A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Editia a III-a.

Postul Mare este acel timp privilegiat din cursul anului bisericesc cand pregatirea pentru participarea credinciosilor la drama Patimii si lumina Invierii din Saptamana Mare ia forma unei anticipari ascetice a Pastelui. Pe parcursul a patruzeci de zile de post, priveghere si rugaciune staruitoare acestia lucreaza cu smerenie in ei insisi la curatirea si restaurarea firii intinate si risipite de pacat. Intreg acest efort spiritual al Postului Mare e jalonat si insotit in Ortodoxie de cultul Bisericii cuprins in Triod, una din cele mai profunde si zguduitoare carti.

Triodul explicat al parintelui ieromonah Makarios Simonopetritul ofera in sfarsit o ampla lectura teologica si liturgica acestui monument, prezentandu-l si interpretandu-l dintr-o perspectiva mistagogica, profund duhovniceasca. Analizele fine si precise ale parintelui Makarios evidentiaza impletirea unica intre teologie si cult, imnografie si tipic, intre postul sufletului si postul trupului. Trecand in revista elementele cotidiene si principalele etape ale cursei duhovnicesti a Postului Mare marcate de duminicile lui speciale, in al caror centru se inalta Crucea de viata facatoare, ele se incheie cu o profunda meditatie asupra timpului liturgic si functiei sale mistagogice in cultul ortodox.

Jalon important al unui itinerar spiritual personal care avea sa-l conduca pe autor la initierea in Ortodoxie si monahism la Sfantul Munte, cartea parintelui Makarios e un ghid indispensabil pentru toti cei ce doresc sa aiba o viziune precisa asupra celui mai impresionant si complex monument al spiritualitatii liturgice ortodoxe: Triodul.

Cuprins:

Amintiri din copilaria parintelui 
Duhovnicii unei generatii 
Minunatii "banditi" din inchisorile comuniste 
Sfanta Inviere in Mina de la Baia Sprie 
Despre povatuirea duhovniceasca 
Ce este politica 
Despre neam si despre crimele comunismului 
Despre marturisire 
Sfaturi despre... 
Sa nu ne facem partasi la erezie 
Aiudul- jertfa si sfintire 
Cine tine Ortodoxia romaneasca 
S-a ajuns la apogeul Neamului 
Noi mergem tot cu mucenicia 
Pericolul monofizismului 

Patriarhul Pavle al Serbiei a dobandit prin virtutile sale o mare popularitate in intreaga lume ortodoxa si dincolo de hotarele ei.  Inca din timpul vietii sale a fost cinstit ca sfant, iar astazi este infatisat in acest chip in tot mai multe fresce bisericeşti.

Cartea de fata, intemeiata pe felurite documente si marturii, prezinta biografia si personalitatea acestui om, mic de statura si firav, care a ramas toata viata un simplu monah, implinitor in tot timpul, in orice imprejurare, al unei aspre nevointe, smerit si iubitor de oameni, apro­piat de popor, avand Evanghelia ca singur dreptar al slujirii sale episcopale si patriarhale.

Acest portret duhovnicesc, firesc si viu creionat, este insufletit prin numeroase istorisiri pline de farmec si culoare, precum si prin cuvintele de duh si intelepciune ale patriarhului, care amintesc adesea de apoftegmele Parintilor pustiei.

Copiii noștri, odată cu intrarea în această lume, se află cu adevărat în primejdia de a urma una dintre aceste căi greșite: fie nu se împotrivesc lumii și, acceptând valorile ei false, rămân în aparență creștini, îndărătul unei „măști” a bunei credințe, fie, dimpotrivă, se separă de aceasta într-un fel de „ghetou ortodox”, luând o poziție ostilă față de tot ce îi înconjoară. In general, ne stabilim singuri astfel de obiective: ori ne străduim să‑i adaptăm pe copii la această lume cu orice preț, ori, dimpotrivă, îi facem incapabili să se adapteze, încât ajung să simtă teamă față de lume sau dispreț şi superioritate față de cei ce nu fac parte din comunitatea lor. Aceste atitudini sunt distructive. Trebuie să ne dăm seama că scopul educaţiei creştine nu poate fi decât unul singur: cel de a pregăti pentru Hristos mădulare vii ale Bisericii. Aici apare problema noastră cea mai dureroasă: cum să facem în aşa fel încât copiii noştri, ieşind în societate, să rămână creştini adevărați.
Preot Alexei Uminski
Aceasta carte, ca un rezultat al reunirii binecuvântate dintre experienţa duhovnicilor ortodocşi şi ştiinţa psihologică şi pedagogică modernă, vă oferă explicaţii şi răspunsuri privitoare la unele dintre problemele fundamentale ale educaţiei. În ea sunt tratate, accesibil şi limpede, „puncte nevralgice” cum ar fi: integrarea copiilor în lumea secularizată, formarea autenticei religiozităţi, agresivitatea copiilor, relaţia lor cu duhovnicul, problema pedepsei, controlul parental, dezvoltarea corectă a copiilor în primii ani de viaţă.

Editie bilingva: romana - greaca

Credincioşi ne putem numi nu când primim doar binefacerile dumnezeieşti, ci când primim cu recunoştinţă şi pedeapsa din mâna Lui. A­tunci este pusă la încercare credinţa noastră, ca să se vadă dacă credem cu adevărat în Pronia Sa.
Fiind creştini, trebuie să avem drept călăuzire în viaţă şi întărire sfânta învă­ţă­tură evanghelică, ce ne încredinţează că nici un fir de păr din capul nostru nu piere şi nici o pasăre nu cade fără voia lui Dumnezeu. Iar, de vreme ce şi firul de păr neînsufleţit, şi mărunta făptură care este pasărea se află sub purtarea de grijă dumnezeiască, ce să mai spunem despre noi?

Sfântul Macarie de la Optina