Arhimandritul Sofronie Saharov (1896-1993) este astazi unul dintre cei mai cunoscuti si cititi scriitori-asceti ai veacului trecut.  Cartile lui - Cuviosul Siluan Athonitul, Despre rugaciune si celelalte, au intrat deja statornic in visteria predaniei dreptslavitoare.

In aces volum sunt infatisate cuvantarile Staretului Sofronie pe care le-a tinut fratiei si inchinatorilor Manastirii Sfantului Ioan Botezatorul, intre anii 1989-1993.  Ele rasfrang experienta duhovniceasca a Staretului, castigata in cei peste cincizeci de ani de nevointa monahala, pe care nazuia sa o transmita tinerilor sai frati-monahi.

Acest volum cuprinde alte 30 de cuvantari rostite de Parintele Sofronie in biserica Sfantul Siluan de la Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul din Essex, Anglia, in perioada 14 august 1989 – 2 iulie 1992.  Si aici apar temele esentiale atinse de Parintele Sofronie in aproape toate cartile sale: chemarea la asemanarea cu Dumnezeu, cunoasterea lui Dumnezeu, cum sa devii persoana si sa traiesti ca Dumnezeu, despre cele trei rastimpuri ale varstei duhovnicesti – harul chemarii de catre Dumnezeu, ridicarea harului si simtamantul parasirii de catre Dumnezeu si, in fine, redobandirea harului dupa ce nevoitorul a trecut prin primele doua etape si a dobandit rugaciunea pentru intregul Adam.

Lupta cu gandurile, ratacirea mintii si lupta mintii cu patimile sunt alte teme cuprinse in cadrul acestor cuvantari.  Toate acestea sunt, nimic altceva, decat mostenirea duhovniceasca transmisa de Parintele Sofronie de la Staretul Siluan.  Alte teme cuprinse in acest volum sunt: despre smerenia lui Hristos, despre inmultirea ravnei duhovnicesti, despre pocainta si despre Liturghie si impartasirea cu trupul si sangele Domnului ca mijloace de indumnezeire.

Numele arhimandritului Sofronie abia daca are nevoie de vreo introducere in vremea noastra.  Cartile lui - Cuviosul Siluan Athonitul, Despre rugaciune, Vom vedea pe Dumnezeu precum este - sunt deja binecunoscute cititorului pravoslavnic din lumea intreaga.  Multi, de asemenea, il cunosc si ca intemeietorul Manastirii Orthodoxe a Sfantului Ioan Inainte-Mergatorul din Anglia.

In aceasta carte, ca si in celelalte carti, Staretul mult vorbeste despre theologie.  Tot adevaratul crestin trebuie sa fie un theolog, nu in sens academic, ci in intelesul adanc fiintial al cuvantului.  Pentru insusi Staretul theologia devenise starea lui launtrica. El traia predania dogmatica a Bisericii ca realitate a vietii lui de zi cu zi.

Cele mai multe din textele scrierii de fata sunt o adunare de fragmente pe care Staretul le-a lasat sub forma de insemnari si ciorne.  Impovarat de grijile pastoresti si de povara problemelor manastirii, el aproape niciodata nu a avut putinta de a-si pune in randuiala insemnarile.

Scrisa cu inima de ucenic, cartea cucereste prin sensibilitatea si bunul simt cu care sunt relatate si comentate intamplarile.  Simplitatea si limpezimea stilului lasa loc unei prezente vii a parintelui, cu atat mai mult cu cat o mare parte din relatari sunt amintiri povestite de insasi sfintia sa.  Cu echilibru si spirit obiectiv, autorul a cercetat si arhivele CNSAS, aducand la lumina multe aspecte inedite din viata parintelui, pe care sfintia sa, din smerenie si discretie, nu le-a adus niciodata in discutie.

Cautand mereu "litera vie", autorul a presarat cu pricepere in povestire sfaturi si vorbe de duh ale parintelui, incercand cu multa finete si aprape cu sfiala sa se apropie si sa dezvaluie cat mai mult din subtietatea sa duhovniceasca, dar lasand impresia uneori ca sunt lucruri nespuse, pe care poate parintele insusi le-a dorit tainuite...

