Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cartea de faţă este şocantă. Şocantă prin faptul că ne pune înaintea ochilor, într-un mod foarte iscusit, file aproape ignorate din istoria bisericească.

Vom afla de aici că pământul englez a fost binecuvântat prin apostolul Sfântului Iosif din Arimateea. Vom afla o mulţime de minuni, de vindecări, care i se par greu de crezut omului contemporan. Vom afla că dreapta credinţă a fost apărată cu mult eroism, şi vom înţelege că nimic nu este mai important decât războiul duhovnicesc.

Minunile făcute de regii binecredincioşi sau de diferiţi pustnici sau clerici, în timpul vieţii lor sau după trecerea la Domnul, ne oferă o imagine a faptului că lumea întreagă ar fi fost altfel dacă ar fi îmbrăţişat cu adevărat credinţa în Hristos.

Căderea Angliei ortodoxe a însemnat abandonarea credinţei Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei catolice. Înţelegând cât de gravă a fost această rătăcire vom putea aprecia aşa cum se cuvine situaţia din vremurile noastre.

O nevoie pastorală, prezentă întotdeauna în rândul credincioşilor, o găsim în întrebarea: Cum pot, părinte, să înaintez duhovniceşte şi să mă eliberez de slăbiciunile mele? De ce nu reuşesc să mă menţin în aceeaşi stare duhovnicească? 

O astfel de nevoie trebuie să fie sprijinită, dând credinciosului posibilitatea de a descoperi şi a-şi clarifica ce înseamnă cu adevărat din punct de vedere practic viaţă duhovnicească, ce răspunderi decurg din aceasta, la ce trebuie să fie atent sau ce ar fi de folos să evite. Va cunoaşte astfel adevărul, fără ascunzişuri sau jumătăţi de măsură, ajungând să-şi conştientizeze propria sărăcie duhovnicească şi să ia deciziile potrivite. 

Urmând sfaturile din această carte, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ajunge la capătul ţelului nostru: Ca Dumnezeu să devină prin rugăciune, dragostea şi dorirea noastră, El călăuzind în acest fel fiecare gând şi lucrare a noastră. 

Biserica este inzestrata de Dumnezeu cu puterea de a oferi raspunsul teologic la provocarile lumii contemporane si de a gasi solutii viabile, care sa protejeze si sa orienteze umanul, asezandu-l salutar in comuniune cu Dumnezeu.  In relatie cu stiinta, teologia nu se gaseste in raport de subordonare, ci de conlucrare, adica de sinergie dinamica, avand aceeasi vocatie unica: restaurarea si autodepasirea conditiei umane, prin orientarea hristocentrica si nu umanist-antropocentrica.  Doar in Dumnezeu, omul este capabil sa-si depasesca conditia si sa inteleaga taina Universului, contempland rationalitatea sa, citind semnele prezentei lui Dumnezeu...

Am ocolit in titlul acestui volum denumirea consacrata Sapte cuvinte catre tineri, deoarece astazi seria respectiva implica de fapt noua texte, celor sapte cuvinte rostite efectiv (in 1978) adaugandu-li-se nu doar vechiul cuvant suplimentar, ci si un nou cuvant de data mai recenta.

Desigur, cititorii vor tine seama de momentul si de scopul in care predicile mai vechi au fost concepute, in plin regim ceausist, ca reactie impotriva daramarii bisericilor si a educatiei ateiste a tinerelor generatii.  Aceasta nu inseamna catusi de putin ca mesajul lor n-ar mai fi unul actual: pe langa interesul "documentar", valoarea lor intrinseca (spirituala, morala, catehetica) ramane incontestabila. Spiritul si limbajul lor pot constitui pana astazi un model de predica ortodoxa vie, adaptata -fara compromisuri esentiale- receptivitatii tineretului contemporan.

Razvan Codrescu

În zilele noastre ne plângem foarte des că lupta prin care omul trăieşte după voia lui Dumnezeu este grea. Considerăm că doar atunci suntem creştini, când ţinem post, când facem rugăciuni, milostenii şi alte asemenea fapte de virtute. Şi socotind truda pe care trebuie s-o depunem pentru a săvârşi faptele virtuţii şi a trăi întru Hristos, începem să ne temem şi dăm înapoi. Însă Hristos ne-a arătat o cale foarte simplă şi uşoară pentru a ne face plăcuţi înaintea Lui şi pentru a scăpa de judecarea noastră în ziua Judecăţii de Apoi: Ne-a spus: Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.

