Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Toţi cei care L-au cunoscut pe Hristos şi încearcă să trăiască după poruncile Lui au o altă viziune asupra lucrurilor! Pentru un creştin, omul împlinit autentic este cel pe care poporul nostru îl numeşte „omul lui Dumnezeu”, adică sfântul. Pe chipurile sfinţilor, fie că se află în cer, fie pe pământ, se păstrează adevărata umanitate, deplinătatea omului. De aceea Biserica noastră, adică noi toţi, îi cinstim în mod special pe sfinţii care au trăit aşa cum a vrut Dumnezeu, care s-au străduit să-şi potrivească viaţa după Evanghelie, care aveau inima inundată de dragoste şi de multe ori ajungeau la moarte mucenicească pentru dragostea lui Hristos.

Mulţi tineri mă întreabă: Sfântul cutare e cuvios sau sfânt? Care e diferenţa? Răspunsul la această întrebare este simplu. Toţi sunt sfinţi. Singura diferenţăconstă în modul cum s-au sfinţit. Vedeţi, Biserica seamănă cu o grădină. În fiecare grădină sunt flori multe şi felurite. Trandafiri, garoafe, margarete, flori de câmp. Toate florile sunt udate cu aceeaşi apă. Dar apa nu schimbă nicio plantă. Udă trandafirul şi înfloreşte cu flori de trandafir, udă bulbul de garoafe şi răsar garoafe. Nu le unifică, nu le face pe toate la fel.

În psalmul acesta, sfântul prooroc descrie viețile sfinților, nevoințele, necazurile, ostenelile lor, de asemenea atacurile demonilor, miile de gânduri insuflate, cursele și celelalte mijloace de pradă, iar pe lângă acestea și mijlocele prin care sfinții obțin biruința: legea, cuvântul lui Dumnezeu, răbdarea, ajutorul de sus și, în sfârșit, ceea ce vine în urma ostenelilor: răsplata, cununa.Sf Atanasie cel Mare

Cuvintele staretului Emilianos adunate in volumul de fata cu titlul Cuvantari mistagogice la sarbatori, alcatuiesc o livada duhovniceasca cu mult mai presus decat cea pamanteasca.

In această livada vei gasi un povatuitor minunat pentru calatoria ta de-a lungul anului, un instrument al autocunoasterii, poate ca uneori dureros, iar alteori nedureros, dar, intotdeauna, vindecator.  Vei descoperi comorile iubirii lui Dumnezeu pentru om si te vei innoi.  Ti se va naste dorul de a lupta, de a le parasi pe cele pamantesti, de a te inalta la cele ceresti.

Istorisirile scriitoarei Olga Rojniova cuprinse in aceasta carte sunt intamplari reale din viata unor preoti, enoriasi sau mireni. Fiecare dintre ei isi parcurge propriul drum spinos, propriile incercari, isi cauta propria carare spre Adevar.  Cititorii vor face cunostinta cu vietile unor oameni obisnuiti si cu traiul de toate zilele al slujitorilor bisericesti, vor „vizita” obstea sihastriei Optina si vor afla despre vietuirea zilnica a monahilor de pe Sfantul Munte Athos.  Fiecare dintre aceste vizite va fi ca o descoperire a trairilor interioare ale oamenilor si a cailor Proniei dumnezeiesti in vietile lor.

Sfânta Biserică Ortodoxă ne-a învăţat, prin slă­viţii Apostoli, prin Sfintele Scripturi şi învăţătura Sfinţilor noştri Părinţi că este nevoie să mărtu­risim şi apărăm Credinţa Ortodoxă, căci va veni vremea când oamenii „de la adevăr auzul îşi vor întoarce, iar la basme se vor pleca” (2 Tim. 4, 4). Avem sarcina de a păstra comoara Ortodoxiei aşa cum am primit-o de la Hristos; căci apostolul Ioan ne porunceşte, zicând: „Deci ce aţi auzit dintru început, întru voi să rămâie. Şi de va rămânea întru voi ce aţi auzit dintru început, şi voi în Fiul şi în Tatăl veţi rămânea".

Apărarea Ortodoxiei împotriva învăţăturilor şi înnoirilor papis-tăşeşti este înfăţişată în vieţile a trei sfinţi episcopi: Fotie cel Mare, Grigorie Palama şi Marcu Evghenicul. Aceşti bărbaţi, socotiţi a fi cei mai învăţaţi oameni ai vremii lor, şi-au afierosit viaţa pentru păstrarea adevăratei credinţe a lui Hristos. Datorită nevoinţelor lor şi mărturisirii adevărului, ei au ajuns a fi cunoscuţi drept „stâlpii Ortodoxiei” ce stau împotrivă ori­că­rui compromis în curata credinţă a lui Hristos.

Mărturisirea şi apărarea credinţei ortodoxe în­seam­nă dragoste faţă de adevăr şi dragoste faţă de Biserică, Trupul lui Hristos. Păzirea Ortodoxiei nu este o trudă încredinţată doar clerului, ci tuturor creştinilor ortodocşi. Cartea este de­dicată apărătorilor sau „stâlpilor” Ortodoxiei, Sfinţii Fotie, Grigorie şi Marcu, care prin viaţa şi minunile lor au mărturisit fiecare: „Păzit-a sufle­tul meu mărturiile Tale, şi le-a iubit foarte” (Ps. 118, 167). Fie ca vieţile lor să insufle cititorului o dreaptă înţelegere a Ortodoxiei în planul dum­nezeiesc.