Sfantul Grigorie din Nazianz, pe care Biserica l-a numit si-l traieste ca pe „Teologul" prin excelenta, a fost indragit de cititori pentru ca el insusi a iubit mult pe Dumnezeu si pe oameni. Inca si mai mult: a fost iubit pentru ca a suferit foarte mult pentru adevar si pentru ca Dumnezeu, din acest motiv, i-a daruit iluminari. L-a luminat in asa fel mintea incat a reusit sa vorbeasca cu mare autoritate si cu mare putere despre adevar si despre realitatea dumnezeiasca. (Stelianos Papodopoulos)

Potrivit negreselnicei credinte a crestinilor, pe care ne-au lasat-o ca pe o sfanta mostenire, marturisesc si recunosc, cred intr-un singur Dumnezeu Tatal atottiitorul, Dumnezeu Parintele, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul Sfant; ma inchin si preamaresc un singur Dumnezeu in trei persoane! Mai recunosc si unirea lui Dumnezeu in trup, iar ca mama a lui Dumnezeu pe cea care L-a nascut dupa trup, Sfanta Maria. Primesc si pe Sfintii Apostoli, pe prooroci, pe mucenici, la fel si in ruga adresata lui Dumnezeu, eu le cer ca prin ei, adica prin mijlocirea lor, Dumnezeu, prietenul oamenilor, sa-mi fie ajutor si sa fie o rasplata care sa-mi fie acordata pentru pacatele mele. Iata pentru ce cinstesc si preamaresc in chip deosbit trasaturile sfintelor icoane, pentru ca ele n-au fost transmise, de Sfintii Apostoli, ca ele n-au fot oprite si ca sunt chiar reprezentate in toate Bisericile noastre!

Fragment dintr-o epistola trimisa de Sfantul Vasile lui Iulian Apostatul

Cartea "Parintele Sofian" aparuta la Editura Bizantina, face parte din colectia "Duhovnici romani contemporani", si creioneaza portretul unuia dintre Parintii care prin viata si activitatea sa a marcat istoria Bisericii si a neamului romanesc.

In cartea  "Parintele Sofian" sunt incluse bogate elemente de autoportret, la care se adauga un numar mare de predici si meditatii rostite de Parintele Sofian la manastirea Antim, la diverse praznice sau sarbatori. De asemenea, in carte sunt reprioduse o serie de interviuri acordate de Parintele Sofian pe teme esentiale si diverse.

Parintele Sofian care a fost numit de Parintele Cleopa "Apostol al Bucurestilor" , este identificat de cei mai multi credinciosi in postura de bland si rabdator duhovnic, insa pe parcursul cartii descoperim o multitudine de alte calitati - milostenia, blandetea, traitor slujitor al Sfantului Altar - care ne ajuta sa ne formam o imagine completa despre vrednicul de pomenire Parinte Sofian.

(lipsa text)

Sfânta Taină a Spovedaniei este parte a parcusrului îndreptării. De fapt ea urmează gândului că am greşit şi premerge părerea de rău sau căinţa profundă pentru păcatele săvârşite.
Iertarea păcatelor se face prin lucrarea Sfântului Duh pentru că numai restabilind relaţia cu Dumnezeu prin puterea Sfântului Duh, putem să simţim firescul răspunsului nostru dat pentru veşnicie.
Sfântul Ioan Gură de Aur îndruma credincioşii din vremea sa astfel: Chiar dacă multora li se pare iadul înfricoşător, eu nu voi înceta de a striga mereu că a supăra pe Hristos este mai cumplit şi mai înfricoşător decât gheena. Şi vă rog şi pe voi să gândiţi la fel. Aşa vom scăpa şi de iad şi ne vom bucura şi de slava lui Hristos. Acest cuvânt este actual şi pentru noi, cei de astăzi, care dorim şi încercăm să nu supărăm pe Hristos, prin fapte, gânduri şi cuvinte nesăbuite.

Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

Omul are posibilitatea sa se faca placut lui Dumnezeu in orice conditii. Totusi, frumusetea si linistea naturii din Sfantul Munte, care s-a sfintit prin asceza si slujbele atator chipuri sfinte de-a lungul secolelor, constituie un factor deosebit de ajutator pentru pocainta si sporire duhovniceasca. Parintele Fotie prin natura il vedea pe Creatorul ei. De multe ori urca pe jos in varful Athonului, pentru a se ruga şi a-L adora pe Dumnezeu. Acolo, la inaltimea de 2.035 metri, din evlavia aghioritilor s-au inaltat doua locuri de inchinaciune. Acestea sunt mica biserica a Schimbarii la Fata a Mantuitorului si uriasa Cruce de fier, care este vizibilă din unele puncte indepartate ale Golfului Aigaleo. Aceste doua locuri de inchinaciune ne amintesc nu doar de doua evenimente importante din viata Domnului, dar si de faptul ca preschimbarea omului presupune ridicarea Crucii nevointelor si ascultarea de poruncile lui Hristos.