Pentru orice crestin, Fericirile rostite de catre Domnul Iisus Hristos in Predica de pe Munte sunt o suma esentiala de repere ale vietii duhovnicesti: citite cu luare-aminte si intelese in profunzime, ele alcatuiesc indreptarul deplin al virtutilor, calea sigura a fiecarui credincios spre fericirea sa personala in vremelnicie si in vesnicie.  Fericirile, care cuprind in putine cuvinte o invatatura atat de vasta, se inteleg fara greseala in sanul traditiei vii a Ortodoxiei, prin talcuirea celor care, in cei doua mii de ani trecuti de la venirea lui Hristos pe acest pamant, le-au inteles deplin traindu-le pe de-a-ntregul.  Sfantul Ioan din Kronstadt, unul dintre sfintii cei mai cunoscuti si cei mai iubiti ai Ortodoxiei vremurilor din urma, este unul dintre acesti traitori si invatatori ai Bisericii.  Cu limpezimea si simplitatea care-i impodobesc toate scrierile, el ne indruma, fara vorbe de prisos, spre vesnicul nostru rost pe calea cu adevarat Domneasca a Fericirilor evanghelice.

Text fascinant prin sobrietatea si prospetimea sa reflexiva, de o remarcabila rigoare si profunzime, Explicarea liturgica a lui Nicolae Cabasila, in toate schitele si variantele ei, nu este un simplu comentariu liturgic, ci un veritabil tratat euharistic si mistagogic.  Ne ofera o reflectie critica asupra traditiei mistagogice bizantine, o veritabila decantare si simplificare a ei plecand de la recentrarea euharistic-sacramentala a celebrarii Liturghiei.  Ne ofera meditatia teologica a unui rafinat laic cultivat, in acelasi timp umanist si mistic, scolastic si isihast, un spirit deja premodern, dar integral fidel Traditiei apostolice si patristice a Bisericii asimilate si exprimate intr-un mod personal si elegant inconfundabil, mereu actual.  Intre toate comentariile liturgice scrise de-a lungul mileniului istoriei bizantine cel mai clar, concret si profund, unicul avand si o teologie euharistica si liturgica efectiva, nu este opera unui patriarh sau episcop, ci e, incontestabil, micul tratat al unui umanist laic.

Aparuta cu prilejul anului euharistic din Patriarhia Romana si dedicata memoriei luminoase a tanarului ei traducator interbelic, pr. prof. Ene Braniste, cu prilejul recentei aniversari a centenarului nasterii, traducerea de fata este cea de-a doua etapa a proiectului unei integrale a scrierilor sfantului Nicolae Cabasila demarat in 2010 cu publicarea discursurilor sale teologice.

Noutatea absoluta a editiei de fata o reprezinta restituirea, pe langa cele doua schite preliminare si versiunea definitiva in 53 de capitole, plecand de la un manuscris bizantin, a primei variante a Explicarii in 46 de capitole.  Amplul studiu introductiv, reprezentand o trecere in revista a intregii istorii a receptarii exegezei liturgice a sfantului Nicolae Cabasila in cultura si teologia europeana si in traditia bizantina, ofera, pe langa nenumarate surprize in linie liturgica si dogmatica, reperele indispensabile pentru intelegerea fascinantei geneze intelectuale a unei opere clasice a teologiei bizantine.

„Discernământul celor desăvârşiţi este cunoaşterea pe care o au în ei din iluminare dumnezeiască, care prin lumina ei are puterea de a lumina pe deplin cele întunecate care există în ceilalţi. Sau, cu alte cuvinte, este în general recunoscută şi se numeşte discernământ, cunoaşterea şi înţelegerea fără greşeală a voii lui Dumnezeu în orice vreme şi orice loc şi orice împrejurare, care se pare că există doar în cei curaţi la inimă, la trup şi la gură” (Sfântul Ioan Scărarul,  Cuvânt despre discernământ).

Discernământul, care constituie obiectul acestei cărţi, este condiţia de bază a judecării corecte în orice problemă, şi cu atât mai mult este necesar pentru a da un răspuns corect în problemele duhovniceşti. Pentru dobândirea şi cultivarea discernământului duhovnicesc, de mare ajutor este studierea vieţilor şi învăţăturilor Părinţilor şi Sfinţilor Bisericii noastre, fiindcă din acestea învăţăm că Părinţii abordau cu discernământ diferite cazuri şi probleme ale vieţii duhovniceşti. Pentru a-i ajuta pe creştinii interesaţi, scriitorul a adunat în această carte foarte multe întâmplări care lămuresc corecta abordare a diferitelor chestiuni duhovniceşti.

Fie ca această carte să se dovedească un ajutor lămuritor şi folositor pentru toţi cei care se ocupă cu călăuzirea duhovnicească a semenilor lor, precum duhovnicii, părinţii, dascălii etc.