Acest volum a aparut in urma descoperirii mai multor scrisori inedite in caitele parintelui Arsenie Papacioc precum si in dosarele securitatii, la care s-au adaugat altele adunate de la diversi ucenici care au avut bunavointa de a ni le pune la dispozitie, cu rugamintea de a nu divulga numele destinatarul.

Inainte de a trece la cele vesnice, Parintele Boris a adunat scrisorile iubitului sau prieten spre a le da tiparului, ca parte din bogata sa misiune catre poporul sau.  El nu a avut fericirea de a trai sa-si vada aparuta aceasta lucrare atat de mult asteptata si dorita, ci, abia după iesirea sa, familia lui a putut scoate la lumina cele ce urmeaza.  Acum, prin traducerea de fata, misiunea lui se rasfrange si asupra poporului nostru.

Fie ca scrierile de fata, precum si rugaciunile acestor doi prieteni in duh, sa fie spre ajutor, si spre mangaiere, si spre luminare tuturor celor care inca doresc dupa mantuire, in aceste zile de "foamete preste pamant, nu foamete de paine, nici foamete de apa, ci foamete a auzi cuvantul Domnului". (Amos 8:11)

„Cum aÈ™ putea să exprim în câteva cuvinte ce mi-a dăruit acest om sfânt? Singurul lucru pe care îl pot spune este că în preajma sa simÈ›eam că Dumnezeu este viu, iar fericitul StareÈ› era un «organism viu». AÈ™a cum viaÈ›a biologică se transmite din generaÈ›ie în generaÈ›ie prin organisme vii, nu moarte, tot astfel È™i viaÈ›a duhovnicească se transmite de la o generaÈ›ie la alta prin organisme vii, precum Sfântul Paisie.

A fost un teolog empiric, trăitor, un mare sfânt al Bisericii noastre, deÈ™i nu a studiat teologia la È™coli înalte. Se distingea printr-o minunată simplitate, în care întrezăreai o adâncă maturitate duhovnicească. Spunea cuvinte dintre cele mai simple, de multe ori pline de umor, care aveau o putere uimitoare. Cuvântul său cădea în sufletul fiecărui om asemenea fulgilor de nea care se aÈ™tern pe pământ lin, dănÈ›uind. Îmbracă totul în alb È™i pătrund adânc în lăuntrul de ape al pământului. Cuvântul său pătrundea, aÈ™adar, în chip simplu, în inima oamenilor.

Și înainte È™i după canonizarea sa, viaÈ›a È™i învăÈ›ătura Sfântului Paisie au avut È™i au o înrâurire asupra întregii lumi. AÈ™ putea spune că este un StareÈ› contemporan al tuturor, universal”.

Minunile cuprinse în acest volum sunt asemenea unui buchet înrourat a cărui mireasmă se revarsă spre noi, umplându-ne vieÈ›ile cu parfumul È™i lumina strălucirii cereÈ™ti a Preacuratei Fecioare. De aceea, suntem încredinÈ›aÈ›i că toate aceste mărturii ale minunilor vor încălzi È™i alina inimile tuturor celor care caută sprijin È™i ajutor de la cea prin care Dumnezeu S-a făcut om. Ea a cunoscut È™i a purtat în inimă pătimirea Fiului său, iar toată durerea È™i suspinul i-au fost înveÈ™mântate mai apoi cu slava Învierii din morÈ›i a Domnului Iisus Hristos. De aceea, prezenÈ›a ei în vieÈ›ile noastre aduce mângâiere, ostoieÈ™te lacrimile È™i durerile, dăruieÈ™te vindecări È™i înfăptuieÈ™te lucruri mai presus de fire, peste toate aÈ™ezând ca semn atotbiruitor surâsul Învierii din morÈ›i al Fiului său.