Parintele Fotie traia unirea tainica a Taborului si Golgotei, a slavei taborice si jertfei de pe Cruce. Aceasta traire era incununata in timpul savarsirii Sfintei Liturghii si a participarii tainice la Crucea si slava Imparatiei lui Dumnezeu. La coborarea de pe varful Athonului, parintele Fotie se odihnea la locul de inchinaciune „Maica Domnului” (la inaltimea de aproximativ 1.500 de metri), unde si primea si simtea binecuvantarea Ocrotitoarei Sfantului Munte si
Maicii lui Hristos.

Fost-au acest fericit părinte Ioan născut din părinţi binecredincioşi, Neagoe şi Stana; iar pentru multă vreme a trecuţilor ani, din ce neam se trăgea, fostu-s-a uitat. Însă din mică vârstă şi-a închinat viaţa Domnului şi Stăpânului nostru Iisus Hristos, intrând în sfânta mânăstire a Câmpulungului, a cinstitei Adormiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, unde şi sfântul cin călugăresc a primit.

Editia de fata prezinta corespondenta Arhimandritlui Sofronie Saharov, deosebit nevoitor-scriitor, cunoscut drept autorul cartii Cuviosul Siluan Athonitul, cu unul dintre cei mai mari theologi orthodocsi ai veacului trecut - protoiereul Gheorghe Florovski (1893-1979).  Scrisorile publicate prezinta un interes atat istoric, cat si theologic.

Coerspondenta se afla in arhivele Manastirii Sfantul Ioan Botezatorul (Essex, Anglia), carei intemeiere si zidire parintele Sofronie si-a inchinat ultimii ani ai vietii.  In selectia de fata nu au fost incluse cartile postale cu urari, nici scrisori care exprima preocupari exclusiv practice si in care nu se afla material theologic sau istoric.

Arhimandritul Sofronie si protoiereul Gheorghe Florovski sunt doua destine diferite, doua cai crestine.  Cu toate acestea, amandoi sunt reprezentanti ai unei generatii ce se distinge printr-o cat se poate de inalta cultura dogmatica.  Anii devenirii lor duhovnicesti corespund cu perioada infloririi theologiei emigratiei ruse din prima jumatate a veacului al XX-lea.  Parintele Gheorghe scria parintelui Sofronie la Athos inca din 1929, cand parintele Sofronie era monah in manastirea Sfantului Pantelimon.  Totusi corespondenta de atunci nu denota aceeasi stransa legatura precum cea de dupa anii razboiului...

Am devenit superficiali. Cine are dorinte
dumnezeiesti, universale, atemporale, neamagitoare?
Cine doreste sa se uneasca cu toti oamenii? Sa‑i simta
frati ai lui? Sa se uneasca cu Dumnezeu? Doar acela nu
va fi amagit, nu va risca sa se piarda in lucruri zadarnice.
Putini astazi, pe planeta noastra, au orizonturi atat de
deschise, universale. Neamul omenesc a putrezit de la
radacina. Avem nevoie de o reinnoire in profunzime.
Am ratacit cu totii. Ne‑am legat de dorinte marunte
si am crezut ca in felul acesta vom afla fericirea.
Parintele Porfirie spunea: „Vom vedea haosul traind
in noi si vom spune: «Inapoi! Inapoi! Cu totii ne‑am
ratacit!», si ne vom intoarce la Hristos”. Doar cel ce
are dorinta arzatoare de unire cu toti nu va fi amagit
nicicand. Ganditi‑va la un electrician care detine toate
uneltele ultramoderne necesare pentru a realiza o
instalatie electrica intr‑o casa, dar ii lipsesc prizele
si intrerupatoarele. Prin urmare, toate acele unelte
nu il vor putea ajuta. Lumina electrica nu poate
lumina casa. Cam asa se intampla astazi in vremurile
noastre. Dispunem de toate mijloacele, dar lumina lui
Dumnezeu nu exista in viata noastra.
Si totusi exista solutii...