Se întâmplă deseori în viaţa noastră să vedem păcatul prin două lentile total diferite. Înainte de a-l săvârşi îl vedem prin lentila nesimţirii, astfel încât considerăm păcatul ceva absolut firesc. Însă după săvârşirea lui, îl vedem pe acesta prin lentila deznădejdii, care-l măreşte şi ne conduce la convingerea că nu-i posibil să primim iertare de la Dumnezeu. Astfel, deznădăjduim pentru mântuirea noastră.
Însă Hristos ne descoperă o cale sigură prin care putem primi iertarea păcatelor noastre, oricât de mari ar fi ele: Să-i iertăm din toată inima şi să-i iubim pe cei care ne-au nedreptăţit în vreun fel.
Iubirea este culmea virtuţilor. Aceasta L-a adus pe Dumnezeu pe pământ şi tot aceasta L-a înălţat pe Cruce. Chiar Hristos ne spune: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi… Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv. Aşadar iubirea noastră este adevărată doar atunci când imită iubirea lui Dumnezeu şi se oferă tuturor, fără deosebire. Nu-i posibil să spunem că avem iubire şi să nu-i iubim pe toţi, adică şi pe cei care ne nedreptăţesc sau uneltesc împotriva noastră, pe vrăjmaşii noştri. Tocmai în acest punct se va vedea dacă avem iubire adevărată.
(vezi harta)