Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

(lipsa text)

(lipsa text)

Mantuitorul ne invata ca dobandim bucuria Lui daca suntem credinciosi peste putinul pe care ni l-a dat. Iar a fi credincios inseamna a lucra cu acest putin dat fiecaruia, cu toata bogatia de har pe care Domnul ne-o ofera gratuit in Biserica Lui. 
Acest volum este un indemn la privirea si trairea vietii in lumina acestui crez despre om si despre rostul lui in lume. 

Reeditarea volumului de versuri alese din scrierile Sf. Ioan de la Neamt (Hozevitul).

Ecumenismul este o miscare ce naste o multime de intrebari: si toate intrebarile acestea, in intemeierea lor, izvorasc dintr-o singura dorinta si se varsa intr-o singura dorinta - si aceasta dorinta vrea un singur lucru: adevarata Biserica a lui Hristos.  Iar adevarata Biserica a lui poarta - si trebuie sa poarte - raspunsuri la toate intrebarile si sub-intrebarile pe care le pune Ecumenismul; caci, daca Biserica lui Hristos nu dezleaga vesnicele intrebari ale duhului omenesc, atunci ea nu e de nici un folos.  Iar vatra duhului omenesc arde pururea in vesnicele intrebari chinuitoare.  Si orice om arde in ele, cu stiinta sau fara stiinta, de voie sau fara de voie: ii arde inima, ii arde mintea, ii arde constiinta, ii arde sufletul, ii arde intreaga fiinta.

Intre toate fiintele, omul este cea mai complicata si mai enigmatica; si, mai presus de toate, cea mai chinuita.  Tocmai pentru aceasta S-a coborat Dumnezeu pe pamant, pentru aceasta s-a facut om pentru noi ca Dumnezeu-Om: ca sa raspunda la toate chinuitoarele, vesnicele noastre intrebari.  Din aceasta pricina a si ramas intreg pe pamant, in Biserica Lui, careia El ii este cap, iar ea este trupul Lui.  Ea e adevarata Biserica a lui Hristos, Biserica Ortodoxa, si in ea este intreg Dumnezeu-Omul, cu toate bine-vestirile Sale si cu toate desavarsirile Sale.

Potrivit invataturii de credinta crestin-ortodoxa, mantuirea este o lucrare divino-umana.  Drept aceea, omul este chemat sa conlucreze cu Harul Preasfantului Duh pentru mantuirea sa.  Iar harul Sfantului Duh nu poate fi primit decat in Sfanta Biserica, prin Sfintele Taine.

Sfintele Taine sunt lucrari vazute ale Bisericii lui Hristos prin care, in chip nevazut, se impartaseste omului harul Sfantului Duh, spre crestere duhovniceasca si spre mantuire.  Fiecare credincios este chemat sa vegheze permanent ca trupul si sufletul sau sa fie curate, vrednice de a primi si a pastra pe Duhul Sfant, vrednice de a fi templu al Duhului Sfant.

Intrând în Mănăstirea Sihăstria în vara anului 1989 la o vârstă fragedă, am avut marea binecuvântare de a mă afla în preajma unor călugări încărunţiţi, cu trupul uscat de post, de nevoinţe şi de ispite, dar cu chipul luminat, blând şi plăcut, care îmi povesteau câteodată frânturi din zbuciumata lor viaţă, pe care au petrecut-o de-a lungul anilor în mănăstire.

Aşa am aflat de călugării alungaţi din mănăstire, siliţi să dezbrace haina monahală şi să-şi tundă pletele. Unii dintre ei, tineri fără maturitate duhovnicească, s-au pierdut în lume, alţii au stat ascunşi prin păduri, iar alţii au plecat la părinţi lucrând prin fabrici, sau în alt chip câştigându-şi existenţa. Ascultând aceste drame, povestite cu durere în suflet, mă cutremuram, deşi nu înţelegeam prea bine la momentul acela suferinţa şi încercările prin care au trecut. Mă simţeam bine în prezenţa lor, mă împărtăşeam din belşug de dragostea, de bunătatea şi de darurile pe care Mântuitorul Hristos le-a revărsat peste aceşti oameni, într-o viaţă de răstignire continuă. Încet şi aproape imperceptibil anii au trecut, dar odată cu ei, unul câte unul părinţii mei dragi şi scumpi au plecat, lăsând în urmă amintirea lor frumoasă, pilda vieţii lor şi sfaturile de care îmi
amintesc cu atâta nostalgie ori de câte ori le privesc crucile din cimitirul de pe deal. Acum, când dintre acei părinţi minunaţi au rămas doar foarte puţini, mi-am propus să notez câte voi putea despre viaţa şi pătimirea lor, ca o datorie morală faţă de cei care m-au primit în mănăstire, care mi-au călăuzit primii paşi în viaţa monahală şi care mi-au picurat în suflet dragostea de Dumnezeu şi respectul pentru cele sfinte.

Mantuirea mea trece prin mantuirea celorlalti.  Nu poate fi conceputa mantuire individuala.  Hristos nu a inviat singur.  A inviat impreuna cu stramosul Adam, atunci cand a inviat din mormant.  Prin urmare, urarea Sa ai parte de inviere ar fi mai completa astfel: Impreuna buna inviere.  Raiul este o comuniune a celor impreuna - inviati.

Alarma iubirii va suna continuu in Rai.  Paradisul este comunitatea persoanelor care se iubesc si nu doar grupul de oameni buni.  Domnul Hristos spune in Rugaciunea arhiereasca: Eu intru ei si Tu intru Mine, ca toti sa fie desavarsiti intru Una (Ioan 17, 23).  Nu poate fi conceputa o desavarsire singulara.  Perfectiunea se atinge atunci cand simtim ca suntem una cu ceilalti.  De fapt, desavarsirea este unitatea.

Preasfintitul Ieremia Zavoratul a fost cel mai bun prieten al Sfantului ­Inochentie al Hersonului. A fost cel care i-a tuns in calugarie pe Sfantul ­Teofan Zavoratul si pe Mitropolitul Macarie Bulgakov, renumitul istoric bisericesc. S-a bucurat de ­deplina dragoste si incredere a Sfintilor Filaret al Moscovei si Filaret al Kievului. Rugaciunile alcatuite de el au ­intrat in pravila zilnica a Cuviosului Ioan ­Krestiankin, marele duhovnic al Rusiei contemporane. A fost unul dintre acei ierarhi invatati care au stralucit nu doar prin lumina rece a eruditiei, ci prin caldura simplitatii si a smereniei, aratandu-se nu numai „indreptator credintei”, ci si „chip blandetelor”.

Aceasta carte reprezinta editia a treia a volumului "Re­te­tar duhovnicesc sau Doctorie duhovniceasca adunata din lume", aparut pentru prima data la in 2010.

Ii multumim lui Dumnezeu Celui intreit, Care Si-a daruit harul Sau si binecuvantarea Sa Muntelui Athos, ca sa fie loc al pocaintei, al rugaciunii si laborator al sfinteniei.  Inca de la intemeierea sa si pana astazi, in acest loc au inflorit multe flori frumos mirositoare, barbati sfinti cunoscuti si necunoscuti.

Muntele Athos are denumirea de Muntele Sfant, nu pentru ca aceia care vietuiesc in acesta ar fi toti sfinti si lipsiti de patimi, ci fiindca locuitorii lui, dintre cei mai multi, se nevoiesc pentru sfintenie si unirea lor cu Hristos, multi urmarind binecuvantata indumnezeire.