Se poate constata că învăţăturile şi scrierile Părintelui Arhimandrit Gavriil de la Mănăstirea Zamfira, seamănă mult cu cele ale Cuviosului Paisie Aghioritul, care s-a nevoit în Muntele Athos. Astfel s-a născut acest dialog în Duh, care pe de o parte arată că nu trebuie să alergăm după sfinţenie la mii de kilometri depărtare, sfinţenia fiind chiar lângă noi, iar pe de altă parte indică faptul că monahismul românesc prin vârfurile sale nu este cu nimic mai prejos decât monahismul athonit.

Accente ale teologiei Părintelui Arsenie Boca privind căsătoria şi viaţa de familie * Mărturie în grădina de la Hăţăgel * Noi mărturii ale Părintelui Pantelimon * Relaţia duhovnicească dintre Părintele Dumitru Stăniloae şi Părintele Arsenie Boca * Familia creştină şi căsătoria în scrierile Părintelui Dumitru Stăniloae

Parintele Profesor Dumitru Staniloae omagiat prin sase studii teologice.

Subiect actual al dragostei devine omul numai cînd primeşte în sine dragostea lui Dumnezeu, dar capacitatea de a deveni subiect al dragostei ce coboară de sus, trebuie să o aibă el. Şi trebuie să înţelegem această capacitate de a deveni subiect al dragostei divine nu ca o capacitate de recepţie pasivă, ci ca o capacitate de a şi-o însuşi şi de a creşte în ea şi prin eforturi proprii, căci omul trebuie să colaboreze la mântuirea sa (Preotul Profesor Dumitru Stăniloae. 

Părintele Arsenie Boca. Carte ortodoxă. Mărturii despre Părintele Arsenie Boca. Mărturia Părintelui Pantelimon de la Ghighiu. Interviuri inedite. Reportaj la Prislop. Cartea are un cuvânt înainte semnat de ÎPS SERAFIM JOANTĂ.

S-a incercat prin aceasta lucrare o apropiere intre opera de capatai a Parintele Arsenie Boca, vorbim desigur de capodopera teologica - Cararea imparatiei, si Psaltirea lui David, pentru a se releva cat de aproape de Dumnezeu a fost si este Parintele prin scrieri, dar si prin lucrari.  Vom putea, de asemenea, sa cantarim si cat de mult i-a iubit si ii iubeste acest mare duhovnic al romanilor pe fiii sai duhovnicesti, fosti, actuali si de pretutindeni.

Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Acest volum aduna intre copertele sale texte despre Eminescu publicate in ultimii 20 de ani. Au fost cu precadere textele care se refera la raporturile lui Eminescu cu traditia,spiritualitatea si credinta.

Parintele ieromonah Ilarion (adormit in Domnul pe data de 18 septembrie 1873), steretul de la Optina, duhovnicul manastirii si conducatorul Schitului de pe langa Sihastrie, in lume Rodion Nikitici ponomariov, s-a nascut in noaptea de Pasti, pe data de 8 spre 9 aprilie 1805.Referitor la copilarie si prima tinerete, o parte a petrecut-o in judetul Novohoioporsk, gubernia Voronej, iar cealalta, incepand cu luna decembrie 1825, in orasul Moscova. Apoi, in anul 1826, la varsta de 25 de ani si opt luni, Rodion Nikitici s-a mutat cu familia in orasul Saratov, unde a petrecut noua ani de viata activa si fructuoasa. Facea parte dintr-o familie de negustor, dar de meserie era croitor si proprietar de ateliere si magazine de confectii, de incaltaminte si produse de iuft. Rodion Nikitici, fiind un pastrator fidel al poruncilor Bisericii Ortodoxe, gasea si in familie hrana pentru evlavia sa, implinind neabatut obligatiile crestinesti prin biserica sa de acasa - artelul muncitorilor; dar si aceasta lucrare era insuficienta pentru natura energica a sarguinciosului fiu al Bisericii...

