Dupa 1990, din ce in ce mai multi oameni au aflat de pustnicul de la Mitoc si au inceput sa bata la usa modestei sale casute, pentru a primi povata si a se bucura de binecuvantarea lui.  Si pe masura ce il ascultau isi dadeau seama de darurile cu care fusese inzestrat de Bunul Dumnezeu.  Cati oameni nu au marturisit ca parintele Proclu dadea in mod minunat raspunsuri la intrebari, inainte de a fi rostite?  Cati nu au simtit ca sunt diagnosticati si li se da si reteta inainte de a-si marturisi suferinta?  Cati nu au simtit darul inainte-vederii prin care parintele, in mod atat de discret descoperea lucrui din viitor?  Si mai ales, cati din cei ce au mers la parintele cu sufletul deschis si neiscoditor nu au primit mangaierea sufletesca, pace, nadejde, bucurie?  Toti cei care l-au cercetat au primit raspuns dupa nevoile si trbuintele lor si au ramas cu dorul revederii.

Nepunand nici un pret pe aceasta viata trecatoare, pe sanatatea sa, se lepada de orice iubire de sine pentru a fi de folos aproapelui.  Iar aceasta jertfa nu ramanea fara roade.  Oamenii plecau mangaiati si intariti duhovniceste dupa intalnirea cu acest om al iubirii, al milei, si al jertfei.

In seara zilei de 28 ianuarie, inconjurat de cativa ucenici, monahi si cunoscuti, parintele a trecut la Domnul.  Era un ceas al despartirii pentru noi, nu pentru el.  "Spusese candva: Eu o sa mor, dar o sa fiu viu!", aratand ca, prin rugaciune, va fi in continuare alaturi de noi.

Cartea de fata aduce ceva nou. Desigur, cea mai mare parte este rezervata marturiilor, fie ele culese prin interviu, fie trimise personal pe adresa manastirii, si care poarta, cu toata diortosirea cuvenita, pecetea originalitatii si autenticitatii cuvantului-martor plin de recunostinta. Ultimile pagini insa, sunt un mic compendiu din invatatura Parintelui Proclu, extras cu grija din doua interviuri date de parintele insusi, disponibile de altfel pe retelele media de internet. Temele recurente ale cuvintelor-apoftegma le banuiti care sunt: despre pocainta, despre rugaciune si cugetarea la moarte, despre slava desarta si leacul ei, smerenia, despre lacrimi si dragoste.

Stiti oare cine l‑a binecuvantat si l‑a povatuit spre marea nevointa a mantuirii pe preacuviosul Serafim de Sarov, sfantul aratat nu de mult in pamantul Rusiei?

Stiti oare cine i‑a poruncit lui sa se indrepte spre Manastirea Sarovului, ca, salasluindu‑se acolo, sa caute loc de rugaciune si acoperamant linistit pentru a‑si incepe nevointele calugaresti, acele nevointe de inaltimea carora s‑a minunat intreaga lume ortodoxa si care au adus acestui placut al lui Dumnezeu deosebita cinstire pe pamant si fericirea raiului cea din ceruri?

„Avand staruinta in lucrarea vietii calugaresti celei asemenea ingerilor – asa cum se canta in Acatistul preacuviosului Serafim –, ai mers la sfanta cetate a Kievului pentru a te inchina cuviosilor de la Pecerska, si, primind din gura cuviosului Dositei porunca sa‑ti indreptezi calea ta in Pustia Sarovului, ai sarutat acel loc sfant cu credinta venind de departe si, acolo salasluindu‑te, ai sfarsit viata ta cea placuta lui Dumnezeu…  Bucura‑te, preacuvioase Serafime, mare facator de minuni din Sarov!” (Icos 3)

Numele acestui staret este Dositei.  Indata dupa trecerea lui la cele vesnice s-a aflat insa ca vestitul staret a fost, de fapt, o stareta... Dositeia.

Smerita si nebagata in seama s‑a scurs binecuvantata sa viata, in stramtorarea pesterii si in zavorare calugareasca, insa pomenirea ei, ca mare nevoitoare si inainte‑vazatoare, s‑a transmis din generatie in generatie.

Această carte este o meditaţie asupra principalelor mărturii scripturistice şi patristice despre rolul regimului lacto-vegetarian în purificarea omului. Veritabil ghid pentru ostenitorii din mănăstiri şi schituri, această carte se adresează şi cititorilor mireni, fiindcă, aşa cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, „hrana vieţii fericite este Pâinea ce se coboară din cer”, Hristos, cu Care suntem chemaţi cu toţii să ne împărtăşim, indiferent de locul şi rostul nostru în lume. De o calitate editorială deosebită, cuprinzând numeroase ilustraţii color, cartea „Hrana vieţii fericite a monahilor”. Fundamente biblice, patristice şi canonice despre alimentaţia vegetariană şi lacto-vegetariană cuprinde şi un capitol cu concluziile cercetărilor din ultimul deceniu din domeniul medical, biologic, alimentar despre impactul cauzat de schimbarea în timp a alimentaţiei omului. „Dumnezeu i-a creat pe primii oameni cu o structură vegetariană, şi nu carnivoră... Trăirea isihastă a Maicii Domnului în Sfânta Sfintelor – unde a beneficiat de o alimentaţie supranaturală, nestricăcioasă – a fost o pildă de urmat pentru toţi monahii în general şi în special pentru anahoreţi”.

Arhim. Luca Diaconu

Aceste marturii despre vindecarile si minunile care s-au savarsit datorita Preacuviosului Serafim nu constituie decat o mica parte a ceea ce, din declaratiile diferitelor persoane, a fost introdus in Cronica special creata pentru perioada 1 septembie 1902 - 21 octombroe 1903.  Toate aceste marturii au fost intocmite fie pe baza declaratiilor personale ale diferitilor vizitatori ai manastirii, fie pe baza scrisorilor primite, ale caror originale se pastreaza in manastire sub forma de anexa la sus-mentionata Cronica.

Acest al doilea volum consacrat eclesiologiei ortodoxe isi propune sa studieze, in aspectele lor problematice, relatiile dintre Bisericile Ortodoxe locale si relatiile acestora cu celelalte confesiuni crestine.

Unele dintre aceste probleme au aparut din veacul al IV-lea, odata cu Sinodul de la Calcedon, altele, in veacul al XI-lea, odata cu schisma ce a despartit Biserica Romei de Bisericile Ortodoxe din Rasarit, si toate raman, din pacate, actuale, cu mize eclesiologice importante in ceea ce priveste armonia Bisericilor Ortodoxe locale si natura relatiilor lor cu toate celelalte comunitati crestine.