A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

«Înţelegeţi că rânduielile monahale sunt şi o „evanghelie de vieţuire obştească”, un savoir-vivre? Trebuie să fim desăvârşiţi întru toate, ca să ajungem desăvârşiţi în viaţa duhovnicească, să ajungem la plinătatea dumnezeirii. Viaţa duhovnicească este întreţesută cu tovărăşia negrăită şi nevăzută a îngerilor şi a sfinţilor, este părtăşie de harul Duhului în inimă, dar, în acelaşi timp, şi o comuniune plină de bucurie şi de veselie duhovnicească cu fraţii.»
(Gheronda Emilianos Simonopetritul)

Atunci cand rabdam nedreptati si vatamari din partea oamenilor sa luam aminte la Im­­paratul nostru Hristos si la desavarsirea credintei noastre si sa socotim ca rabdam pentru virtute si pentru El.  Rabdarea Imparatului fata de noi sa ne faca rabdatori cu aproapele.  ­De vom cugeta la aceasta – asa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur –, toate vor fi mai usor de purtat.  Astfel, daca cineva se lauda ca a patimit pentru cei dragi, cum dara noi sa nu gustam nici un fel de necaz, rabdand pentru Domnul, Care a patimit pe Cruce?

Numeroasele cugetari despre virtutea rab­darii ale Sfintilor Parinti si ale marilor stareti din vechime ori de astazi, pe care le cuprinde aceasta carte, ne vor ajuta, cu siguranta, nu doar sa depasim mai usor necazurile ce ne impresoara la tot pasul, ci si sa constientizam faptul ca rabdarea lucreaza mai mult decat oricare alta virtute cununa mantu­i­­rii noastre.

Schitul "Sf. Dimitrie - Lacu" Sf. Munte Athos

Tuturor ne e teamă de relaţii. Adică de angajarea într-un schimb psihic onest şi profund, un schimb care are ca şi cost iluzia libertăţii fără limite şi despărţirea de ideea imaturităţii tinereşti fără sfârşit. Mai presus de toate, pe oameni îi sperie posibilitatea de a renunţa la un „complex” pretenţios pe care încă nu l-au clădit şi dobândit pe deplin: Ego-ul lor.

Puterea fără iubire se dovedeşte animalică. Dispoziţia de iubire, atunci când este despărţită de sentimentul suficienţei personale şi a puterii interioare elementare este slabă şi obositoare.

De obicei în relaţiile de prietenie fiecare om se agaţă inconştient de celălalt cu intenţia fie de a dobândi putere asupra lui, fie fascinându-l, ca să dobândească protecţia şi „iubirea” aceluia. În primul caz e lesne de înţeles că nu e vorba de „iubire”. În al doilea caz, întrucât în spatele nevoii de „iubire” interioară de obicei se ascunde deghizată manipularea victimei căreia îi dăm voluntar puteri, iubirea dispare din nou.

Problema este ca omul să vadă ce se ascunde în spatele dispoziţiilor lui de iubire nevăzute şi treptat, acceptând această contradicţie nedorită a valorilor şi măştilor, să le includă în ansamblul personalităţii lui conştiente. Înainte de a începe să vorbească despre iubire, să caute a se confrunta cu adevăratele lui mobile care mereu se ascund în spatele „celor mai bune” intenţii. Altminteri toată viaţa o să-şi vândă lui şi celorlalţi amăgiri pentru copii.

Are Dumnezeu transmisionisti?
Parintele Paisie ne-a incredintat ca are!
Sunt monahii, care trimit prin rugaciunile lor mesaje la Dumnezeu, dar si mesaje de la Dumnezeu catre oameni.
Unul din acesti transmisionisti este si Parintele Paisie.

Viata lui plina de nevointe ascetice, iubire inflacarata de Dumnezeu si rugaciune neincetata pentru toti oamenii, inspira si calauzeste milioane de credinciosi din lumea intreaga, care vin in Grecia pentru a se inchina la locurile unde a trait. Sa-l cunoasca si micii cititori prin paginile acestei carti, care este dedicata tuturor copiilor lumii cu urarea sa-si pastreze nevinovatia lipsita de viclenie a inimii lor copilaresti, intocmai cum a facut si parintele Paisie Aghioritul.