unii dintre fiii duhovniceşti ai Părintelui Paisie, dar şi modeşti martori ai dezvăluirilor minunate, mult folositoare de suflet, au peregrinat an de an, în timpul verii, pe la sfintele mănăstiri moldave, culegând roade de mântuire împărtăşite nouă cu tainică bucurie, prin această lucrare ziditoare mângâiată de duhul vetrelor sihăstreşti...

Părintele Paisie, iubind mult trăirea jertfitoare de pelerin şi misionar ortodox, la rândul lor, fiii săi duhovniceşti s-au străduit, au dorit şi în bună parte unii au reuşit, fără nici o răsplată, în semn de recunoştinţă şi dragoste creştină pentru cuvioşia sa, să scoată la lumină mărturii smerite şi convingătoare ale învierii lăuntrice, posibilă şi în vremurile noastre doar celor cu inima înfrântă!

În contextul vieţii de astăzi, mai mult ca oricând, sfatul testamentar al cuviosului monah, „de a ne ruga neîncetat şi de a nu osândi pe nimeni”, ar trebui să ni se sădească în inimi cu putere multă, dar să şi rodească cu sinceritate deplină!

Fie ca Bunul, Milostivul şi Dreptul Judecător, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cu rugăciunile totdeauna bine primite şi grabnic ajutătoare la Tronul Ceresc ale Măicuţei Domnului, să ne lumineze cărarea spre mântuire şi prin acest îndemn paterical al Părintelui Paisie de la Secu, de a învia lăuntric.

ercetările contemporane au evidențiat impactul pe care îl are consumul excesiv de zahăr asupra organismului nostru. Dincolo de bucuria momentană pe care o aduce o prăjitură sau un desert cu zahăr, consecințele pe termen lung pot fi serioase. Din fericire, opțiunile precum deserturile fără zahăr devin o alegere tot mai populară și benefică pentru sănătatea noastră.
Consumul excesiv de zahăr este asociat cu diverse probleme de sănătate, precum creșterea riscului de obezitate, diabet de tip 2 și afecțiuni cardiace. Cercetările au arătat că zahărul adăugat în exces poate duce la inflamații cronice în organism, afectând în mod negativ funcțiile sistemului imunitar și ale organelor interne.

Optarea pentru deserturi fără zahăr reprezintă o modalitate de a ne satisface pofta de dulce fără a compromite sănătatea. Aceste deserturi sunt adesea realizate cu îndulcitori naturali, precum mierea, ştevia sau fructele, oferindu-ne gustul dulce fără a recurge la efectele negative ale zahărului rafinat.

Pe lângă beneficiile evidente pentru sănătate, deserturile fără zahăr se încadrează perfect într-un stil de viață echilibrat și într-o dietă sănătoasă. Ele pot fi o sursă valoroasă de nutrienți esențiali și pot contribui la menținerea unui nivel constant de
energie, evitând creșterile bruște și scăderile de zahăr din sânge.
Astfel, alegerea deserturilor fără zahăr nu este doar o opțiune delicioasă, ci și o decizie înțeleaptă pentru sănătatea noastră pe termen lung.

În bucătărie, explorarea și adoptarea unor rețete creative fără zahăr devin o oportunitate de a experimenta cu ingrediente sănătoase și de a încorpora gusturi noi și inovative în dieta noastră. Astfel, putem transforma modul în care privim și selectăm deserturile, contribuind la un stil de viață mai echilibrat și plin de vitalitate.

A colora nu este o pierdere de timp la vârsta grădiniței, dimpotrivă, reprezintă un episod important în evoluția copiilor – aceștia învață despre culori, îndemânarea manipulării creionului, părțile componente ale diferitelor viețuitoare sau obiecte. Așadar, o carte de colorat cu imagini mari și atractive poate constitui oricând un cadou bine ales pentru orice copil.

 Sfantul Gherasim din Kefalonia (1506-1579) are doua zile de praznuire in timpul anului bisericesc: 16 august si 20 octombrie. Acesta face parte din familia de nobili bizantini, Notara. Bunicul sau, Luca Notara, a fost ultimul prim ministru al Imperiului Bizantin.Sfantul Gherasim s-a nascut in anul 1508 in satul Trikkala din Peloponez. De tanar a fost calugarit in insula Zakintos, ulterior primind Schima Mare in Muntele Athos. A mers la Ierusalim unde a stat timp de 12 ani. In acest timp a fost hirotonit diacon si preot de catre Patriarhul Gherman. Va petrece apoi o vreme in Creta si Zakyntos, iar in 1555 a soseste in Kefalonia ( insula in sud vestul Greciei, in Marea Ionica, nu departe de tarm).Primii cinci ani i-a petrecut intr-o pestera din regiunea Lassi. In anul 1560, Cuviosul Gherasim s-a mutat in Omala, o regiune centrala a Kefaloniei, unde a restaurat o veche biserica inchinata Adormirii Maicii Domnului si a infiintat o manastire de maici pe care a numit-o „Noul Ierusalim”. Manastirea pe care a intemeiat-o avea un important rol social, purtand de grija celor saraci. In scurt timp, aceasta a devenit un important centru de caritate.Sfantul Gherasim s-a invrednicit de la Dumnezeu de multe daruri, ajungand vestit pentru vindecarile trupesti si sufletesti pe care le savarsea, si mai ales pentru puterea de a alunga duhurile necurate. Sfantul Gherasim cunoscandu-si dinainte sfarsitul vietii pamantesti s-a mutat la Domnul pe 15 august 1579.Dupa moartea sa, trupul a fost de doua ori inhumat si deshumat intact, ceea ce a si condus la canonizarea oficiala din partea Bisericii.In ziua de 20 octombrie 1581, odata cu deschidere mormantului sau, sfintele sale moaste si vesmintele erau intregi, iar mormantul raspandea buna mireasma. Moastele Sfantului Gherasim se gasesc intr-o racla din sticla si argint, in manastire, fiind plasata langa mormantul sfantului.

Stareţul (duhovnicul, n.n) este cel ce găzduieşte în sufletul său şi îmbrăţişează cu voinţa lui propriul tău suflet şi voinţa ta. Din clipa când şi-a ales un stareţ, omul renunţă la propria sa voinţă, încredinţându-i-se lui cu cea mai deplină supunere şi cu o totală uitare de sine. Acela care-şi pecetluieşte astfel soarta acceptă de bunăvoie această austeră ucenicie, în speranţa ca la capătul unor îndelungate străduinţe va ajunge să se învingă pe sine şi să se domine atât de perfect, încât după o viaţă întreagă de ascultare să poată dobândi, în sfârşit, deplina libertate, descătuşându-se de propriul său eu, ca nu cumva să împărtăşească soarta celor care-şi încheie viaţa fără a reuşi să se regăsească pe sine.

F.M. Dostoievski, Fraţii Karamazov