A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

Dacă cineva doreÈ™te să se căsătorească, dar nu întâlneÈ™te persoana de care să-È™i lege viaÈ›a, începe să se roage fierbinte, să meargă în pele­rinaje, în­cearcă să trăiască după poruncile lui Dumnezeu. Și dacă nimic nu se schimbă, pot apărea chiar resentimente, o nemulÈ›umi­re faÈ›ă de Dumnezeu. Ce se întâmplă atunci?
 Să presupunem că lucrurile ar avea totuÈ™i un deznodământ fericit. Doi tineri se căsătoresc È™i încep viaÈ›a de familie. Cum să se poarte cei doi soÈ›i unul cu celălalt? Cum să ducă o viaÈ›ă de familie fericită? Cum să-È™i crească È™i să-È™i educe copiii? Cum să păÈ™ească împreună, în vâltoarea acestei vieÈ›i, pe calea mântuirii?
Tot atâtea întrebări la care cartea de faÈ›ă încearcă să dea un răspuns... 

Ediţie îngrijită de Arhimandrit Constantin Chirilă. 
Traducere din limba engleză de Monahia Theodora Videscu şi Constantin Fădur. 
 
Viaţa Maicii Domnului este o pildă de trăire pentru noi toţi, căci Preasfânta Născătoare de Dumnezeu avea să devină icoană a Bisericii reînnoite. Istorisirile redate în această carte cuprind toate evenimentele importante din vremea vieţii Maicii Domnului, de la zămislirea şi până la Adormirea ei, când a fost rdicată cu trupul la cer. Fiecare capitol al descrierii sfintei sale vieţi este văzut prin prisma Sfintei Scripturi, a Sfintei Tradiţii Patristice şi a altor scrieri vechi, apoi şi din punct de vedere al tradiţiei iconografice şi liturgice a Sfintei Biserici Ortodoxe. 
 
Citim în volum despre petrecerea Fecioarei Maria ca pruncă, apoi ca fecioară crescută de timpuriu la Templu, despre logodna şi despre maternitatea ei încă din tinereţe. Vom afla istoria familiei ei în acele timpuri şi locuri, precum şi împrejurările în care a trăit. Autorul a încercat să cuprindă cuvintele şi faptele ei, pe care le-a închinat cu totul lui Dumnezeu. Putem contempla rolul ei minunat în întruparea lui Dumnezeu Omul, Iisus Hristos. Apoi, urmări greutăţile şi primejdiile care au urmat fugii ei în Egipt cu Pruncul Iisus, cu bătrânul Iosif şi cu tânărul Iacov. Se pune la dispoziţie în lucrarea de aproximativ 600 de pagini în format B5 o hartă a Egiptului pentru a înlesni vizualizarea geografică a locurilor şi oraşelor menţionate. Într-unul din capitole se analizează viaţa şi obiceiurile unei mame evreice , aşa cum ea vieţuia în familia ei.. Se cercetează cu atenţie şi rolul pe care l-a avut Născătoarea de Dumnezeu în vremea activităţii mesianice a Fiul ei. Apoi, se face o analiză a gândurilor, cuvintelor şi patimilor din timpul Patimilor, morţii şi învierii lui Hristos. 
 
Se examinează statutul şi lucrarea Maicii Domnului în Biserica Primară, precum şi relaţia ei cu ucenicii Domnului, atât bărbaţi, cât şi femei. Ne sunt prezentate în carte locurile pe unde a călătorit, propovăduind Sfânta Evanghelie . Pe de altă parte ni se prezintă cum unii iudei au încercat să o defaime prin clevetiri mincinoase şi chiar au încercat să o ucidă. Sunt luate în considerare şi ultimele zile ale vieţii ei pământeşti, asupra slăvitului ei sfârşit şi a ridicării cu trupul la cer. S-a iniţiat, de asemenea, un studiu comparativ, în care se vorbeşte despre Născătoarea de Dumnezeu şi despre Biserică. S-a menţionat în volum şi rolul Maicii Domnului ca mijlocitoare înaintea Fiului ei, în contextul Sfintei Tradiţii Ortodoxe

Capitolele cărţii de faţă sunt alcătuite din texte pe care le-am redactat cu felurite prilejuri, la diferite soroace de timp. Considerând că ar putea fi adunate într-un singur volum, le-am ordonat, le-am adăugat alte câteva scrieri şi, astfel, am întocmit cartea ce ne stă înainte. Titlul Vechea şi Noua Romă este un punct de referinţă pentru fiecare capitol în parte. Primele capitole se referă la Vechea Romă a Imperiului Roman, următoarele la Noua Capitală, Noua Romă - Constantinopol, iar celelalte surprind legăturile dintre acestea, conflictele, respectiv întreruperea comuniunii lor. Două cetăţi cu o mare Tradiţie şi cultură, cu o istorie de cuceriri şi lupte pentru eliberare, cu aleşi Părinţi slujitori ai Bisericii şi, deopotrivă, cu rătăciri ale eresurilor, cu mişcări de împotrivire şi de dialog. Nu vorbim despre Prima şi A Doua Romă, în sensul unei înşiruiri ce s-ar putea continua cu o A Treia şi o A Patra, ci despre o singură Romă, cea Veche şi cea Nouă. începând cu veacul al VllI-lea, Vechea Romă va începe, desigur, să păşească pe o cale diferită de Tradiţia şi cultura comună, de isihia şi teologia primelor secole, în vreme ce Noua Romă a continuat, de veacuri, să păstreze însuflarea aceleiaşi Tradiţii. Spunând aceasta avem în vedere adevărul teologic şi viaţa creştină personală. Totuşi, secularismul şi pervertirea credinţei ortodoxe rămân o ispită ce va pândi dintotdeauna Biserica. Avem trebuinţă de o viaţă insuflată de isihasm şi de întreaga Tradiţie isihastă (niptică), adevărata premisă a teologiei ortodoxe. 
 
 
 
Ierotheos, Mitropolitul Nafpaktosului

Volumul 5: Din scrierile părinților Petru Damaschin și Sfântul Simeon Metafrastul.

O carte cu poezii pentru copii, dar şi pentru cei mari. Dincolo de întâmplările cu dovlecei, urşi, purcei, arici şi flori, poeziile ascund un tâlc duhovnicesc, înfăţişând patimi şi virtuţi ce se regăsesc în viaţa noastră de zi cu zi. Răsfoind-o, fiecare se va afla pe sine ca într-o oglindă buclucaşă. Rămâne de văzut câţi se vor îndrepta…