BufniÈ›a albă* care a căzut într-o noapte de vară în hornul unei sobe din orfelinatul „L” părea să fie sufletul lui Nicolae, copilul mort în jurul căruia se învîrte povestea romanului. Un roman despre viaÈ›a în orfelinatele cu regim special de tip sovietic, unde copiii erau È›inuÈ›i în cuÈ™ti de fier asemeni animalelor. Eu însumi am văzut aceste cuÈ™ti È™i am cunoscut aceÈ™ti copii. Astăzi orfelinatele severe de tip penitenciar nu mai există. Nu doar urmele lor au fost distruse, ci pînă È™i cea mai vagă informaÈ›ie că ele ar fi existat a fost È™tearsă din toate registrele de stat. Unde au dispărut aceÈ™ti copii nu se va putea spune niciodată. TotuÈ™i, o poveste dintr-un astfel de loc a rămas. Ea mi-a fost povestită de doi dintre copii într-o amiază de vară. Este povestea mortului Nicolae. Restul e truda mea de scriitor. Nu vă temeÈ›i să citiÈ›i: în acest roman nu doar se plînge, ci se È™i rîde cu poftă!

Savatie Bastovoi

BufniÈ›a albă este un alt titlu pentru romanul ÎnvăÈ›ăturile unei prostituate bătrîne ­către fiul său handicapat.

Inima copilului ar trebui sa fie deschisa pentru Dumnezeu mai mult decat inima adultului. Insa in viata reala parintii atenti se confrunta de obicei cu niste fapte triste. Spun „atenti”, pentru ca adesea aceste probleme pur si simplu raman neobservate, cu mirare fiind vazut abia rezultatul – lipsa de rugaciune in viata copiilor mai mari... Atunci cand copilul I se adreseaza lui Dumnezeu de mic, scurtele lui suspine reprezinta chiar prima lui rugaciune. Un copil foarte mic participa cu entuziasm la rugaciunea parintilor, mai ales in biserica: el se inchina cu sarguinta, saruta icoanele, imita miscarile fetelor bisericesti, ceea ce nu poate sa nu-i induioseze pe adulti.

Este nevoie ca micutul in fiecare zi sa se roage impreuna cu parintii. Este foarte important! In primul rand, el insusi se va deprinde cu nevointa rugaciunii. In al doilea rand, va vedea exemplul evlaviei. Va sti ca si pentru parinti rugaciunea este un lucru important, necesar, obligatoriu. Rugandu-se cu copilul 5-10 minute, parintii pot sa il lase si sa isi continue rugaciunea.

"... ajuta copiii sa se apropie de adevarul vesnic si universal al credintei in Dumnezeu, sa inteleaga mai bine natura omeneasca si lumea in care traiesc." School Library Journal

In primele secole ale crestinismului, barbatii si femeile care luptau pentru a dobandi gloria sfintilor erau numiti atletii lui Hristos. Un sfant realizeaza in cursul vietii sale performante pe care ceilalti oameni nu reusesc sa le infaptuiasca. Uneori performantele sale sunt recunoscute oficial de Biserica. In acest caz el figureaza in calendar. Recunoasterea oficiala a unui sfant are loc insa doar ca o exceptie si numai pentru un foarte mic numar de persoane. Majoritatea sfintilor sunt ignorati de calendar. Putinii sfinti pe care Biserica ii recomanda venerarii publice primesc aceasta consacrare cu titlu postum. Niciodata in timpul vietii lor. Multi oameni au vrut sa se faca sfinti. Luptele lor pentru dobandirea curateniei necesare sfinteniei au fost spectaculoase. Mai spectaculoase si mult mai dure decat luptele din arene. Pentru dobandirea curateniei, atletii lui Hristos luptau impotriva trupului lor, impotriva somnului, impotriva foamei, impotriva durerii, impotriva propriilor lor ganduri, impotriva instinctelor. Era o lupta fara mila, dusa zi si noapte, de-a lungul unei intregi vieti. O lupta palpitanta si fara niciun ragaz. Ioan Gura de Aur a luat hotararea sa se faca sfant inca din adolescenta, cand era inca pe bancile scolii. O hotarare luata in deplina cunostinta de cauza si dupa o matura chibzuinta. Alti tineri hotarasc in adolescenta lor sa se faca generali, sportivi campioni, exploratori. Ioan Gura de Aur a hotarat sa se faca sfant. Toata viata sa n-a avut alt ideal. Pentru a dobandi sfintenia el i-a infruntat pe toti adversarii pe toate terenurile si a castigat toate luptele. Palmaresul sau este o imensa lista de victorii. Victoriile lui Ioan Gura de Aur au fost atat de categorice, incat el este unul din putinii sfinti citati in calendar atat de Biserica occidentala, cat si de Biserica rasariteana.