Afară plouă mărunt, picuri storși din ceață. Deschid Cartea și citesc, mereu nou, cuvântul Galileanului: Veți auzi de războaie și vești de războaie; vedeți, să nu vă înspăimântați, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Un neam se va scula împotriva altui neam și o împărăție împotriva altei împărății; și, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete și boli. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor. Atunci vă vor da să fiți chinuiți și vă vor omorî și veți fi urâți de toți (păgânii) pentru numele meu.
... Cel ce biruiește va fi astfel în veșminte albe și nu voi șterge deloc numele lui din Cartea Vieții și voi mărturisi numele lui înaintea Părintelui Meu și înaintea îngerilor Lui...
... Fii, deci, credincios până la moarte și-ți voi da cununa vieții.
Târziu, pecetluiesc Cartea cu un sărut smerit și privesc în păcura nopții de afară. Înțeleg că noaptea care stăruie încă va trece și lumina ce va să vină va spăla păcate și va tămădui răni deschise. 

Prefată de P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei 
Introducere, de protos. Ioanichie Bălan 
I. Despre Biserică 
II. Biserica - locas de cult 
III. Cultul divin public 
A. Sfintele Taine 
1. Taina Sfântului Botez 
2. Taina Sfintei Mirungeri 
3. Taina Sfintei Spovedanii 
4. Taina Sfintei împărtăsanii 
5. Taina Sfintei Preotii 
6. Taina Sfintei Cununii 
7. Taina Sfântului Maslu 
B. Ierurgiile 
C. Cele opt Laude 
D. Sfanta Liturghie 
IV. Mic dictionar de cuvinte liturgice 

CUPRINS 

Prefată de P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei 
Introducere, de protos. Ioanichie Bălan 
I. Despre Biserică 
II. Biserica - locas de cult 
III. Cultul divin public 
A. Sfintele Taine 
1. Taina Sfântului Botez 
2. Taina Sfintei Mirungeri 
3. Taina Sfintei Spovedanii 
4. Taina Sfîntei împărtăsanii 
5. Tama Sfintei Preotii 
6. Taina Sfintei Cununii 
7. Taina Sfântului Maslu 
B. Ierurgiile 
C. Cele opt Laude 
D. Sfanta Liturghie 
IV. Mic dictionar de cuvinte liturgice 

CUPRINS 
Introducere, de Arhimandrit Ioanichie Bălan • Familia crestina • Pregătirea pentru căsătorie • Logodna si căsătoria civilă • Cununia religioasă • Inceputul vietii de familie • Nasterea de copii • Botezul copiilor • Educatia religioasă a copiilor • Educatia religioasă a tinerilor • Viata religioasă în familie • Bolile sufletesti ale familiei crestine de astăzi • Viata religioasă în societate • Indrumător canonic ortodox 

Această colecţie cuprinde biografii ale calugarilor şi pustnicilor dintre cei mai aleşi, care s-au ostenit, din dragoste pentru Hristos, în mănăstirile şi schiturile noastre, atât în ţară, cât şi peste hotare.

Aceasta colectie cuprinde biografii ale calugarilor si pustnicilor dintre cei mai alesi, care s-au ostenit, din dragoste pentru Hristos, in manastirile si schiturile noastre, atat in tara, cat si peste hotare.

Sfintii Parinti socotesc postul printre cele dintai trude si virtuti ale crestinului. Postul, de-a lungul istoriei, a salvat chiar cetati de la pieire, intorcand mania lui Dumnezeu cea dreapta pornita asupra lor.

Ce este insa postul si cum ar trebui sa ne indeletnicim cu aceasta lucrare de temelie a mantuirii omului? Care este scopul lui? Cum sa ne pregatim pentru el si care este masura sa? Cum sa deosebim postul cel adevarat de cel inselator? Care este folosul postului si care sunt roadele sale?

La toate aceste intrebari ne raspunde in chip limpede indrumarul duhovnicesc de fata, ce cuprinde sfaturi despre post ale Sfintilor Parinti celor din vechime si ale mai multor nevoitori ai zilelor noastre. Un indrumar ce n-ar trebui sa lipseasca de la capataiul nici unui crestin de astazi care e dornic sa aiba intot­deauna la indemana aceasta arma plina de tarie, care, dupa cum ne invata Sfantul Efrem Sirul, „a inchis gura leilor, facutu-s-a maica a sanatatii, e invatator al tinerilor, podoaba a batranilor, bun insotitor pe cale in calatorii, pace in casa, straja si ocrotire a fecioriei, pricina a pocaintei”, aducand buna izbanda rugaciunilor si cererilor noastre...

Oricât de diferite sunt căile, condiţiile exte­rioare în care trăiesc creştini de vocaţii diferite, ei practic trebuie să împlinească cele două porunci pe care le-a dat Domnul Iisus Hristos: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproa­pele tău ca pe tine însuţi” (Lc. 10, 27). Aceste două porunci sunt la fel de importante şi amândouă trebuie împlinite. Nu ar putea exista iubire adevărată faţă de aproapele – corespunzătoare cu nivelul la care suntem chemaţi –, dacă nu ar exista iubirea faţă de Dumnezeu şi dacă această iubire nu ar fi de proporţii dumnezeieşti… Putem înţelege semnificaţia iubirii desăvârşite numai în contrast cu ceea ce înseamnă Sfânta Treime văzută ca o relaţie de iubire. Sfânta Treime este singura imagine a iu­birii desăvârşite şi, conform cu această imagine, trebuie să fie făurită iubirea. Este o iubire în care se dăruieşte totul, totul este primit şi, în acelaşi timp, ea se află în centrul dorinţei, disponibilităţii de a te jertfi deplin, care este rădăcina unei relaţii.