Sa auda saracii, si sa nu-i mai inabuse deznadejdea; sa auda bogatii, si sa se intoarca de la rautatea lor, ca cele doua chipuri – al bogatului si al saracului, al cruzimii si al barbatiei, al lacomiei si al rabdarii – ne sunt infatisate ca, atunci cand vezi un sarac bubos si dispretuit, sa nu il plangi, cand vezi un bogat impodobit, sa nu il fericesti.  Adu-ti aminte de pilda: daca te tulbura sfaramarea de corabie a gandurilor, grabeste la liman, ia mangaiere din povestire, gandeste-te la Lazar cel dispretuit, gandeste-te la bogat cat de bine o ducea si cum se bucura de placeri, si nimic din cele ce se intampla in viata sa nu te tulbure.

Sfantul Ioan Gura de Aur

Pe timpul Imparatiei lui Adrian (117-138), împăratul rău-credincios al romanilor, era în Roma o văduvă de neam italian, anume Sofia, al cărei nume se tâlcuieşte „înţelepciune”. Aceasta, după numele său, petrecea viaţa în credinţă creştinească, cu înţelepciune; o astfel de înţelepciune o laudă apostolul Iacov zicând: „Înţelepciunea cea de sus întâi era curată, apoi paşnică, blânda, bineplăcută, plină de milă şi de roade bune” (3,17). Această înţeleaptă Sofia, când trăia în însoţire legiuită, a născut trei fiice, cărora le-a pus numele celor trei virtuţi evanghelice: pe cea dintâi a numit-o Pistis (Credinta), pe a doua Elpis (Nădejdea), pe a treia Agapi (Dragostea). Că ce altceva avea să nască înţelepciunea cea creştinească, dacă nu bunătăţile cele plăcute lui Dumnezeu? Dar, după naşterea acestor trei fiice a rămas văduvă în curând, şi vieţuia cu dreaptă credinţă, plăcând lui Dumnezeu, îndeletnicindu-se cu rugăciunea, cu postul şi cu milostenia înconjurată de cele trei fiice ale sale. Pe acestea le creştea într-o astfel de învăţătură, pe care ar fi putut să le-o dea numai o mamă aşa înţeleaptă, că purtând numele bunătăţilor celor mari evanghelişti, nu trebuia mai mult decât să le deprindă pe fiecare din ele cu practica virtuţii al cărei nume îl purta, ceea ce s-a şi făcut. Crescând ele cu anii, creşteau într-însele şi bunătăţile; şi au învăţat bine cărţile prorocilor şi ale apostolilor, s-au deprins la cuvintele învăţăturilor şi se nevoiau la citire, la rugăciune şi la osteneli casnice, supunându-se sfintei, de Dumnezeu înţelepţitei lor mame, sporind şi înaintând de la o faptă bună la alta şi mai bună şi se suiau din ce în ce mai sus pe treptele scării morale.

Centrul vieţii Bisericii noastre îl constituie Taina Dumnezeieştii Euharistii. Taina aceasta se săvârşeşte în timpul Sfintei Liturghii, care se oficiază în fiecare zi, însă în principal în ziua de duminică. În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, credincioşii se unesc cu Hristos, împărtăşindu-se cu Trupul şi Sângele Lui.

Prin tâlcuirea pe care vom încerca s-o facem asupra Dumnezeieştii Liturghii, cu puterile noastre sărace, având întotdeauna ca îndrumător învăţătura Sfinţilor Părinţi, dorim ca aceşti credincioşi ai noştri să înţeleagă însemnătatea, valoarea şi folosul ei. De asemenea să priceapă sensul, cuvintele şi diferitele ei simbolisme. Astfel, cunoscând bogăţia duhovnicească impresionantă a Dumnezeieştii Liturghii, vor participa cât mai des cu putinţă, dar şi cu evlavie şi dorinţă sporită la săvârşirea acesteia.