A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Cine a fost Cuvioasa Teodora ? De unde era? Cand s-a nevoit la Sihla? Care a fost nevointa ei cea mai placuta inaintea lui Dumnezeu?

Cu un timp in urma, la Catedrala din Cluj, am tinut un ciclu de cateheze sub genericul "Rastignirea duhovniceasca".  Ele au fost transmise si la Radioul "Renasterea", de fapt, cum sunt transmise toate catehezele de duminica seara.

Dupa inregistrarea pe care radioul o pastreaza, Parintele Ieromonah Dr. Benedict Vesa, ajutat de studentul Bogdan Andrei Mustea, le-a transcris si ni le-a pus la indemana.

Considerand ca vor fi de folos si altora, ne-am hotarat sa le tiparim si mare ar fi bucuria duhovniceasca daca ele ar da roade.  Oricum, le punem la dispozitia tuturor credinciosilor, dar de mare folos vor fi si preotilor.

Cu binecuvantare si cu rugaciune catre Dumnezeu ca lectura sa aduca mangaiere, 

Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului

O, fericită maică Eufrosina, pe pământ nebună pentru Hristos, în ceruri preaînţeleaptă, care ai sfârşit în chip minunat drumul tău pământesc de o sută de ani! Caută acum din înălţimea cerului spre
noi, păcătoşii, care în marea vieţii stăm învăluiţi de patimile şi suferinţele trupeşti, de ocările şi ispitele lumeşti, şi de numeroasele curse diavoleşti. Şi corăbiile sufletelor noastre sunt deja aproape de înec,
căci nu au ancora puternică a credinţei, şi îşi pun nădejdea în puterile lor şi în ajutorul omenesc, iar sfeşnicul iubirii şi al evlaviei s-a stins.
Nu zăbovi, maică Eufrosina, ci ajută-ne nu după vrednicia noastră, ci după milostivirea ta, asemănându-te Atotmilostivului Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Întăreşte-ne în credinţă, nădejde şi dragoste. Pe cei reci şi împietriţi la inimă încălzeşte-i cu râvna ta, tămăduieşte bolile noastre, ia de la noi necazurile şi tristeţea, dă-ne nouă mână de ajutor pe acest alunecos drum pământesc, ca să ne întărim cu trupul şi cu sufletul, să purtăm răbdători crucea noastră cu nădejdea în Dumnezeu şi, cu grabnica ta mijlocire, să ne învrednicim după moarte de viaţa cea veşnică şi fericită, slăvind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin.

Domnul i‑a primit pe cei milostivi, fără să‑i mai întrebe nimic altceva. Căci oamenii aceştia au putut să iubească pe pământ cu iubire activă şi reală, fiindcă au fost suficient de deschişi încât să încapă în ei şi iubirea dumnezeiască a veacului viitor. Or, oamenii care au săvârşit faptele iubirii erau nedumeriţi de cele pe care le‑a văzut în ei Domnul. Cum puteau să facă pentru Hristos, ceea ce au făcut pentru alţii? Pentru ei, era atât de firesc să trăiască în spiritul iubirii, încât au făcut‑o fără să se gândească la altceva.
Să ştiţi că nu ne vom mântui prin ceea ce vom face numai cu încordarea inimii, impunându‑ne doar să ţinem minte poruncile Domnului. Poruncile trebuie să ne pătrundă în trup şi în sânge atât de adânc şi
de desăvârşit, încât să ajungă mişcare firească a sufletului, nu simplă ascultare de Legea care ne‑a fost dată din afară. De aceea, dacă cineva crede că este milostiv, că are grijă de bolnavi, că îi cercetează
pe cei întemniţaţi, că îi hrăneşte pe cei flămânzi şi că îi îmbracă pe cei goi – să‑şi pună întrebarea: Le face pe toate acestea din toată inima sau din simplul simţământ al datoriei şi de teama că va da răspuns
pentru faptele sale? Dacă o facem numai din datorie, atunci, Dumnezeule, cât de departe suntem de statutul de fii ai Împărăţiei Cerurilor!

Fiecare om are crucea sa, adică un necaz al său: fie poftele păcătoase ale firii sale şi lupta trupului împotriva duhului, fie ispitele vrăjmaşului nevăzut, fie prigoane, supărări, jigniri, vorbire de rău şi osândire din partea vrăjmaşilor văzuţi, fie pierderea unui prieten drag, a copiilor, a averilor, fie alt lucru întristător, cum ar fi bolile trupeşti şi orice alt fel de suferinţe. Toate acestea sunt crucile noastre, şi atunci când omul, din iubire de Dumnezeu, le poartă cu răbdare, se face părtaş pătimirii Domnului, se face potrivit Crucii Lui.

Calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată... Omul trebuie să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirea păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele peste măsură de aspre, care duc la trufie... Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, va urca la cer ca pe o scară şi va ajunge în Rai.