Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Epoca brâncovenească s‑a caracterizat prin străduințe depuse în această direcție. Brâncoveanu a pus temei Academiei domnești în 1693 și tot el a fost cel dintâi sprijinitor al tiparului care a luat un apreciabil avânt. Chiar dacă el n‑a ajuns, ca unchiul său, stolnicul, să culeagă învățătura la Padova, l‑a avut pe acesta în preajma sa și prin actele sale a dezvăluit că și cultura, ca și arta, reprezenta o componentă de seamă a existenței sale. Aș vrea să mă mai opresc asupra străduinței domnitorului pentru a se pregăti în viitor un alt destin țării și neamului său. El a fost neîndoielnic conștient de unitatea românilor. Politica sa matrimonială în privința urmașilor săi demonstrează cu prisosință aspirațiile sale și spre Moldova, iar atenția dată Transilvaniei, unde și‑a achiziționat proprietăți și a ctitorit este și ea edificatoare. El gândea românește, ca și contemporanii săi, Cantacuzino stolnicul, ori Dimitrie Cantemir. Dar învățătoare este și activitatea sa strălucită pe plan extern. Serviciile sale de cancelarie și relații externe, inclusiv translatorii, trimișii și emisarii săi dincolo de hotare, corespondența sa diplomatică, dezvăluie o dominantă a domniei sale, dar și o viziune a domnitorului asupra drumului ce trebuia urmat și a nădejdiilor sale. Este însă și o învățătură transmisă dincolo de veac a însemnătății pentru orice stat a politicii din afară. Sfânt și domnitor, Constantin Brâncoveanu continuă a fi cu noi, a ne sfătui și a ne dojeni, a ne da învățăturile sale, a ne îndruma pe drumurile atât de grele pe care ne‑a dus cursul istoriei noastre, a ne îndemna sa nu uitam ceea ce suntem și mai ales ceea ce datorăm neamului nostru și nici a uita vreodată neînfricata jertfă a acestui domnitor și a fiilor săi, subliniază Academicianul Prof. Univ. Dr. Dan Berindei, în studiul său. 

Am gasit de cuviinta a scrie o crate in acest mod, deoarece, povestind la persoana I se poate atrage mai mult atentia si interesul de a citi, ca si cand ar pleca direct de la acea persoana, povestindu-si relatandu-si intamplarile, relatandu-si problemele.
Cine a reusit sa ajunga la sfarsitul cartii, descopera ca a invatat o multime de lucruri despre autism in general, datorita Elevului cu tulburari din spectrul autist, care i-a dezvaluit cititorului o serie de comportamente si caracteristici, rezumate la finalul fiacarei scrisori, spre a fi pe intelesul tuturor.

M-am gandit ca este important sa stii aceste lucruri despre carte si de aceea ti le-am spus,

cititorului meu, cu drag, autoarea

Trebuie să schimbăm viaţa noastră interioară şi exterioară, să ne transformăm cu totul, după cuvântul maicii Biserici, care la fiecare Sfântă Liturghie ne îndeamnă şi ne recomandă tuturor şi fiecăruia în parte: „Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Altă cale nu există. Este singura cale. Dar un lucru trebuie (Luca 10, 42), cum a spus şi Hristos. Un lucru trebuie mai presus de toate şi acest lucru, unicul, este Hristos. Trebuie să ne aflăm mereu înlăuntrul Bisericii. Nu în biserica zidită, ci în îmbrăţişarea ei duhovnicească, care este îmbrăţişarea lui Hristos. Să fim mădularele ei credincioase şi inseparabile şi să luptăm fiecare, „după putere”, să păzim învăţătura sa, care este învăţătura credinţei, nădejdii şi dragostei. Trebuie să ne sfinţim şi să ne luminăm încontinuu prin Tainele ei lăsate de Dumnezeu şi prin cultul lui Dumnezeu.

Romaniei de astazi si Bisericii noastre nu le lipseste vocatia, nu le lipseste chemarea lui Dumnezeu, nu le lipseste posibilitatea de a darui, prin Dumnezeu, celorlalti bucurie.  Ce le lipseste este capacitatea de a iesi cu fruntea sus din toate incercarile nevocationale la care ne supun cei care ne spun ca vocatia noastra nu are sens.

E clar ca pentru un crestin solutia si raspunsul la incercarea lui de a izbavi mediocritatea din el sunt in intalnirea cu Mantuitorul Hristos.  Exista o capacitate a Mantuitorului de a te seduce si a ridica de fiecare data nivelul capacitatii tale de a stoarce informatii, de desavarsire a comunicarii.  Mediocritatea nu se poate vindeca doar prin informare, ci de fiecare data trebuie, de fapt, sa asumi altceva decat ce-ai facut pana atunci: sa asumi un mod de viata pe care Hristos ti-l propune si in care Mantuitorul Hristos este parte integranta.  Mantuitorul nu locuiește la limita exterioara a mediocritatilor noastre, ci, daca vrem sa le vindecam, trebuie sa-L asezam in limita interioara a mediocritatii noastre, sa-I dam de lucru in aceasta limita.  Sa-I oferim posibilitatea, ca Domn si Dumnezeu, de a fi cu adevarat rodnic in inima noastra.

Pr. Constantin Necula

Prea adeseori rugăciunea nu are atâta importanţă în vieţile noastre încât orice altceva să dispară pentru a-i face loc. Rugăciunea e adăugată multor altor lucruri; dorim ca Dumnezeu să fie prezent, nu fiindcă nu există viaţă fără El, nu fiindcă este valoarea supremă, ci fiindcă ar fi aşa de bine ca, pe lângă toate binefacerile lui Dumnezeu, să beneficiem, de asemenea, şi de prezenţa Sa. El este ceva adăugat nevoilor noastre şi când Îl căutăm în acest fel, nu-L vom întâlni.... Toţi ştim cum e să iubeşti pe cineva cu toată inima; cunoaştem plăcerea nu doar a întâlnirii, ci şi a gândirii la cel iubit, mângâierea pe care acest gând ne-o oferă. În acest fel trebuie să încercăm să-L iubim pe Dumnezeu, iar de fiecare dată când e pomenit numele Său, ar trebui să ni se umple inima şi sufletul de o căldură infinită.

                                                                         Mitropolitul Antonie de Suroj