Mitropolitul Antonie de Suroj

Spirit care cunoaste proba desertului si a unor scenarii paideice petrecute aici si aiurea, cu patosul increcarilor in tot atatea experiente pastorale, slujitor al Mintuitorului nu doar in lumea mundana si impartindu-se cu egala iubire de semeni intre Biserica, scoala si strada, Constantin Valer Necula este, in egala masura, preot, dascal si poet.  Nu stiu daca este la mijloc o succesiune de roluri si nici daca, in cazul in care ar fi, ordinea nu poate fi exact inversa, sau daca nu cumva, pentru a face de prisos conventiile mai degraba didactice, altul este adevarul: fiecare parte are forta intregului deodata cu celelalte, multuplul este cel ce instituie si da putere a ceea ce numim unu.

In rolurile complementare pe care, prin firea sa, le traieste fie in spatiul saturat de sacru al Bisericii, fie in cele al cetatii in care trenscendentul coboara, pentru a invoca un gind blagian, poezia reprezinta insa, pentru Constantin Valer Necula, Grundul propriei fiinte.  Vorbele sale, aproape oriunde ar fi rostite, dar si comunicarea sa nonverbala au, implicit, o urzeala eminamete poetica, aici avindu-si obirsia, poate, vraja discursului sau atat de fascinant prin simplitatea profunda a lexicului si a constructiilor incarcate de emotie si sapiential.  Trasaturi potentate, desigur, de formatia sa teologica, o structura care, atunci cand fecundeaza straturile de adancime ale culturii poersonale, poate genera un fel de discurs indragostit.

Ion Dur 

Prezenta unor oameni pe pamant nu are sfarsit.  Ei continua sa existe dincolo de perioadele istorice in care au trait.  Viata lor nu se caracterizeaza prin scurtimea stralucirii unei artificii.  Devin semne ale neindoielnicei relativitati a timpului, ii dau forma si o coloreaza. Iar atunci cand pleaca din lumea vazuta, intregind ciclul vietii pamantesti, absenta lor nu inseamna nicidecum uitare sau disparitie.  Prezenta lor se continua presarata cu lucrarile duhovnicesti autentice pe care le-au lasat in urma.

Maxim este o astfel de prezenta.  Sfant si marturisitor…  A aparut istoric in realitatea zdruncinata a Constantinopolului secolului al VII-lea, pe care nu stiu daca sa-l numesc intunecat sau luminos, poate putin din amandoua.

Mare greseala este ca oamenii au un Dumnezeu inchipuit de ei. Ca astfel sa asculte El de ei, nu ei de El. Omul nu se angajeaza la o traire in credinta autentica. Vedeti? Deci nu un Dumnezeu pe Care sa-L vorbesti de bine, ci sa-L asculti, sa-L traiesti. Sa te indumnezeiesti. Deci nu Unul inventat de tine, ca sa-ti menajeze slabiciunile. Ca nu e usor sa te desprinzi de o comoditate in care te-ai simtit bine si ai crezut ca ai atins cote inalte. Si Hristos iti cere lucrul acesta – sa te lepezi de egoism. Nu trebuie sa ne izolam de creatia Sa prin diferite preocupari egoiste. „Ca eu am viata mea, Dumnezeul meu...” Oamenii trebuie sa stie Cine i-a făcut, de ce i-a facut si care este finalitatea vietii. Sa mearga pe drumul care duce spre a se cunoaste pe sine. Asta e o condiție sine qua non a noastra, a tuturor. Sa ne intrebam: de ce suntem facuti, care e scopul, ce-i cu moartea, cu Raiul, cu iadul? Sunt ele o realitate sau simple povesti? Nu exista sa zici vreodata „n-am stiut”. Nu ai auzit niciodata ca bat clopotele? Care pe latineste inseamna „cheama viii, plange mortii, imprastie viforele” – bataia clopotelor. Poti sa spui ca nu ai auzit clopotele? Pare paradoxal, dar ele nu rasuna degeaba. Si bat patrunzator! Astea sunt valori pe care ni le-a dat Dumnezeu si noi le vindem pe doi lei. Se stie ca exista fierbinte si rece, dar sa fii caldicel este primejdios (v. Apoc. 3, 16). Nu vrei sa fii nici asa, nici asa, sau vrei sa te mangai cu aceea ca esti credincios, dar asa, in felul tau. Nu. Ori fierbinte, ori rece, pentru ca cel rece isi va da seama, mai repede, ca totusi este intr-un sentiment de raspundere, pe undeva, psihologic privind lucrurile, si isi poate reveni. Dar cel caldicel, care nu este nici colo si nici dincolo si are un fel de „Dumnezeu” al lui, acela este in foarte mare primejdie, pentru ca se multumeste doar cu ceea ce i se pare ca are. Chiar Evanghelia spune: „iar de la cel ce nu are, si ce i se pare ca are se va lua de la el” (Luca 8, 18).

Mantuitorul ne invata ca dobandim bucuria Lui daca suntem credinciosi peste putinul pe care ni l-a dat. Iar a fi credincios inseamna a lucra cu acest putin dat fiecaruia, cu toata bogatia de har pe care Domnul ne-o ofera gratuit in Biserica Lui. 
Acest volum este un indemn la privirea si trairea vietii in lumina acestui crez despre om si despre rostul lui in lume.